Anotimpul Zilei De La Miezul Noptii

Subiect: Anotimpul Zilei De La Miezul Noptii Joi Iul 19, 2012 10:33 am

Am folosit one shot-ul asta saptamana asta, luni, la un concurs de vara de pe alt forum. Cred ca nu e o problema daca il pun si aici.

Anotimpul zilei de la miezul-nopții

Uitati-va la noi ! Alergam intr-una … Mereu pe goana … Mereu in intarziere … Tipic pentru specia umana ! Ceea ce ne dorim cel mai mult pe lume este o legatura de suflet. Pentru unii se petrece la prima vedere; stii din prima clipa – destinul si magia lui – si e minunat pentru acei oameni ! Traiesc ca intr-un cantec, viata este o calatorie minunata, dar nu se intampla asa prea des. Pentru noi, ceilalti, e ceva mai putin romantic. E complicat si urat. E vorba de momente pirdute si sanse ratate, oportunitati uitate; este vorba despre a nu fi in stare sa spui ce trebuie sa spui atunci cand trebuie s-o faci. Cel putin, asa a fost pentru mine.

Stau pe terasa, uitandu-ma fara incetare in oglinda, aceasta oglinda; un obiect cu care iti poti revedea anii tineretii, poti retrai sentimentele de mult pierdute. Vantul adie lin, precum o plasa calda de racoare; se simte o briza usoara, fina in aer. Cat de mult imi place sa stau in diminetile calduroase de vara afara, privind spre trecut, scufundandu-ma intr-un album de mult pierdut. Simt cum o parte din mine este dornica sa retraiasca acele momente, clipe, doar pentru a-ti marturisi ce simteam odata pentru tine – este ca si cum as cere o a doua sansa, incercand sa descopar fericirea. Acum sunt batrana, singura, mai mereu nostalgica, emotiva.

Cateva picaturi de roua se zaresc pe firele de iarba verzi, iar zumzetul albinelor si al insectelor de diferite culori incep sa se auda deasupra campului cu flori, bucurandu-mi inima de atata frumusete. Am senzatia ca ma aflu pe un taram invaluit de farmece dureroase de dulci, un loc puzderit cu splendoare invizibila.

Ma ridic cu greu de pe scaunul invechit, punand ceasca de cafea pe masuta. Oglinda ramane in mana mea dreapta, in timp ce inchid ochii, punandu-mi o dorinta:

- Mi-as dori sa ajung pe plaja, pe malul marii, dar as vrea sa fiu in acelasi timp in locul unde ziua este egala cu noaptea, taramul unde vara este numita anotimpul de la miezul noptii … impreuna cu tine, David. Vreau sa ne intalnim acolo, ca o ultima revedere inainte de a mi se sfarsi viata, inainte de a fi doborata de cancerul ce mi-a acaparat mare parte din creier.

Oftez zgomotos, apoi ma asez din nou pe scaun, aducandu-mi aminte de ceea ce imi spunea mama, atunci cand inca aveam treizeci de ani, chiar cand am auzit ca am cancer:

“ Jessica, nu lasa pe nimeni sa-ti zica cine esti, nu le da altora voie sa iti spun ace poti sa faci si ce nu. Numai tu stii cat poti rezista, pana unde poti ajuge ! Nu renunta, nu ted a batuta; ridica-te si lupta ! Tu, cu lacrimile frante, cu sufletul pierdut, privirea in pamant. Esti o femeie puternica, iubita, fericita – nu ii lasa pe ceilalti sa-ti ia asta, patreaza-ti zambetul pe buze, chiar daca doare. Jessica, nu mai esti fetita mea mica, acum esti o mica fiinta mare; ai crescut, ai devenit un chirurg excellent, iar acum … vrei sa te dai batuta ! De ce ? Nu ai dreptul de a te opri, de a spune STOP vietii; trebuie sa traiesti in continuare, sa fii increzatoare, sa privesti inainte, dar uitandu-te din cand in cand spre trecut. Am un cadou pentru tine – tatal tau mi l-a dat inainte sa plece la razboi, mi-a spus sa ti-l dau in ziua in care vei face treizeci de ani; este o oglinda, cu care, daca vrei sa traiesti un moment unic in viata, timp de cateva ore, trebuie doar sa-ti pui acea dorinta, spunand la sfarsit ca vrei sa se intample in acel moment. Pastreaza si foloseste dorinta cu cap, in ultima zip e care o mai ai de trait. O dorinta, una singura, orice dorinta … “

Ma tot gandesc la acel discurs, daca sa folosesc dorinta acum sau nu. Pana la urma este ziua in care fac saptezeci si opt de ani, ce am de pierdut ?

- Imi doresc ca dorinta sa se indeplineasca ac … acum !

Imi vad chipul imbratranit in oglinda, pielea lasata, fata acoperita de riduri; fata mea este foarte afectata de boala ce-mi va termina zilele curand, parca a-si fi otravita cu o suferinta dulce, placuta. Deodata, fata incepe sa mi se regenereze, redevenind tanara, frumoasa, fina; in acest timp peisajul din jurul meu se schimba, alcatuindu-se locul in care mi l-am dorit sa fiu. Si apari tu, tanar, destept, indragostit nebuneste de femeia ce am fost inainte a a afla de boala. Zambesti larg, fericirea citindu-se pe chip. Dragostea te acaparase, iubirea si caldura emanandu-se din negrii tai ochii, lumina mea. Erai imbracat intr-un costum de baie alb cu negru, lasandu-ti corpul bine facut sa se vada.

Soarele negru stalucea, umbrea luminos plaja pe care ne aflam. Nisipul este fin, fierbinte, usor murdar; pur si simplu perfect.

Tu te indrepti spre mine, intinzand mana in fata, asteptand-o pe a mea. In momentul in care mana ta a facut contact cu a mea, am simtit cum o mie de fiori mi-au acaparat corpul, trecand pe sira spinarii, apoi prin restul trupului, facandu-ma sa tresar. Ai mana usor transpirata, putin tremuranda – emotiile se simt cu usurinta. Imi dai imediat seama ca nu esti doar o marioneta fara suflet, fara sentimente – esti real, chiar tu, cel pe catre l-am cunoscut atat de bine, persoana de care m-am indragostit.

Deodata, tu ma iei de mana, tragandu-mi corpul pana se lipeste de al tau. Imi strangi mai tare mana, in acelasi timp soptindu-mi la ureche cu o voce suava si blanda:

-Ti-a fost dor de mine ? Credeai ca ma vei revedea vreodata ? Nu conteaza ! Acum, hai sa traim din plin aceste cateva ore ce ne-au mai ramas, pana vom disparea odata cu apusul soarelui. Trebuie sa vezi ceva, o priveliste nemaintalnita, superb, ceva divin.

Eu dau afirmativ din cap - fara a mai fi nevoie sa folosesc cuvinte - , in timp ce schitez un zambet speriat, apoi simt cum trupul meu este tras in fata de catre interactiunea mainilor noastre. Tu, brunetul cum esti, mai eliberezi un pic transoarea, apoi incepi sa alergi spre maretul necunoscut din fata noastra - mergand spre nicaieri, ajungand niciunde - , tragandu-ma si pe mine dupa tine, desigur.

Nu stiu unde ne indreptam, spre ce tinuturi ai de gand sa ma duci si ce ai in cap; cine stie ce idei sclipitoare iti mai traverseaza colturile mintii. Orice ti-ar trece prin cap o sa ma las putrata pe aripile fericirii alaturi de tine, prefacandu-ma ca ma aflu pe un norisor pufos facut din vata de zahar roz si dulce, purtat de vant.

Nu peste mult timp, picioarele mele incetinesc, urmandu-te pe tine, care, deja, te oprisei in mijlocul peisajului divin, asemanandu-te cu o pata de culoare extravaganta in centrul amaraciunii pierdute al unui tablou de vara tarzie. Tu stai acolo, in mijlocul pustietatii eterne, mai departe de mine, nemaiprovocand nici un fel de zgomot, sunet si nici melodii armonioase cu vocea ta dulceaga si dragastoasa; lasi doar valurile marii, ce se lovesc de stanci, sa mai emita sunete.

Prin ochii tai negri vad lumina soarelui, ca o minge de foc arzatoare, incalzind albastrul nemarginit, infinit.

Faci cativa pasi in fata, ajungand la aproximativ jumatate de metru de mine si imi spune pe un ton cald, plin de bunatate si dragoste, iubirea citindu-se printre cuvintele ce alcatuiau randuri perfecte:

- Cand privesc cerul ma gandesc la tine; este ca si cum as citi o poezie. Desi, tu nu esti o poezie intr-o carte scrisa, dar tu esti un poem diafan, unul dintre cele mai adevarate. Pentru mine vara inseamna un amalgam de sentimnete, un paradox al emotiilor; ceea ce simt eu pentru tine … iubire; iubrea adevarata ce a stat timp de treizeci si opt de ani ascunsa in sufletul meu – aceasta dragoste infinita trebuie sa iasa la suprafata, trebuie sa ne impacat … pentru o zi, cat suntem impreuna, cat avem ocazia. Te iubesc; te iubesc asa cum desertul ar avea nevoie de apa, asa cum florile iubesc pamantul si cum pasarile iubesc cerul !!! Azi, traiesc prin tine, iar tu prin iubirea ce ti-o port – avem nevoie unul de altul, precum orice om are nevoie de oxigen, precum florile nu pot trai fara apa si cum animalele au nevoie de hrana. Te iubesc !!!

Pur si simplu nu ma pot oprii din zambit cand ma uit la tine. Ma simt apreciata, in siguranta, iubita. Tu ma faci sa ma simt mai bine decat se poate. Ma faci sa zambesc, sa uit de probleme si tristete, sa vreau sa-mi traiesc cu adevarat viata.

Intr-o fractiune de secunda totul devine si mai perfect decat este, deoarece tu se apropi de mine din ce in ce mai mult. Chiar daca o faci cu o viteza mai mica decat a melcului, tot este perfect. Acum te afli la doar cativa centimetrii de mine, mai exact de fata mea. Iti pot simti parfumul. Mirosul emanat de tine este divin. Nu exista nici un coltisor al mintii mele care sa nu fie invadat de tine, care sa mai poata gandii logic, care sa nu fie afectat de fericire. Este cu adevarat cel mai frumos moment din viata mea, pe care cu siguranta nu-l voi putea uita vreodata, nici daca as vrea. Raman socata de ceea ce faci.

Tu, David, imi atingi incet buzele cu cele doua petale catifelate ale lui. Este o senzatie extrem de placuta, care te face sa te simti mai bine ca in al noualea cer; cea mai frumoasa senzatie posibila. Inima mea a luat-o razna, batand cu o viteza omeneste imposibila. Nu-mi vine sa cred! Chiar daca este ceva care nu ar fi trebuit sa se intample niciodata eu sunt cea mai fericita persoana de pe Pamant. Simt o gramada de fluturasi in interiorul meu; fluturi care zburda peste tot, nelinistindu-mi inima, facand-o agitata, inbebunind-o si fortand-o sa bata cu o asemenea viteza.

In cateva secunde, tu rupi sarutul perfect, pronuntandu-mi numele: Jessica Rose. Imi zici ca vrei sa intram in apa, sa ne aruncam imbratisati de pe stancile de care se izbesc valurile, spargandu-se rapid.

Ma iei in brate, strangandu-ma puternic, calduros, cu o dragoste imensa, de nedescris. Imi spui ca sunt doar a ta, imi zici ca vrei sa ma vezi murind, murind odata cu vara ce se termina. Vara se termina odata cu viata mea … acum imi dau seama ca ziua mea este in ultima zi de vara. Si ziua in care m-am nacut este si ziua in care am sa mor, o bucurie cruda.

Ne putem da seama cu usurinta ca acest anotimp ne trasmite multe sentimente, invaluindu-ne cu un paradox de trairi al lumii in care traim. Suntem acaparati de toate miile de simtiri pe care ni le daruieste vara, iar tu nu apreciezi nimic, nu iti pasa de loc … ca si cum totul este doar in imaginatia mea; ma simt ciudat, precum o persoana noua, cineva ce mi-a furat corpul si imi foloseste inima fara a judeca, facand-o sa te iubeasca mult prea mult.

Deodata ochii mi se inchid, iar inima incepe sa-mi mai bata. Pulsul imi scadea considerabil, , dar, eu, imi fortez inima sa mai bata putin, sa ma stau cateva secunde aici, cu tine, pierduti in momentul permanent. Nu vreau sa se termine

Ma uit in jur, apoi la tine, apoi din nou la locul ce ne inconjoara si inca o data la tine. Si fara sa-mi dau seama ca spun ce gandesc, imi aud vocea rasunand, in timp ce inchid ochii pentru totdeauna, iar tut e bucuri ca voi ajunge in Rai, alaturi de tine – unde vom putea ramane impreuna pe vecie:

- Uitati-va la noi ! Alergam intr-una … Mereu pe goanna … Mereu in intarziere … tipic pentru specia umana ! Dar, uneori, goanna incetineste doar atat cat trebuie, cat este nevoie pentru ca toate piesele puzzle-lului sa-si gaseasca locul. Destinul isi pune magia la lucru, facand ca totul sa capete o infatisare feerica. Si simti legatura de suflet pe care ti-ai dorit-o de atata timp.

The End

Astept parerile voastre.

Subiect: Re: Anotimpul Zilei De La Miezul Noptii Joi Iul 19, 2012 10:55 am

Bravo, tine-o tot asa.