Dragoste Infinita

Este seara in Konoha. Ma plimb pe langa niste case. Vin de la gara. Probabil ca se vede ca sunt noua. Parul roz imi adie lin in aerul cald. Ma uitam la toate casele de pe strada, dar nu o gasesc pe cea pe care o cautam. Dandu-mi seama ca nu voi gasi aici ceea ce caut, ma indrept spre o alta straduta, dar privirea imi este atintita catre o luminita ce venea din departare. In acea pata de culoare orbitoare se putea zari trupul unei fete. Acea silueta imi parea cunoscuta. Ma duc sprea ea. Cand ajung indeajuns de aproape pentru a putea vedea cine este constat ca este sora mea, Myra. Ea semana mult cu mine, avea acelasi par rozaliu, aceiasi ochii de un verde atat de crud si luminos, acelasi corp de invidiat, doar ca parul sau era mai scurt decat al meu. Al meu era pana putin mai sus de talie, al ei fiind doar cu vreo doi, trei centimetri mai jos de umeri. Aceasta imi facea cu mana bucuroasa. Are un zambet foarte mare, plin de blandete, prin care se putea observa cu usurinta fericirea. Mie imi apare un zambet si mai mare decat al ei pe fata. Myra imi face semn sa vin in casa, apoi imi spune cu un glas gingas:

- Ma bucur ca ai venit pe aici! Mi-a fost atat de dor de tine.

Eu ii spun ca si eu ma bucur sa o vad si ca mi-a fost foarte dor de ea, apoi intru in casa, eliberandu-ma de toate miile de bagaje, iar apoi ne imbratisam. Era o imbratisare plina de dragoste si blandete. Mi-a fost atat de dor de sora mea, iubita mea sora mai mare. Sora mai mare care m-a ajutat si mi-a dat atatea sfaturi, de atatea ori. Doamne, cat ma bucur ca o vad din nou.

Dupa cateva minute indelungate, ne desprindem din imbratisare. Eu ii zic ca vreau sa ma duc pana in camera mea sa ma schimb. Rozalia de langa mine imi spune sa-mi iau bagajele sis a o urmez. Fac ceea ce imi zice, apoi sunt oprita de ea. Se ofera sa ma ajute. Eu o las sa ia cateva dintre genti, apoi urcam scarile incetisor. In cateva secunde ajungem in dreptul unei usi albe. Imi spune ca asta este camera mea de acum inainte. Mai adauga si faptul ca a incercat sa o mai umple cu diferite chestii care stia ca imi plac. Ii spun ca ma schimb si vin jos sa mancam. Myra ma informeaza ca masa este déjà pregatita si ca ma asteapta, dupa care se duce jos. Eu intru si incep sa ma uit prin jur. Pe una dintre noptiere, vad o poza nostalgica. In acea poza erau doua fete, una mai mica si una mai mare. Cele doua fete erau gememe. Acesta poza e facut acum vreo sapte ani, ultima data cand ne vazusem eu si Myra. Dar gandurile imi sunt intrerupte de catre sora mea, care ma cheama la masa. Imi aleg repede o pereche pe pantaloni scurti albi si un maieu verde, apoi cobor la masa. Cat timp am mancat am vornit despre tot felul de lucruri, despre ce am mai facut in ultimii ani si multe altele. Deodata Myra spune:

- Sakura, mie chiar nu-mi vine sa cred ca au trecut sapte ani de cand nu ne-am mai vazut. Te-ai schimbat atata. Tu vei intra la liceu, iar eu la facultate. In sfarsit ti se va indeplini visul de a avea cincisprezece ani, bineinteles daca il mai ai.

- Da, nici mie nu-mi vine sac red ca a trecut atata timp. Chiar mi-a fost dor de tine si ma bucur nespus de tare sa te revad.

Dupa ce am terminat de mancat Myra mi-a spus sa ma duc sus sa ma pregatesc pentru scoala si sa ma culc. Fac ceea ce imi zice. Am de gand sa fac un dus revigorant sis a ma culc. Intru incet in jetul de apa calduta. Un fior imi trece pe sina spinarii in momentul in care apa face contactul cu pielea mea fina. Acea clipa nu a durat mai mult de o secunda. O secunda care parca nu se mai termina.

Dupa aproximativ zece minute in care toate gandurile, sentimentele si trairile mele au fost luat de picaturile mici si calde, cel putin pana maine, am iesit din cada, m-am imbracat in niste pijamale verzi si m-am dus direct in camera mea.

Imi simteam oasele din ce in ce mai grele, mai obosite si mai dureroase. Fara sa mai stau pe ganduri ma bag in pat si adorm.

A doua zi veni rapid. Nopate fu alungata de soarele mandru si luminos. Emana o caldura speciala. Razele calde ale mingii de foc treceau incetul cu incetul prin perdeauna roz a camerei mele, intr-un final ajundand pe fata mea, obligandu-ma sa ma trezesc. Cu greu imi dechid ochii de culoarea smaraldului si ma dau incetisor jos din pat.

Ma duc sa deschid geamul, lasand mirosul imbietor al diminetii sa imi inunde narile. Dupa ce trag o gura mare de aer curat in piept, ma indrept lenes spre baie. Imi fac repejor siesta, dupa care ma indrept spre bagajele nedespachetate sa-mi aleg ceva de imbracat. Imi aleg niste blugi albi trei sferturi, un maieu simplu albatru, iar in picioare imi iau niste adidasi Addidas albi. Imi iau ghiozdanul si cobor jos. Ii spun Myrei ca nu mai am timp sa mananc si imi iau pachetul de pe masa.

Fara alte ezitari incep sa acerg spre noul meu liceu. In vreo zece minute ajung in curtea scolii. Nu prea am fost zarita de catre viitori mei colegi. Ma duc sa ma asez pe o banca de langa un cires batran. Ce pacat ca nu era inca inflorit. Langa mine se aseaza un baiat blond cu niste ochi albastri, asemeni cerului senin. Se pare ca il cheama Naruto. El se ofera sa-mi mai prezinte cativa dintre colegi. Mi arata pe Hinata, pe Neji si pe Lee.

Privirea imi este atintita catre doi baieti care jucau basket. Unul dintrei ei era blond cu ochi caprui, iar celalalt avea ochii de culoarea onixului, iar parul era de aceasi culoare cu ochii. Il intreb pe blondul de langa mine cine este acel brunet, iar el imi spune ca este Sasuke Ucicha.

Deodata se suna, iar orele trebe sa inceapa curand. Eram emotionata. Vai, nu cred ca pot intra in clasa fara sa lesin. Mor aici. Oftez ingrijorata, dupa care iau o gura foarte mare de aer. Il urmez pe Naruto, deoarece se pare ca eram in aceiasi clasa, dar in drumul meu sunt impinsa de cineva. Imi ridic privirea speriata, in acelasi timp nervoasa spre el. Se pare ca era chiar acel Sasuke Ucicha. El imi spune pe un ton superior si iritant:

- Ai grija pe unde mergi !
- Ce bou !!! exclam eu iritata de tonul folosit de el.

Doamne, iar m-a luat o team ingrozitoare. Mor de frica! Am atatea emotii, nici macar nu cred ca stiu cum ma mai cheama. Sper sa nu ma puna cumva in fata clasei sa zic lucruri inutile despre mine sau orice altceva de genul asta, este ingrozitor. Off, nu mai rezist. Ma opresc pentru cateva secunde din mers. Imi inchid ochii si trag adanc aer in piept, dupa care imi continui drumul spre clasa. pentru cateva secunde din mers. Imi inchid ochii si trag adanc aer in piept, dupa care imi continui drumul spre clasa. In cateva secunde sunt in fata clasei. Mai iau o gura mare de aer, dupa care intru.

- Sakura, spune-mi te rog ce s-a intamplat in baie. Cand ai iesit de acolo nu aratai prea bine si pareai speriata. Ti s-a intamplat ceva rau? Are cumva legatura cu Ino, am vazuyt-o iesid din toaleta si m-am gandit ca poate ti-a facut ea ceva …

Imediat ce aud numele lui Ino simt cum un nod mi se pune in gat si nu mai pot sa respir. Toate amintirile de acum cateva ore din baie. Toata acea duere, acea suferinta pe care o simteam atunci imi trece prin corp, prin vene, parca obligandu-ma sa-mi amintesc totul din nou, sa retraiesc totul de la capat inca o data, sa simt din nou acea duere, sa-mi vad inca o data sfarsitul in fata ochilor.

Nu ii pot spune ce s-a intamplat intre mine si nenorocita aia de Ino, chiar daca stiu ca nici el nu o suporta si vrea sa scape de ea. Daca i-as spune probabil ca m-ar crede o incapabila, o lasa, o fetita amarata ce nu se poate apara singura si ii este frica de oricine, o persoana care are nevoie tot timpul de cineva langa ea care o fereasca de oricine si orice, chiar daca asta sunt eu cu adevarat, probabil, cred, nu stiu, nu il pot lasa pe el sa isi dea seama de asta. Sunt asa o lasa cand ma gandesc ce am lasat-o pe Ino sa-mi faca, dar ce puteam face? Nu sunt in stare nici macar sa ma apar, dar barem sa o infrunt pe vrajitoarea cea rea?

Raman blocata si nu mai pot face nimic, simt cum totul se invarte in jurul meu si cum eu ametesc. Cred ca ma dezechilibrez, deoarece ii simt mana lui Sasuke peste a mea, tinandu-ma strans, parca nevrand sa-mi mai dea drumul vreodata. La contactul pielii mele cu mana sa moale si fina simt cum un fior imi trece prin tot corpul, facandu-mi inima sa bata din nou cu putere, sa-mi sara iar din piept. Contactul ce se creeaza intre noi ma face sa inebunesc, sa o iau razna. Simt cum uit sa respir si cum inima imi bate din ce in ce mai tare. Fiecare particica din mine simte cum un val de caldura si bucurie ma cuprinde, facand-ma sa-mi pierd controlul si sa fac o prostie.

- Imi pare rau! Ii soptesc cu cea mai mare blandete si parere de rau in glas, in timp ce il imbratisez dulce si dragastos.

In momentul in care bratele mele mici si firave ii inconjoara corpul bine facut, simt cum parfumul lui misterios si dulceag imi invadeaza narile, facandu-ma sa-mi pierd si mai mult mintile. Nu exista nici un locusor, cat de mic, in interiorul meu care sa nu fie invadat de mirosul sau aparte. Simt cum tot corpul meu reactioneaza total invers fata de ceea ce vreau eu sa faca. Eu nu am vrut sa-l imbratisez si nici sa-I cer scuze. De ce i-am cerut scuze? Doamne, imi pierd de fiecare data mintile cand sunt in preajma lui si fac sau spun cele mai tampite lucruri posibile.

Deodata in minte imi apare un mic plan, care nu este prea bun, sa scap de el. Ma gandesc sa fug departe, spre cel mai indepartat loc posibil, unde Sasuke sa nu ma mai gaseasca niciodata, iar eu sa pot trai in continuare fericita, exact ca inainte de a veni aici.

In cateva secunde ma desprind din imbratisare si fara sa mai stau pe ganduri incep sa fug sper iesirea din scoala. Sasuke nu are de gand sa ma lase in pace si incepe si el sa alerge dupa mine. Off, ce ma enerveaza, de ce naiba nu poate sa ma lase in pace sa-mi vad in continuare de viata mea? Copitul asta este chiar stresant!

Ce bine ca holul este gol, asa nimeni nu se va mai mira cat de anormala sunt si cum fug de la detentie. Nu stiam unde o sa ajung dupsa ce voi iesi din scoala, stiu doar un singur lucru: ca nu ma voi oprii din alergat nici macar daca ar fi sa mor daca Sasuke va ramane pe urmele mele, o sa alerg pana nu mai pot de loc, absolut de loc si pana cand picioarele mele nu vor mai putea sa ma tina si o sa cad pe jos de oboseala, nu il voi lasa pe Sasuke sa ma prinda, chiar nu mai suport interogatoriul asta din partea lui, pana la urma ce-l intereseaza pe el ce s-a intamplat in baie, nu are nici un motiv pentru care sa ii pese, nu este vorba despre el.

Prinsa prin gandurile mele, nu imi dau seama ca doar ce am iesit din curtea scolii si ma impiedic de o piatra si cad. Ah, nu, acum Sasuke o sa vina si iar o sa inceapa interogatoriul, este din ce in ce mai incomfortabila prezenta brunetului.

- “- … intoarce-te, te rog! Nu pleca, te implor!" -


Imi intorc repede privirea spre brunetul ce alerga obosit in spatele meu. Pe fata lui nu se putea citi nimic, oricat de mult m-as fi straduit sa-mi dau seama ce simte, ce gandeste, ce vrea, nu pot reusi, deoarece el are o fata simpla, sumbra, rece, fara sentimente. Nu pot sa inteleg, de ce nu pot sa imi dau seama de nimic legat de el, nu ar trebui sa fie atat de greu. Are aproape tot timpul aceasi privire, acea privire care este atat de rece, inghetata, indiferent.

Ma intreb de ce nu zambeste mai des, are un zambet incredibil. Acel zamet care ma face sa uit de orice este in jurul meu, imi incurca toate gandurile, ma inebuneste. Doamne, ce naiba tot zic aici? Eh, dar pe cine pacalesc, este total adevarat.

Prinsa prin gandurile mele nu observ ca Sasuke este langa mine, uitandu-se ingrijorat la mine, cerandu-mi din priviri sa-I dau o explicatie. Nici macar eu nu stiu de ce am reactionat asa, habar nu am ce as puteai lui sa ii spun, daca ii spun adevarul nu stiu daca ma va crede. Oare am fugit de el, am vrut sa scap de acea privire hipnotizatoare a sa? Nici macar eu nu stiu. Cateodata sunt atat de complicata incat nici eu nu ma mai inteleg, cred ca acum este unul dintre acele momente.

Brunetul fermecator din fata mea imi intinde mana, ajutandu-ma sa ma ridic de pe asfaltul caldut. Ma ridic repede, dupa care imi indrept privirea spre cer. Capatase o nuanta mirifica de albastru, atat de deschisa, de fermecatoare, de pura. Soarele statea mandru pe albastrul acela, iesind in evidenta. Tocmai acum constat ca este noiembrie, iar afara este atat de cald, parca fiind inca vara, este superb.

In scurt timp imi intorc privire spre Sasuke care inca astepta o explicatie de la mine. Eu ma uit ingrijorata la el, nestiind ce sa-I raspund. Brunetul pare dezamagit de mine. Imi las privirea in jos, ne mai rezistand sa-l privesc. Oftez nestiind ce sa spun, dupa care imi inchid ochii, incercand sa-mi stapanesc lacrimile ce vroiau sa-mi iasa cu putere.

Deodata imi deschid ochii larg si imi sterg micile picaturi de tristete. Ma uitam fix in fata mea si raman uimita. Sasuke nu mai este aici. Sunt socata. Off, Doamne, ce-o fi in mintea lui acum? Nu am vrut sa-l fac sa plece. Simt cum sufletul imi explodeaza de durere, iar o lacrima nevinovata se prelinge incetisor pe obrazul meu fin.

Fara sa mai stau pe ganduri fac stanga imprejur si incep sa alerg inceyisor. Sasuke nu era la o distanta prea mare de mine, ceea ce imi dadea mie un avans de a-l ajunge. Fara sa gandesc ceea ce avea sa scot pe gura, incep sa urlu dupa Sasuke, crezand ca asa ii voi atrage atentia si il voi face sa se intoarca:

- Sasuke stai, intoarce-te, te rog! Nu pleca, te implor! Ramai langa mine, este tot ceea ce vreau, ce am nevoie cu disperare. Te implor, nu ma parasi …

Dar nu am avut timp sa termin ceea ce aveam de zis, deoarece …

Dragoste Infinita

Capitolul 17

- Sa ne cunoastem mai bine -


Dar nu am avut timp sa termin ceea ce aveam de zis, deoarece Sasuke vine la mine si imi spune ca nu placa nicaieri. Eu ii zambesc dulce, dupa care ma uit adanc in ochii lui.

Iar simt cum ma pierd in acel abis nesfarsit, acel abis unde nu pot citi niciodata nimic. Simt cum totul in jurul meu dispare. Nu mai exista nimic pe langa mine, doar eu si el. Inima mea zburda ca o nebuna in interiorul meu. Incerc sa ii spun ceva, sa misc, dar nu pot. Corpul meu nu reactioneaza in nici un fel. Trag adanc aer in piept, vrand totusi sa spun ceva, dar Sasuke mi-o ia inainte si zice :

- Hai sa mergem in parc. Putem sa mai vorbim, sa ne cunoastem mai bine si poate … sa devenim totusi prieteni. Ce zici ? Ai curaj sa incerci sau o sa fugi si de data asta de mine ?

- Sigur ca o sa vin ! Nu vreau sa mai fug de acum inainte, deci o sa vin cu tine si o sa infrunt realitatea. Si despre oferta ta cu prietenii … cred ca am de gand sa o accept. Ce crezi ? Acum mai sunt o fricoasa ? zic eu cu un zambet smecher pe buze.

Cand aude ca accept sa fim prieteni fata i se lumineaza, iar un zambet mare ii apare pe buze, facandu-l sa para incantat de raspunsul meu. Fara sa mai stea mult pe ganduri imi spune sa mergem.

Pornim incet spre parc. Pe drum am vorbit despre diverse chestiute neimportante : despre scoala, teme, hobby-urile noastre si multe altele. Am aflat despre Sasuke o gramada de lucruri, cum ar fi faptul ca este pasionat de muzica, stie sa cante la chitara si vrea sa isi faca o trupa impreuna cu prietenii lui. Eu, de curiozitate, il pun sa imi cante ceva. La inceput nu a acceptat, dar intr-un final a zis ca o sa imi cante cateva versuri cand o sa ajungem in parc. Cum eu eram extrem de curioasa, am grabit pasul, pentru a ajunge mai repede in parc. Brunetul era amuzat de curiozitatea mea.

Intr-un final ajungem si in parc. Drumul a fost destul de lung, dar nu mai conteaza. Ceea ce este important este faptul ca Sasuke o sa-mi arate cat de bine se pricepe la cantat. Sunt extrem de curioasa sa aflu cum suna vocea lui.

De la intrarea in parc, raman uimita. In fata mea se afla un parc extraordinar, plin de flori multicolore, o gramada de copaci ; dintre care cativa sunt niste ciresi. Ciresul cel mai mare se afla langa o fantana din mijlocul parcului. Eu ii propun brunetului sa ne asezam acolo, iar este de acord.

Odata asezati pe marginea fantanii, eu ii reamintesc lui Sasuke ca a zis ca o sa imi cante ceva cand ajungem in parc si il intreb daca este pregatit. El da aprobator din cap, isi drege glasul, apoi incepe sa ma incante cu talentul sau :

- You are so beautiful, you are the kind of girl
That has the chemicals that makes me fall in love
Beautiful, you are the kind of girl,
That has the chemicals that makes me fall in love.

Recunosc imediat melodia; este una dintre melodiile mele preferate de la Escape The Fate, You are so beautiful. Vai, cat pot iubi melodia asta, este pur si simplu geniala. Nu stiu, pur si simplu ma face sa ma simt mai speciala. Simt cum versurile imi vorbesc mie, nimanui altcuiva. Iar cantata de Sasuke suna parca mai bine decat originalul; din gura lui ma face sa ma simt chiar mai bine decat cand ascult melodia originala.

Brunetul asta chiar are talent, unul minunat. Ma bucur pentru el; as vrea sa am si eu un astfel de talent, dar nu cred ca eu cant prea bine.

Sasuke se opreste din cantat si se uita atent la mine, cu acei ochi extrem de patrunzatori ai sai si cu acel zambet mirific; absolut superb. Privirea sa ma face sa zambesc gingas. Deodata brunetul rupe aceasta tacere apasatoare si ma intreaba cum mi s-a parut. Eu ii spun cat de mult mi-a placut, apoi ii fac o mie de complimente si ii spun cat de talentat e. El se amuza pe aceasta tema si zice ca nu este nevoie sa-mi zica toate astea.

Dupa vreo jumatate de ora in care am tot vorbit si ne-am amuzat unui pe seama celuilalt, eu imi amintesc ca noi trebuia ca in tot acest timp sa fim la detentie. Incep sa rad singura, facandu-l pe Sasuke curios. Ii spun motivul pentru care rad, acum razand si el.

Cand ma gandesc la saracul Naruto, sta acolo in clasa singur, inca vreo patru ore. Mi-e mila de el, dar si-a facut-o cu mana lui.

Sasuke isi lasase sticla de apa in spatele meu, iar cand a vrut sa o ia, a reusit sa ma dezechilibreze si sa ma faca sa cad in fantana, el fiind dupa peste mine. Am inceput amandoi sa radem de mica noastra boacana, apoi am inceput sa ne privim in ochi, extrem de intens.

Eram incremenita. Totul in jurul meu disparuse, eram numai eu si el. Stateam nemiscati si ne uitam unul la altul. Ma privea adanc in ochi, facandu-ma sa-mi pierd mintile. Ochii lui de un negru atat de intens erau plini de blandete si bunatate, ma inebuneau. Mi-am adancit si mai mult privirea in a lui, pentru a putea trece de acel abis imbietor si a putea vedea in interiorul lui, a sufletului sau. Negrul parca nu se mai termina, cu cat ne adanceam mai mult privirile, cu atat mai apasator si mai intens, era infinit. Oricat de mult m-as fi straduit sa trec de infinitul abis nu as putea, era imposibil.

Nimeni nu facea nimic. Doar stateam pierduti fiecare in ochii celuilalt. Parca amandoi asteptam ca celalalt sa faca sau sa zica ceva, dar niciunul dintre noi nu avea curajul sa faca asta. Cred ca am stat asa ceva. Nici nu mai simteam cum trece timpul, parca era oprit in loc pentru a simti momentul. Secundele treceau, minutele la fel, poate ca si orele, dar mie nu-mi pasa, nu ma mai interesa. Fara sa-mi dau seama, pe fata mea si-a facut loc un mic, mai mare, zambet. Este atat de bine sa zambesti.

Deodata tot peisajul devine si mai divin. El isi misca in repaus bratul, punandu-si incetisor palma calda, care emana atata blandete si caldura, pe obrazul meu fin. Uitasem de tot. Simteam numai fericire si bucurie., iar asta se putea observa foarte usor.

Eu inca nu dedeam nici un fel de semn de viata, eram atat de fermecata, de vrajita de el, de orice lucru mic si insemnat care era legat de el. Totul in jurul meu, de fapt al nostru, era magic, parca eram intr-un basm, cel mai frumos si magic basm care ar putea exista vreodata. Cerul era vessel, bucuros si foarte fericit, exact ca mine. Soarele ne zambea cu cel mai mare si plin de puritate si iubire zambert pe care il avea. Razele lui straluceau orbitor de frumos si ferecator, incalzind Pamantul si o data cu el si inimile nostre inghetate. Copacii din jurul nostrum erau roz, semanand cu vata de zahar, raspandind peste tot in jurul lor un miros dulceag si divin, imbatator de dulce, minunat.

Noi ne apropiam din ce in ce mai mult unul de altul, niciunul din noi nestiind ce avea sa se intample. Privirile noastre erau inca nedespartite. Din momentul in care ne-am privit pentru prima oara in ochi nu ne-am mai putut despartii, am ramas inghetati, inghetati de prea multa fericire si blandete. Ochii lui aveau ceva special, ceva ce ma facea sa mor sa-I vad, sa-iexplorez si sa-i iubesc. Inima incepea sa-mi bata din ce in ce mai tare cu fiecare secunda care trecea, iar eu ma simteam din ce in ce mai bine. Totul era perfect, poate cam prea perfect. Oricum ar fi mie imi place extreme de mult, ma facea sa ma simt implinita, vie, reala, eu cu adevarat. Simteam ca in preajma lui pot sa fiu eu cu adevarat, ca nu trebuie sa-mi masor cuvintele si ca pot spune absolut orice; deoarece el nu va mai zice nimic. Simteam ca el imi poate fi cu adevarat prieten; ca pot in sfarsit sa imi fac un prieten adevarat. Totul este minunat.

Pur si simplu nu ma pot oprii din zambit cand ma uit la el. Ma simt apreciata, in siguranta, iubita. El ma face sa ma simt mai bine decat se poate. Ma face sa zambesc, sa uit de probleme si tristete, sa vreau sa-mi traiesc cu adevarat viata,.

Intr-o fractiune de secunda totul devine si mai perfect decat este, deoarece el se apropie de mine din ce in ce mai mult. Chiar daca o face cu o viteza mai mica decat a melcului, tot este perfect. Acum se afla la doar cativa centimetrii de mine, mai exact de fata mea. Ii pot simti parfumul. Mirosul emanat de el este divin. Nu exista nici un coltisor al mintii mele care sa nu fie invadat de el, care sa mai poata gandii logic, care sa nu fie afectat de fericire. Este cu adevarat cel mai frumos moment din viata mea, pe care cu siguranta nu-l voi putea uita vreodata, nici daca as vrea. Raman socata de ceea ce face.

Sasuke imi atinge incet buzele cu cele doua petale catifelate ale lui. Era o senzatie extrem de placuta, care te facea sa te simti mai bine ca in al noualea cer; cea mai frumoasa senzatie posibila. Inima mea a luat-o razna, batand cu o viteza omeneste imposibila. Nu-mi vine sa cred! Este minunat, am avut in sfarsit primul sarut. Dupa atatea incercari esuate de-al saruta pe brunet, intr-un sfarsit a facut-o el. Dar stai! Asta nu este bine, absolut deloc bine; este chiar foarte rau. Noi trebuia sa fim prieteni, nu sa ajungem sa ne sarutam.

Chiar daca este ceva care nu ar fi trebuit sa se intample niciodata eu sunt cea mai fericita persoana de pe Pamant. Simt o gramada de fluturasi in interiorul meu; fluturi care zburda peste tot, nelinistindu-mi inima, facand-o agitata, inbebunind-o si fortand-o sa bata cu o asemenea viteza.

Deodata, Sasuke rupe sarutul aproape perfect si zice:

- ... .

- Sakura ... Scuza-ma, nu am vrut sa se intample asa ceva. Imi pare rau.

Dupa ce imi scuse aceste cuvinte, vru sa plece, dar eu il opresc spunandu-i:

- Hey, n-ai pentru ce sa-ti ceri scuze. S-a intamplat dintr-o mica neatentie. Acum tu esti cel care fuge sau mi se pare mie? Doar nu crezi ca sunt suparata pe tine doar pentru atat? S-a intamplat. Asta este. Ce zici daca amandoi uitam de acest mic incident si ne continuam viata ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat? Desigur ... daca vrei asta ... daca mai vrei nsa ramanem prieteni ...

Ultima propozitie am spus-o cu un pic de regret in voce. Nu vroiam sa incheiem atat de repede aceasta prietenie. Oftez lung, dupa care imi indrept privirea spre brunet, cerandu-i din priviri sa-mi dea mai repede un raspuns. Ma sufoca aceasta liniste dintre noi, iar Sasuke facea ca totul sa fie din ce in ce m-ai tensionant, tinandu-ma in suspans.

Deodata Sasuke incepe sa rada, pe mine facandu-ma sa fac o fata ciudata rau de tot. Nu intelegeam. Pur si simplu nu intelegeam ce are de rade. Ce l-a apucat? Doamne, baiatul asta este de-a dreptul imposibil, isi schimba starile de la o secunda la alta. Ba este pervers si nebun, ba este rece si distant, ba dragut, romantic si extrem de dulce, apoi trist si dezamagit de el insusi. Apoi, deodata, incepe sa rada asa, singur, facandu-ma din ce in ce mai confuza. Nu, pe buna ca eu una nu il mai inteleg.

Dar stai! Eu sunt exact la fel ... si eu am facut exact acelasi lucru fata de Sasuke. Cred ca si el crede acelasi lucru despre mine. Hmm ... se pare ca semanam mult mai mult decat mi-as fi inchipuit eu. Ne place acelasi gen de muzica, avem foarte multe pasiuni comune, amandoi suntem inebuniti dupa muzica si amandoi adoram orice tine de scris. Bine, ma rog, ce-i drept, Sasuke este mult mai bun decat mine ... el este un adevarat scriitor, de cantaret nici nu mai zic. Eu nu ma pot compara cu brunetul.

Sasuke se opreste din ras si imi spune pe un ton ironic, dar totodata amuzant:

- Tu chiar credeai ca vreau sa plec? Stai linistita ca nu plec nicaieri ... eu nu sunt atat de lasi ca si tine. Si apropo, sunt toal de acord cu tine, hai sa uitam tot ce s-a intamplat mai devcreme. Si ca sa-ti raspund la marea ta enigma ... sigur ca mai suntem prieteni.

Ii zambesc dulce, dupa care radem amandoi fara motiv. Sasuke imi spune sa ne asezam din nou pe marginea fantanii, iar eu il dezaprob. Ma uit un pic ganditoare la cer, apoi din nou la brunet si ii dau de inteles ca va ploua ... cel putin asa cred eu. Sasuke imi zambeste si el cu acel zambet divin pe care il are, dupa care isi indreapta si el privirea spre cer.`

O mica picatura de apa cade din cerul trist, innorat si posomorat. Acea lacrima a cerului era ca un cub de gheata ce imi atinge pielea cu incetinitorul, inghetandu-mi tot corpul incet, incet, incet de tot. Sasuke observand ca mi se face frig, imi spune sa mergem acasa la el, deoarece e la doua strazi distanta. Incuviintez din cap, apoi imi iau repede lucrurile si incep sa alerg, cu Sasuke in ujrma mea.

In cateva secunde am ajuns la la intrarea in parc. In partea stanga a aleii se aflau multi copaci dezgoliti de frigul lunii noiembrie. Sasuke imi spune sa il urmez, iar eu fac intocmai.

In cinci minute ajungem in fata casei brunetului. Este o vila imensa, extraordinar de frumoasa. Nu am mai vazut in viata mea o casa atat de frumoasa.

Ne grabim sa intram in casa. El descuie repede usa, iar acolo ...

El descuie repede usa, iar acolo ... nu-mi vine sa-mi cred ochilor ce vad. E-este chiar Myra? Nu pot sa cred! Pe canapeaua portocalie din sufragerie se afla chiar sora mea, Myra, impreuna cu un tip pe care nu stiu cum il cheama, cine este sau ... Stai! Stop cadru! Ce naiba? Tipul ala necunoscut sta cumva peste Myra? Ce fac astia doi aici? Oare este iubitul ei? Sau el a adus-o aici ca sa o violeze? Daca i-a facut ceva ... jur ca ... ah, nu stiu ... sper doar ca nu a vrut sa-i faca nimic rau. Dar cine este el de fapt? Si ce cauta la Sasuke acasa ... oare este fratele lui?

Ma uit cu fata mea extrem de uimita si ingrijorata la brunet, intrebandu-l din priviri daca stie ce se petrece aici, dar el parea la fel de confuz. Deodata eu, nemaiputand rezista sa aflu ce se intampla aici, intreb, pe un ton cam nervos si plin de ingrijorare ... ma rog, mai mult urland:

- Ce se intampla aici? Ce faceti voi doi? ... Myra? Ce faci cu tipul asta peste tine? Cine este el si ce face peste tine? Cred ca ai de dat niste explicatii ... amandoi aveti!

Ultimele doua cuvinte le spun mai apasat, accentuand „amandoi” si uitandu-ma cu o privire ucigatoare, plina de ura si de dorinta de a-l bate, la baiatul ce semana perfect cu Sasuke. Doamne, erau identici ... u puteam observa nicio deferenta intre ei , dar oare chiar asa sa fie? Bine, deci acum imi dau seama ca el este fratele brunetului, dar in rest? Ce mai stiu eu despre el? Nimic. Cum stiu eu ca nu a vrut sa-i faca rau scumpei mele surioare, care, ma rog, este mai mare ca mine dar nu mai conteaza. Ideea este ca vreau niste explicatii rapid.

Mira se uita uimita la mine, nestiind ce sa mai faca, ce sa mai zica. Era speriata parca de ceva, dar ce ce? De mine? De ce am sa aflu si ce voi spune? Sau ce? Ochii ei verzi ca iarba proaspata, erau acum plini de uimire si tristete, parca regretand ceva, dar ce?

Deodata, Sasuke intrerupe linistea apasatoare ce puse stapanire peste noi si zice:

- Sakura, stai, linistete-te, te rog si hai sa o luam mai incet. Nu te ambala atat de tare. Cred ca fratele meu, Itachi si, daca nu ma insel, sora ta, au un motiv foarte bun si logic pentru care se aflau in ipostazele in care i-am gasit, nu-i asa dragilor?

Wow! Sasuke ma uimeste din ce in ce mai mult cu fiecare minut ce trece, adica cum poate fi atat de calm, de linisttit de fiecare data? Nici nu mi se pare ca se oboseste sa ramane cu picioarele pe Pamant, este atat de grijuliu, dulce, romantic, simpatic si bland in acelasi timp ce este si un pervers extrem, nebun de legat si un baiat cu un simt al umorului extem de unic. Nu am mai vazut in viata mea un asa baiat, este ideal facut si adus pe lumea asta pentru mine, pentru a fii prietenul meu, pentru a ma ajuta sa rezist in lumea asta cruda si imposibil de invins, pentru a ma ajuta sa traiesc. Ii multumesc Domnului ca mai exista si asemenea persoane pe lume, nu numai oameni rai si nesimtiti, care se folosesc de tine cat pot de mult, pana te lasa fara putere si devi din ce in ce mai vulnerabil.

In fine, revenind din nou cu picioarele pe Pamant. Myra se ridica de pe canapeaua fina si catifelata si se indreapta spre mine. Cand ajunge la aproximativ un metru de mine, incepe sa-mi explice toata situatia:

- Saku, stiu ca nu prea intelegi ce s-a intamplat in momentul asta intre mine si Itachi, dar stai usurel ca iti explic. Nu faceam nimic nebunesc si perveers, ceea ce se putea intelege din felul cum statea peste mine, dar crede-ma ca nu s-a intamplat nimic aici. Eu si Itachi ... ei bine ... nu stiu cum sa-ti explic, adica ca sa nu te superi sau ceva ... cum as putea sa-ti zic ... ei bine ... eu ... el ... adica noi ... pai noi nu suntem ... ceea ce pare ... adica nu stiu ce pare ... adica ... a-adica noi ...

- Sunteti un cuplu. Continui eu, nemaisuportand sa aud cum se balbaie.

Rozalia de langa mine respirara usurata si ma intreba uimita daca nu m-am suparat. Eu izbucnesc ca nebuna in ras, facandu-i pe ceilalti curiosi sia afle ce am patit, apoi imi reiau fata serioasa si ii spun ca nu am de ce sa am supar si ca sunt chiar fericita pentru ea.

Peste vreo jumatate de ora in care am mai stat la baieti acasa, se aude un zgomot ciudat si ...

Peste vreo jumatate de ora in care am mai stat la baieti acasa, se aude un zgomot ciudat si usa se deschide usor, iar pe ea intra doi oameni inalti, mult mai in varsa descat noi. Probabil erau sotii Uchiha, parintii lui Sasuke si a lui Itachi.

Doamna Uchiha era o femeie destul de inalta, cu un par lung si stralucitor, de culoare inchisa, exact ca a fiilor ei. Ea avea insa niste ochi verzi, precum iarba proaspata de primavara, in care se putea citi cu usurinta bunatatea din ea. Domnul Uchiha parea, insa, opusul sotiei sale. Era mult mai inalt decat ea, probabil avea vreo doi metri, avea un corp foarte bine facut, acoperit cu muschi, iar parul sau era saten deschis. Avea o fata foarte serioasa si sumbra, acoperita de niste trasaturi ce pareau perfecte. Ochii lui erau de un cenusiu malefic, plin de durere si rautate, in care se putea citi contrariul doamnei Uchiha; se putea citi nervozitatea, supararea si ura. Era inspaimantator, cel putin asa parea la prima vedere.

Noi i-am salutat politicos pe amandoi, apoi eu m-am uitat la Myra, cu o expresie de genul: "Hai sa plecam de aici."Ea a incuviintat din cap, apoi le-am spus si baietilor. Ei ne-au rugat sa mai stam un pic, dar noi am refuzat, spunand ca avem multe de facut si ca eu am de despachetat. Myra si Itachi erau un pic mai departe decat mine si Sasuke, iar el o tot ruga sa vina cu el in parc, deoarece avea o surpriza pentru ea. Myra a acceptat bucuroasa intr-un sfarsit, apoi s-a uitat la mine si mi-a zambit, ziandu-mi ca ne vedem acasa peste cateva ore.

Am oftat iritata de faptul ca trebuia sa merg singura spre noua mea casa, apoi i-am zimbit si eu fortat. Ma rog, nu era chiar asa o problema faptul ca trebuia sa merg singura, ci faptul ca habar nu aveam pe unde se afla casa si cum se ajunge acalo. Ieri seara cand am gasit-o mi-a luat o ora si era si extrem de intuneric. Acum nu mai am nici cea mai vaga idee cum sa ajung acolo.

Vazand ca mie nu-mi convine ca trebuie sa merg singura, Itachi il pune pe Sasuke sa ma conduca, apoi ii face smecher cu ochiul. Fratele sau zambeste timid, apoi isi indreapta privirea spre mine, arcuindu-si buzele intr-un zambet mult mai mare si mai sincer.

Eu m-am indreptat spre usa, tragand-o si pe Myra dupa mine, apoi i-am spus repede, fara sa auda baietii, care se dusesera sa se imbrace:

- Ce crezi ca faci? Cand ai de gand sa vi acasa si de ce vrei sa ma lasi sa merg singura cu Sasuke pe drum? Tu ai macar idee ce ... . Dar m-am oprit la timp, inainte de a-i spune ceva din ceea ce s-a intamplat azi la scoala. Ma rog, nu mai contea, vroiam de fapt sa te intreb cum ajung acasa, pentru ca daca iti amintesti tu bine eu nu stau in orasul asta de mai mult de douzeci si patru de ore.

Myra avea o expresie intrebatoare pe fata si parea curioasa de propozitia pe care nu am terminat-o. Sigur banuia ceva si asta nu era bine. Lacum o stiu eu pe ea, sau mai bine zis, cum o stiam, ii vin numai idei perverse si nebune. Nici nu vreau sa aflu ce ce se gandea.

In scurt timp apar si baietii si ne zic ca putem merge. Ne luam la revedere de la parintii fratilor si iesim pe usa, Sasuke trantind-o in urma lui. Cuplul fericit o ia in directia opusa noua si se duc spre parcul de unde venisem eu si Sasuke cu o ora in urma. Erau atat de draguti impreuna, pareau cuplul perfect. Iar cand se sarutat si buzele lor se uneau, capetele lor formau o inima conturata foarte bine; aratau ca doua picaturi de roua reunite si te faceau sa zambesti, gandindu-te ca sunt facuti unul pentru celalalt.

Ma uitam la ei pierduta printre ganduri, cand simt mana calda a lui Sasuke pe umarul meu. Am tresarit la inceput, deoarece uitasem ca era si el langa mine si credeam ca o fi un nenoricit care vrea sa-mi faca ceva. Dar m-am linistit repede, simtindu-i respiratia langa a mea si auzindu-i vocea melodioasa spunand:

- Eh, se pare ca tot nu ai scapat de mine; m-ai avem de stat un pic impreuna. Cred ca asta este mana destinului.

Am chicotit incet, gandindu-ma in acelasi timp la ziua de azi si la cate s-au intamplat ... si ca inca nu s-a terminat. Poate ca brunetul chiar avea dreptate si poate chiar era destinul.

- Soarta, viata si destinul. spun eu parca continuand ceea ce ar fi vrut el sa zica, apoi ii zpun sa mergem penru ca imi e cam frig.

Si avea si de ce sa imi fie frig, adica eram in luna noiembrie, iar eu eram imbracata in pantaloni scurti si maieu. Scazuse cu mult temperatura fata de cum era dimineata, cand te simteai ca in plina vara si aveai impresia ca sunt treizeci de grade.Acum cerul era innorat si mohorat, care devin din ce in ce mai inchisi la culoare. Vantul batea fara mila, facandu-mi oasele sa tremure, iar parul sa zboare in toate partile.

Sasuke era deja pe partea cealalta a strazii si ma striga ca disperatul, astfel incat toata strada se uita la mine si credeam ca sunt surda sau ceva de genul asta. Eu nu eram prea prezenta la ceea ce era in jurul meu, chiar uitasem si ca nu imi mai simteam corpul de la cat de frig imi era. Dar m-am trezit la realitate si am alergat robotic spre brunet. Cum nu aveam ideea cum se ajunge acasa, l-am lasat pe el sa merga un pic in fata mea si am incercat sa memorez drumul.

Spre marea mea surprindere casa era mult mai aproape decat parea. Se afla la mai putin de doua strazi de cea a lui Sasuke si era chiar simplu de ajuns. Pe drum am facut numai doua minute, deci inca imi mai puteam misca buzele astfel incat sa ii pot multumi baiatului ca m-a adus aici, desi eram sigura ca nu avea chef.

Ca sa nu fiu o nesimtita, totusi, l-am invitat de brunet la un suc si sa se incalzeasca, dar a refuzat. As fi rasuflat usurata, dar m-ar fi auzit si nu am mai facut-o. O sa fac asta cand intru la caldurica.

Ne-am spus unul altuia cate un "Pa." simplu si fara chef, apoi eu am intrat in casa, lasandu-l pe brunet singur in frig. Am rasuflat in sfarsit usurata si am inceput sa zbier prin casa ca o nebuna scapata de la zoo:

- Da, da , da !!! Am reusit sa scap! Am supravietuit acestei zice nenorocite si inca mai traiesc! Inima mea inca mai poate sa bata si si-a recapatat ritmul normal! Yey, yey, yey !!!

Dar fericirea mea a fost intrerupta de soneria de la usa. Oh, nu, probabil ca Sasuke m-a auzit, sau s-a razgandit. Totul merge din nou prost se pare si nu cred ca mai rezist mult langa el. Ma intrept cu pasi mici spre clanta si apas cu o oarecare ezitare. Constrat ca la usa se afla ....

Constat ca la usa se afla Itachi ?! Dar ce cauta el aici si de ce este atat de ingrijorat? De ce nu este cu Myra, ea unde este? Prea multe intrebari zburda nebuneste prin capul meu, in in inima mea tocmai a incoltit un nou sentiment; un sentiment de neliniste de de ingrijorare, deoarece nu o vedeam pe surioara mea scumpa si draga, nu am nici cea mai vaga idee unde este si de ce nu se afla langa brunetul de la usa.

Cat mi-am pus eu toate aceste intrebari la care nu gasesc nici un raspuns, nu a trecut mai mult de o secunda, iar Itachi tocmai acum spune pe un ton foarte alarmat si ingrijorat:

- Sakura, Sakura !!! Sora ta este aici nu? Trebuie sa fie aici ! Spune-mi te rog ca este aici si ca ai vorbit cu ea, te rooog spune-mi ca este bine.

Stai! Stai! Stai! Ce tot zice el aici? De ce ar fi Myra aici? Adica, ei au plecat impreuna si s-au dus in parc, de ce ar fi ea fix in directia opusa a parcului? Nu inteleg ce se intampla. Ceva este putred aici, iar eu o sa aflu ce; trebuie sa aflu, doar este vorba de sora mea.

Fara sa mai stau pe ganduri, il intreb direct pe Itachi:

- Ce? Despre ce tot vorbesti tu de fapt? Nu este cu tine? De ce nu este cu tine? Ce s-a intamplat de fapt? Itachi explica-mi imediat ce s-a intamplat si ce este cu Myra !

- Sakura ... eu ... eu .... este numai si numai vina mea! Stiu ca sunt un nenorocit si ca am facut cea mai mare greseala din viata mea, nu ar fi trebuit niciodata sa fac asta! Te implor lasa-ma sa-ti explic inainte sa ma dai afara, te rog frumos.

Vocea lui era atat de indurerata si chiar se putea deduce ca ceea ce spune este adevarat, ca nu minte; chiar spunea adevarul, despre orice ar fi fost vorba ... cel putin asa cred. Doar daca nu este el un actor extrem de bun, dar nu cred. Eu oricum nu sunt Myra, ea se pricepe la oameni, isi da imediat seama daca cineva minte sau nu, dar eu nu stiu inca ce s-a intamplat intre ei. Inca fiind cuvantul de baza, pentru ca sunt pe cale sa aflu imediat.

I-am spus sa nu mai palavrageasca atata si sa treaca direct la subiect pentru ca sunt foarte interesata sa aflu despre ce este vorba. A luat o gura mare de aer, apoi a rostit incet, pe un ton plin de regret si durere:

- Eram amandoi: o tinem de mana, iar ea imi spunea cat de mult tine la mine, pana cand, dintr-odata ... dintr-odata ... a venit la mine fosta mea prietena, care ma rog ... inca era prietena mea. Tinea in mana cadoul pe care vroiam sa il dau surorii tale si spunea ca ea are cel mai frumos iubit din intreaga lume. Ne-a vazut pe mine si pe Myra tinandu-ne de mana, apoi a inceput sa zbiere ca o nenorocita ma tine de mana, de ce si alte intrebari de genul asta. Apoi Myra mi-a pus aceleasi intrebari si le-am zis amandurora ca pot sa le explic si sa se linisteasca, dar nici una nu a vrut sa asculte. Myra a plecat plangand si spunandu-mi ca nu vrea sa msa mai vada in viata ei, iar cealalta a ramas acolo asteptand o explicatie. Iar eu ....

M-am incruntat in timp ce auzeam cuvintele ce ieseau cu regret. Pur si simplu nu imi venea sa cred ce tocmai facuse. Saraca Myra ! Cum a putut sa-i faca asa ceva? El chiar nu s-a gandit cat o va face asta sa sufere? Nu am nici cea mai vaga idee unde a fugit, dar imi pot imagina ce a fost in sufletul ei. Parca simt si eu acelasi lucru; parca mi s-ar fi intamplat mie, nu ei. Simt cu inima ma doare si chum ochii ma inteapa puternic. Dar in acelasi timp, l-am intrerupt si i-am spus, pe un ton trist si cu o voce mai tare, accentuand ultimele doua intrebari:

- Stai! Stop! Opreste-te ! Nu vreau sa mai aud nici macar un cuvant. Cum ai putut sa faci asa ceva? Poti sa-mi dai si mie o exlicatie? Una buna?

- Eu ... Pfff ... Nu. Nu pot. Sunt un nenorocit ca nu mai poate face nimic acum. Cred ca este prea tarziu. Nu o sa ma ierte niciodata nu?

Nu stiam ce as putea sa ii spun. Nu stiu cum mai este Myra, daca o sa il ierte sau nu, daca mai este la fel de orgolioasa ca acum multi ani sau daca s-a schimbat si a devenit mai iertatoare ... Nu aveam de gand sa il las nici pe el asa ... singur, ratacind prin viata fara vreun scop doar pentru ca s-a despartit de ea. Ma rog asta s-ar intampla numai daca chiar tinea la ea, dar din cate mi-am dat eu seama chiar parea ca se iubesc. Si bineinteles ca si Myra ar fi intr-o stare ingrozitoare, s-ar simti tot timpul singura si ar fi trista. Chiar nu vreau sa o vad in starea asta.

Ce pot face? Raspunsul este .... Off, habar n-am. Ba nu, gata. Stiu! Fara sa mai stau sa-mi mai socotesc inca o datA toate gandurile, il trag pe brunet inauntru si ii spun pe un ton plin de speranta si optimism:

- Stai aici! Asteapta-ma! Ma duc sa ma schimb si ma intorc in cateva minute. Vom merge sa o cautam pe Myra. Amandoi tinem la ea si vrem sa ii fie bine, deci o vom cauta. Suna-l pe Sasuke si spune-i ca ne intalnim in parc. Pana atunci zi: Unde crezi ca s-ar fi dus? Inafara de locul asta? Ai vreo idee? Stai, gandeste-te pana ma duc eu sa ma imbrac. Stai linistit ca o vom gasi! Sunt sigura de asta; trebuie!

Apoi am luat-o la goana pe scari spre dormitorul meu. Cand intru in camera sunt socata! Peste tot erau haine si alte minunatii. Se pare ca mi-au fost aduse restul hainelor care le mai aveam la parinti, si toate celelalte lucruri. Nu am mai stat sa admir muntii de lucruri si m-am dezbracat repede. Am luat niste blugi negri mulati care erau aruncati pe pat, un tricou verse simplu si o pereche de tenesi verzi cu negru si cu alb. Mi-am mai cotrobait un pic prin camera, in speranta de a-mi gasi un hanorac sau o geaca mai groasa, dar nu extrem de groasa. In cateva secunde am gasit un hanoracmai grosut negru, cu gluga care avea blanita verde. Gata, acum eram gata. Mi-am luat telefonul din pantalonii scurti si am tulot-o jos la Itachi. Am luat cheile din bucatarie si am deschis usa, Itachi fiind in spatele meu.

Dar, mare ne-a fost mirarea cand am vazut ca la usa este ....

Am adus next-ul. Sper sa va fie pe plac. Lectura Placuta!!!


Dragoste Infinita

Capitolul 22

- We're gonna find her -


Dar mare ne-a fost mirarea cand am vazut ca la usa este un caine; dar nu orice caine de pe strada. In fata noastra se afla chiar Sparky, cainele primit cadou de la parintii mei inainte de a ma muta in Konoha. Mi-au promis ca mi-l vor trimite repede aici si chiar s-au tinut de promisiune. Ma bucur enorm ca el este aici; pur si simplu mi-a inveselit ziua, mi-a luminat sufletul ingrijorat si m-a facut sa ma simt instantaneu mai bine.

L-am recunoscut imediat pe micutul animal. Sparky este imposibil de confundat cu vreun alt caine, este mult prea special si diferit fata de toti ceilalti. El este unul dintre cei doi catei care raman vesnic mici si au puteri magice. El arata ca un pui de Husky, dar de fapt, adevarata lui rasa este una numita "Magie Japoneza". Toata lumea care l-a vazut pana acum crede ca este un neobisnuit Husky japonez; nici macar parintii mei nu stiu adevarata sa rasa. Este mult prea pretios pentru a spune cuiva despre el, cred ca nici Myrei nu ii voi spune; asta voi mai vedea dupa ce o vom gasi. Pur si simplu nu pot sa las pe nimeni sa-i afle adevarata identitate, deoarece ar vrea sa mi-l ia si sa il examineze sau ceva asemanator. Eu am aflat intr-un mod de care si eu sunt uimita; nu vreau sa se gandesca cineva ca este vreun caine vorbitor sau ceva de genul asta, nu este nici macar pe aproape fata de ceea ce este el cu adevarat. Dar asta este o poveste mult mai lunga, de care eu acum nu am timp; sunt intr-o mica criza de timp, adica am de facut prea multe in prea putin timp: sa imi aranjez toate hainele si restul lucrurilor, care sincer, au venit in cel mai nepotrivit moment posibil; sa ii aranjez lucrurile lui Sparky, dar eu ma gandesc sa-l fec pe el sa si le aranjeze; si sa o gasesc pe Myra. Plus temele pentru maine, care sunt o groaza. Nici macar nu stiu cat mai esate ceasul, dar ideea este ca deja a inceput sa se intunece. Nu e bine. Daca se intuneca ne va fi mult mai greu sa o cautam pe Myra si aproape imposibil sa o gasim.

Gata! Mi-a venit o idee; il iau pe Sparky cu mine si i-l dau lui Itachi, asa vor avea mult mai multe sanse. Animalutul meu scump si drag se pricepe la gasit oameni, mai ales daca ne memoreaza mirosul de sange. Si, cum eu si Myra aveam acelasi sange, va fi o nimica toata. Da, este o idee foarte buna.

Fara sa mai stau pe ganduri il iau pe catelu in brate si il saltu ca pe un prieten pe care nu l-am mai vazut de mult, apoi il trag pe brunet afara din casa, incui usa si plecam spre parc in pas alergator. Pe drum ii explic lui Itachi cine este Sparky, deoarece era cam buimac cand m-a vazut luandu-l in brate. Acum ca totul era limpede puteam incepe cautarile avansate. Alergam cat de repede puteam, in timp ce Itachi imi spune:

- Sakura, stiu cum facem. Am niste idei despre locurile unde ar putea fi Myra, darnu sunt sigur. Tu il iei pe Sasuke si o cautati pe la scoala, prin restul parcului si pe oriunde altundeva prin oras. Cred ca o vom gasi mai usor daca mergem in directii diferite.

- Sunt total de acord cu ceea ce ai spus, dar mai am ceva de adaugat. Sparky va merge cu tine. Vei avea un mare aventaj daca i vei avea pe el cu tine, crede-ma. O sa reusim, ai dreptate.

Dupa inca cinci minute de alergat, ajungem in parc. Acum era mai lung drumul, deoarece era intuneric, iar ceata se lasa peste tinutul inghetat. Il zarim pe fratele brunetului langa aceeasi fantana langa care am stat noi, unde el mi-a cantat si unde a cazut peste mine si .... Of, mai bine las la oparte amintirile primului meu sarut si ma concentrez pe lucruri cu adevarat importante, adica Myra.

Acum respiram mult mai greu si aveam impresia ca plamanii imi iau foc. Aerul ce il inhalam ma ardea si imi facea totr corpul mai greoi. Mainile imi inghetasera, iar capul de asemenea. Chiar daca ma imbracasem, tot imi era frig, iar acum devenea din ce in ce mai racoare si vantul batea cu o putere mai mare, vrand sa darame tot ce ii statea in cale.

Ne intreptam cu pasi repezi spre cel de-al doilea brunet si il salutam, apoi el se uita la mine cu o fata de genul: "Tot nu ai scapat de mine!", si incepem sa radem amandoi fara un motiv anume. Itachi se uita la noi confuz si nu intelegea ce avem de radem in halul asta. Dar in scurt timp ne-am calmat si am lasat gluma deoparte. Itachi i-a explicat fratelui sau care este planul, apoi am luat-o in diferite directii, in speranta de a o gasi pe sora mea.

Eu si Sasuke ne-am dus spre scoala repejor si am ramas socati cand ne-am intalnit cu ...



Melodia Capitolului:
https://www.youtube.com/watch?v=hQw3AoFpG7Y

Eu si Sasuke ne-am dus spre scoala repejor si am ramas socati cand ne-am intalnit cu Naruto. Si el era uimit sa ne vada, avand in vedere faptul ca noi doi fuginsem impreuna de la detentie. Avea o fata confuza ce iti dadea totusi impresia ca capusoru sau chiar incearca sa gaseasca o explicatie. Noi stateam si nu ziceam nimic. Sasuke era aproape de mine, foarte aproape de mine; astfel incat, daca nu erai indeajuns de aproape, chiar puteai crede ca ne tinem de mana. Naruto ne tot analiza din cap pana in picioare, pana cand isi fixeaza privirea asupra fetei lui Sasuke.

Niciunul nu spunea nimic. Intre noi se simtea o tensiune extrema, iar inima mea batea cu putere. Linistea apasatoare ce se lasase peste noi era iritanta si o simteam ca si cum ceva asurzitor mi-ar fi rasunat puternic in urechi. Devenea imposibil de suportat.

Aveam de gand sa fac ceva, sa sparg aceasta gheata de liniste formata in jurul nostru si sa spun eu ceva. Bine, pai daca nimeni nu facea nimic, trebuia sa fac eu, nu?

Dar chiar cand eu aveam de gand sa-l salut pe Naruto, blondul ii spune brunetului:

- Sasuke ... M-ai dezamagit. Credeam ca o sa te ti de promisiune si ca nu se va intampla atat de repede. Si ai zis ca nu te-ai indragostit si ca nu-ti place nici macar un pic de ea. Deci ne-ai pacalit pe toti, nu? Si noi te-am crezut, ca niste fraieri. Ti-ai batut joc de tot ceea ce ti-am zis, fara sa-ti pese vreun pic. Cum ai putut sa faci asa ceva? Esti un nenorocit, plin de atitudine si te crezi cel mai tare. Te urasc! Nu mai esti prietenul meu, si de data asta vorbesc foarte serios!

Sasuke incepuse sa rada isteric de melodios, sunetul auzindu-se lin peste tot prin jur. Eu nu inteleg ce se intampla si habar n-am despre ce tot vorbeste blondul. Ce i-a spus, sau mai bine spus ce i-am spus baietii lui Sasuke? De ce si-a batut Sasuke joc de sentimentele lui Naruto sau de ce zicea el? Si ce naiba zicea blondul de Sasuke indragostit? In fine nu mai conteza, ideea e ca Naruto a tras o concluzie complet gresita si trebuie sa-i schimb complet parerea despre mine si Sasuke.

Minunat, inca ceva de facut; de parca nu ar fi fost destule. Se pare ca se tot adauga pe lista de facut azi. Hey, nu sunt robot deci va implor gata, imi ajunge!

Intr-un final brunetul din dreapta mea inceteaza cu rasul si incepe sa il faca pe blondul hiperactiv sa inteleaga ca nu este nimic intre mine si el. Dar de unde sa inteleaga Naruto? El o tine pe a lui si numai pe a lui. Cred ca nu are de gand sa cedeze prea usor, iar eu chiar nu vreau sa ramana cu impresia asta total gresita. Numai asta imi mai lipsea, nu?

Nemaisuportand sa ii mai aud cum se cearca ca doi derbedei, intervin si eu in discutei, ridicand putin vocea la Naruto:

- Naruto, gata, inceteaza! Ce naimba nu intelegi din "nu se intampla nimic intre noi"? Stiam ca nu ai creier dar chiar trebuie sa faci un asemenea circ si sa nu renunti la presupunerea asta nenorocita a ta, cand omul iti spune de o mie de ori ca nu E adevarat? Deci, gata, termina, esti pur si simplu insuportabil!

Ultimul cuvant l-am urlat si accentuat in acelasi timp atat de tare incat s-a auzit pana pe strada cealalta si cu ecou. Scuzati-mi mica iesire, dar deja devin alarmata si nimeni nu face nimic pentru a-mi gasi sora. Pana la urma din cauza asta ne aflam in incurcatura asta.

Mai stau cateva secunde pe ganduri, asteptand ca Naruto sa reactioneze in vreun fel, dar nimic. Apoi, fasra sa mai stau pe ganduri il trag pe Sasuke de mana si incepem sa alergam, lasandu-l pe blond cu gura cascata. Si ca sa fiu eu o draguta, mai adaug cu un glas dulce, ce putea topi si cea mai inghetata inima:

- Scuza-mi te rog mica iesire, dar este o urgenta. Nu este nimic din ce crezi tu, te asigur. Sunt singura singurica, iar Sasuke este liber ca pasarea cerului sa-si aleaga orice fata, inafara de mine. Oricum o sa-ti explice el maine la scoala ce s-a intamplat de fapt, iti promit ... nu-i asa Sasuke?

Brunetul nu reactiona in niciun fel, dar Naruto se inrosi un pic cand am spus ca sunt singura si probabil, mai mult ca sigur, stiu ce ii trecea prin cap in acel moment. Sper doar ca sasuke nu ii va spune si de cele petrecuta la scoala intre noi doi ... sau de acel minunat sarut care a avut loc in cel mai accidental mod. Dar sa fie clar, foarte clar, ca acel sarut mic si nesemnificativ nu conteza, este ca si cum nu s-ar fi intamplat niciodata ... doar o palma nemiloasa si totodata magnific de superba a destinului.

Ca sa mai destind un pic atmosfera dintre mine si brunet, apun pe un ton jucaus:

- Si inca nu putem fi despartiti nu? Cred ca cineva isi bate joc de noi, sau cel putin de mine de nu ma mai lasa sa scap odata de tine, asa-i?

Dar Sasuke nu reactiona in niciun mod. Alerga pur si simplu si era cumva pierdut printre ganduri, vise si dorinte. Sunt atat de curioasa ... ma intreb oare la ce se gandeste, ce este oare in mintea lui geniala in momentul asta si de ce este atat de absent ... Cred ca va ramane un mister pentru totdeauna ...

Deodata, imi amintesc ca mana mea se alfa inca peste a sa si ca se simtea o legatura speciala intre noi, intre mainile noastre, ceva ce parea ca ne leaga mai mult sufletele. Ii dau incet drumul la mana, nevrand sa rup acea franghie strans legata intre noi. ... iar, spre marea mea surprindere brunetul, parca revine imediat cu picioarele pe pamant, cu minte la locul ei si devine din nou atent la mine, extrem de atent; analizandu-ma cat de mult poate si facand ca fiecare respiratie, fiecare clipire, fiecare miscare cat de mica sa pare speciala si importanta.

- Ai dreptate, nu poti scapa de mine. Probabil ca de acum in colo nu vei mai putea niciodata sa scapi, vei fi prizoniera mea, numai a mea ... sau poate ca nu. Cine stie? Cum ai mai spus si tu: "soarta, viata si destinul" ... de ele depindem.

Asta a fost o reactie intarziata la intrebarea mea retorica, dar eu nu am avut timp sa mai zic nimic, deoarece telefonul meu intrerupse legatura magica. Ma intreb cine putea fi. Ma opresc brust si il scot din buzunarul blugilor mei, apoi il duc la ureche si intreb cine este. La inceput nu am recunoscut vocea, dar apoi am constatat ca este ....

La inceput nu am recunoscut vocea, dar apoi, am constatat ca este Myra. Nu intelegeam prea bine ce imi spunea pentru ca urla destul de tare. Chiar trebuia sa tin telefonul mai departe de urechea mea sensibila. Totusi, din vocea ei am inteles ca era speriata si disperata. I-am spus sa se linisteasca si sa vorbeasca mai incet si mai clar ca sa pot intelege ce zice si sa stiu cum pot sa o ajut. Am intrebat-o unde este si mi-a spus plangand, ca este in parc, apoi eu i-am promis ca voi ajunge in cateva minute. Fara sa mai stau pe ganduri, am inchis repede telefonul si mi-am indreptat privirea spre Sasuke.

Brunetul se uita confuz la mine, neintelegand ce se intampla. Eu aveam o privire serioasa si hotarata. Simteam cum inima imi bate din ce in ce mai tare, circulatia sangelui accelerandu-se in vene. Ingrijorarea din sufletul meu crestea cu fiecare clipa ce trecea, iar tensiunea din jur se insensifica treptat.

Sasuke nu spunea nimic. Statea pur si simplu si se uita la mine; era nedumerit si totodata curios, dar incerca sa nu o arate; incerca din rasputeri sa-si mentina chipul inexpresiv. Pur si simplu ma innebuneste felul asta ciudat si extraordinar de a fi; adica, pe bune, cum poate fi atat de calm? Ma rog, stiu ca nu este si ca ingrijorarea l-a acaparat si pe el de mult timp, dar macar, el nu o arata .... asa cum fac eu. Ar trebui sa imi dea si mie niste lectii de mentine a calmului, dar mai tarziu ... acum aveam lucruri mult mai importante de facut.

Apoi, viata isi reia din nou cursul agitat, tensionat si rapid. Eu il chem pe Sasuke si ii spun ca Myra era in parc, apoi incepem sa alergam inapoi spre locul din care am plecat.

Pe drum ne intalnim din nou cu Naruto, care era in acelasi loc, ramasese in aciasi pozitie, total nemiscat. De data asta nici nu s-a uitat la noi, nu a spus nimic si nu ne-a dat niciun fel de atentie. Avea aceiasi fata confuza si suparata. Nu intelegea ce se intampla intre mine si Sasuke; era total derutat si pierdut printr-o lume a lui, impreuna cu toate gandurile si sentimentele sale.

Nu am mai pierdut timp vcu el si am continuat sa alergam. De fapt, nici nu ne oprisem, eram doar in trecere pe langa corpul impietrit al blondului.In cateva secunde am ajuns inapoi in parc. Myra se afla chiar langa un copac de la intrarea in parc.

Era totat derutata si nu stia ce sa mai faca. Se tot zbatea, urla si se agita cat de tare putea langa Itachi. Nu vroia sa il lase sa spuna sau sa faca nimic. Ma sperie un pic felul in care se comporta si nu prea stiu cum sa o calmez, dar o sa reusesc cumva; trebuie sa o ajut.

Fara sa mai stau sa ma gandesc cum sa o potolesc, ma duc la ea si o imbratisez calduros, spunandu-i ca totul va fi bine. Nici macar eu nu prea credeam asta, dar trebuie sa par ca sunt sigura pe mine, altfel cum as putea pe ea sa o fac sa creda? O mangai pe parul masatos si roz si ii spun sa se potoleasca si sa incercerce sa isi revina, dar era in zadar.

Ma uit intrebatoare la Sasuke, cerandu-i din priviri sa ma ajute cumva. El parea ca are un plan sau ceva de genul asta outeam citi de pe chipul sau. El ii arunca o privire fratelui dsau, apoi Itachi dispare, lasand capul in jos si incepand sa lacrimeze. Sasuke se apropie apoi de mine si imi spune ca vrea sa vorbeasca el cu Myra, si sa ma duc langa Itachi. La inceput nu mi-a convenit, dar apoi am vazut ca Myrei ii suradea ideea si am acceptat.

M-am indepartat repede de cei doi si am inceput sa alerg spre cel de-al doilea brunet. El se dusese sa se aseze pe o banca din apropiere, deci nu a fost o problema sa-l ajung din urma. Ne-am asezat amandoi pe banca si am inceput asteptatul. Era o tensiune extravaganta in aer ce se putea simti de la un kilometru departare. Toate gandurile imi erau amestecate si circulau de nebune peste tot prin capul meu; nu era nici un loc in creierul meu care sa nu fie anesteziat de tensiunea din jur. Ma miscam cu o rigiditate extrema, de parca as fi fost un robot ruginit.

Pentru cateva secunde, poate minute, sau poate ore, cat am stat pe banca aceea inghetata, am fost total desprinsa de lumea reala din jur ; fiind pur si simplu prea plictisita si mult prea obosita sa mai suport realitatea. Dar deodata, ii vad pe Sasuke si pe sora mea venind in spre noi, Myra avand acum zambetul pe buze. Sasuke facea un semn spre fratele sau din care se intelegea ca trebuie sa plece. Eu m-am ridicat de pe scaun si m-am indreptat direct spre brunetul de langa sora mea, dar el a facut un semn negativ din cap, apoi a spus ca ma suna mai tarziu. Mi-a dat numarul sau de telefon, dupa aceea am placat impreuna cu Myra spre casa.

Pe drumul se casa totul a fost linistit, am vorbit, am ras si am povestit cate ceva din ziua de azi cu Myra. Ea nu a adus in discutie nimic despre Itachi, asa ca nu m-am mai gandit la asta si am zis ca ar fi mai bine sa spunem bancuri. In scurt timp am ajuns acasa, am mancat, apoi i-am spus Myrei sa ne uitam la un film. Ea a fost de acord si a propus sa avem o partida de ras, uitandu-ne la Stan si Bran. Eu am fost incantata de idee, apoi m-am dus sa caut DVD-ul. Myra a facut popcorn si a adus dulcirile in sufragerie, apoi i-am dat drumul.

A fost o seara cu adevarat distractiva si una de care am avut mare nevoie dupa aceasta zi lunga; pur si simplu am crezut ca ziua asta nu se mai termina. Dar gata, mai sunt doar cateva ore, iar eu o sa le petrec dormind.

I-am spus Myrei ca ma duc sa ma spal, apoi sa ma culc. Ea mi-a zis ca va face la fel, apoi a urmat un scurt moment de liniste si ea a adaugat ca vrea sa-mi mai zica ceva inainte sa ma culc. I-am spus ca o sa trec pe la ea, apoi am zbughit-o spre baia mea verde. Acum puteam avea parte de o adevarat evadare din realitate, putream in sfarsit sa stau si sa ma relaxez, uitand de tot, de absolut orice.

Am lasat picaturile de apa sa imi mangaie corpul timp de cateva minute indelungate, apoi m-am imbracat in niste pijamale verzi cu innimioare roz. Apoi, dupa cum am promis, am mers la Myra in camera sa aud ceea ce vroia sa-mi spuna. A spus-o atat de repede incat nici nu stiu ce ar trebui sa soun, cum sa reactionez. Myra a spus:

- ...

- Sakura, ai grija ... ai grija de Sasuke. Nu il lasa la plece, o sa ai nevoie de el. Ceea ce este intre voi deja este oricum mult prea puternic pentru a fi distrus; legatura asta dintre voi este indestructibila si cred ca nimeni nu ar putea sa taie franghia aceasta ce va tine amandurora sufletele vii. Dragostea ce deja s-a creat intre voi este mult prea speciala, este infinita si probabil eterna. Nu cred ca aceasta flacara a voastra se va stinge vreodata. Aveti ceva mult prea pretios pentru a da cu piciorul asa, fara nici o nepasare. Si, nu, nu vorbesc despre prietenia voastra; si aceasta este importanta desigur, deoarece se leaga atat de strans de lucrul acela pe care voi inca nu vi-l imsaginati, inca nu va dati seama de el ... dar este acolo, stiu ca se afla. Ei bine, ca sa intelegi mai bine ceea ce vreau sa spun, lasa-ma sa-ti explic ceva ...

Dar eu nu o las sa continue si ii spun cu un ton iritat:

- Pentru asta m-ai chemat tu acum, aici? Myra, intre mine si Sasuke nu este absolut nimic, iar tu nu imi mai tine mie predici stupide ca de exemplu ce sa fac si ce sa nu fac in legatura cu Sasuke. Doar pentru ca tu te-ai despartit de Itachi nu inseamna ca trebuie sa imi spui mie ce sa fac cu Sasuke. Suntem prieteni, ceea ce oricum este mult prea mult spus; sunt amici si exact asa vom ramane; pentru tot deauna. Clar? Ai inteles?

Firar sa fie. Nu trebuia sa spun asta. Nu trebuia sa aduc vorba despre Itachi. Trebuia sa nu vin de loc, mai bine. Sunt o proasta, sunt o proasta, sunt o proasta. Si sunt si cea mai rea sora din lume. Off.

Pentru un moment rozalia din fata mea a ramas socata. Cred si eu, la prostia pe care am spus-o. Avea ochii inlacrimati si ii venea sa planga. A oftat totusi incet, si-a sters lacrimile de la ochi, apoi a continuat:

- Deci, dupa cum spuneam, lasa-ma sa-ti explic ceva; apoi ... apoi ... apoi poti adauga orice vrei tu, inlegatura cu orice, cu ... oricine. De multe ori consideram ca prietenia si iubirea sunt doua lucruri complet diferite, fara nici o punte de legatura intre ele. E un lucru fals, deoarece o prietenie adevarata implica si iubire, pretuire si respect. Din pacate, o astfel de prietenie este foarte greu de gasit; dar tu il ai acum pe Sasuke, iar el este un prieten adevarat. E usor sa fii o persoana sociabila, sa te intelegi bine cu toata lumea, dar e un lucru dificil sa le fi prieten acelor persoane. A-ti face un prieten nu inseamna doar a gasi pe cineva care are aceleasi gusturi ca tine, care gandeste in acelasi mod. A-ti face un prieten presupune mult mai multe. O prietenie adevarata te obliga sa iti deschizi inima in fata celuilalt, sa acorzi incredere, sa stii sa asculti. Prietenia dintre doua persoane poate fi privita ca o legatura intre sufletele lor. Uneori nu mai este nevoie de cuvinte intre doi prieteni, deoarece acestia se cunosc atat de bine incat se inteleg doar din gesturi. Esti un prieten adevarat atunci cand stii nu numai sa primesti, dar si sa daruiesti incredere, secrete, pretuire, respect, sprijin si multe alte lucruri ce ar putea parea lipsite de importanta in alt context. Dintr-o relatie de prietenie curata, pura aceste lucruri marunte sunt indispensabile. Ele aduc fericire; iar tu chiar le-ai gasit. Invata sa daruieati si sa primesti lucrurile care te fac fericit, si invata de deosebesti o prietenie adevarata de o relatie strict bazata pe interese, da? Hmmm, nu sunt sigura ca ai inteles tot ce am vrut sa zic. Nu vreau sa te fac sa crezi ca trebuie sa iti dai seama daca Sasuke este sau nu un prieten adevarat, pentru stiu deja asta, stiii deja asta, toata lumea stie asta. Ideea este ca vreau sa te fac sa intelegi ca prietenia voastra nu este numai o simpla prietenie; este mult mai mult de atat. Chiar daca tu nu iti dai seama ce dragoste imensa va purtati unul altuia, vreau sa intelegi ca trebuie sa iti dai seama cumva, trebuie sa-ti dai seama ca voi sunteti deja mai mult decat prieteni. Vreau sa te fac sa vezi prin prisma asta de iubire ce iti acopera inima si ... si sa-i ceri lui Sasuke cheia, sau mai bine zis sa il lasi sa ti-o daruiasca ... cheia sfletului tau, si sa i-o dai si tu pe a sufletului sau; si sa le uniti, deoarece sunt doua jumatati perfecte, ce asteapta sa se reuneasca, sa isi infinitizeze dragostea reciproc. M-ai stii acel colier pe care l-ai gasit pe jos cand ai facut primul pas; motivul pentru care ai facut tu primii pasi, cand ai invatat sa mergi? Mai stii acea jumatate de colier albastru? Cred ca inca il mai ai, nu? Pai ... eu nu stiu ce crezi .... dar cred ca stii la ce ma refer. Sakura ... stiu ca ti se pare absurd si stupid sau cam asa ceva ... dar asa este, chiar este absurd si stupid; dar este totodata adevarat. Cred ca tocmai ti-am spus acel secret pe care ti-am promis ca ti-l voi spune la momentul potrivit; acea promisiune pe care ti-am facut-o cand ai gasit jumatatea albastra de medalion. Cred ca e un pic cam tarziu, deoarece cealalta jumatate stie deja de ceva timp, dar acum totul depinde de tine, de el ... de voi, de voi si numai de voi. Fa ceea ce trebuie Sakura, fa ceea ce simti ca trebuie sa faci. Asculta-ti inima. Asculta-ti inima pentru ca te cheama, iar numai ea te poate ghida corect acum. Sakura, asculta-ti inima.

Dupa discursul asta am ramas pur si simplu blocata, nu mai stiu ce sa mai zic sau sa mai fac. Totul in jurul meu era confuz, iar cuvintele Myrei imi tot rasunau prin cap: "Asculta-ti inima."Nu puteam sa imi las inima sa faca ce vrea; adica pot, dar nu vreau. Eu nu vreau ceea ce inima mea tanjeste dupa. Off.

Nu am mai putut face nimic, asa ca am facut un simplu semn din cap in semn ca "Da", apoi am mers precum un zombie spre camera mea. M-am trantit in pat siu am ajuns in lumea viselor. Cele mai cidate vise cu putinta imi zburau prin subconstient. Dar asta nu a durat mult, deoarece alarma stridenta de la telefonul meu rasuna in toata camera.

Imi deschid ochii obositi, ma ridic din pat si ma indrept spre baie unde imi fac siesta obisnuita. Ma imbrac cu hainele cu care am fost ieri imbracata cand am fost in cautarea Myrei, apoi imi iau ghiozdanul si cobor sa iau micul dejun.

Peretii mei roz ieseau de obicei in evidenta la lumina, dar de data asta, fiind foarte innorat afara, totul era pe placul meu. Fiecare detaliude toamna de afara iese in sfarsit in lumina sa proprie, iar orice aspect al toamnei era acum in prin plan; toamna capata in sfrasit contur, iar totul era minunat. Imi incalzea sufletul de fericire scea priveliste, pur si simplu mi-l indulcea, facand un mic exces cu dulcegaria, cu fericirea, cu tot.

La micul de jun am mancatdoar niste cereale cu lapte, am baut un suc de portocale, apoi am plecat spre scoala fara sa-i spun ceva surorii mele. De la discutia pe care am avut-o aseara nici nu mai aveam ce sa-i zic, nu mai stiam ce; eram de-a dreptul captiva a acelor cuvinte: 'asculta-ti inima.".

Dar aceasta melancolie este distrusa de gandurile ce vin odata cu apropierea de poarta scolii: nu mi-am facut absolutr nici o tema pentru azi, nu am invatat nimic ... plus, ieri am chiulit de la detentie si habar n-am ce se va intampla acum.

Cand intru pe poarta mare, de un negru ce imi trezea amintiri, privirea imi este acaparata de acea persoana despre care a vorbit ieri Myra. Toate cuvintele ei imi rasunau in minte, corpul nu mai era de data asta controlat de crier, ci de inima - deci da, am facut ce mi-a zis sora mea, \mi-am ascultat inima. Acea persoana se intoarce, iar eu raman pur si simplu, de-a dreptul socata, mult prea uimita. Sasuke ... Sasuke ...

Sasuke ... Sasuke ... Sasuke purta ochelari ?! Pur si simplu nu imi vine sa cred ce vad. Sasuke imbracat intr-un costum, cu ochelari de vedere si cu parul perfect aranjat? Nu este posibil asa ceva! Asta nu are cum sa fie brunetul pe care il stiu eu, cel pe care l-am cunoscut. Sunt pur si simplu socata; nu-mi vine sa cred ca baiatul pe care l-am cunoscut ieri si cu care m-am imprietenit, este chiar cel din fata mea.

Am ramas incremenita din momentul in care l-am vazut. Acum nu stiu ce sa-i zic, adica este o schimbare mult prea mare si s-a petrecut mult prea rapid. Totusi trebuie sa ma duc la el ca sa aflu mai multe, si sa incerc sa ma comport normal; nu de parca as fi fost pe cale sa fac un infarct. Dar tot nu-mi vine sa-mi cred ochilor ca Sasuke, adica mare Sasuke Uchiha, arata in halul asta, se imbraca in halul asta si poarta ochelari. Nu inteleg ce l-a apucat de a venit astazi asa la scoala; poate vrea doar sa-si bata joc de mine, sau poate vrea doar sa ne pacaleasca pe toti sau ... nu stiu, orice altceva.

Trag o gura mare de aer in piept - ca sa-mi revin - apoi ma indrept incetisor spre Sasuke. El imi zambeste gingas cand ma vede apropiingu-ma de el si imi face cu mana in semn de "Buna". Eu ii zambesc la randul meu, apoi il salut.

Ne uitam unul la altul cu zambetele pe buze, dar nici unul nu spune ceva. Ne privim intens in ochi. Privirea lui imi face sufletul sa radieze de fericire, imi face inima sa bata din ce in ce mai rapid; el este omul care imi obliga buzele sa se alungesca intr0un zambet mare si sincer, el este cel care ma face cu adevarat fericita. Ma simt atat de bine in preajma lui, incat nu as vrea niciodata sa mai stau departe de el. In interiorul sufletului simt ceva neobisnuit, un sentiment necunoscut mie. Incerc sa-l descifrez, dar pur si simplu este imposibil; este ceva total necunoscut mie. Va trebui sa aflu cumva ce este ... poate ma va ajuta chiar Sasuke.

La gandul asta zambesc strengareste, apoi, incercand sa mai destind atmosfera dintre noi, il intreb pe brunet ce mai face. El nu imi raspunde la intrebarea pe care i-o pusesem, ci la una care as fi vrut sa i-o pun. Asta a fost ciudat; ca si cum mi-are fi citit gandurile, ca si cum m-ar cunoaste atat de bine incat ar stii cum gandesc si ce vreau sa soun in momentul urmator. Totusi, nu pot spune ca nu-mi place asta, chiar ador acest detaliu mic si neinsemnat.

Sasuke imi raspunse:

- Da, port ochelari. Si, da, stiu, arat foarte ciudat ... dar nu poti spune ca nu arat inca bine si ca tie nu-ti place cum imi sta. M-am gandit ca ar fi cel mai bine sa iti arat cine sunt cu adevarat, sa te las sa-mi cunosti persoana pana in cela mai mice si neinsemnate datali. De ce? Nu prea stiu? Adica stiu, este din cauza unui sentiment foarte ciudat pe care il simt in interiorul meu; este ceva in mine, ceva ce nu am mai intalnit pana acum. Stiu doar ca este incontrolabil acest sentiment, si devine din ce in ce mai intenst, mai profund, mai viu si mai ... real, cand sunt in preajma ta. Ca si cum tu ai fi acel drog fara de care nu pot trai. Nu pot spune ca-mi displace sa ma simt asa, dar nu stiu inca cum sa controlez asta, daca se poate controla. Ma intreb, oare sunt singurul care simte asta sau ... si tu esti acaparata de astfel de sentimente, de confuzie si de excese de fericire fara motiv? In fine, stiu motivul pentru care sunt fericit, atat de fericit ... acel esti tu. Dar nu-mi prea mai pasa de nimic. Singurul lucru pe care mi-l doresc in moment de fata este ca sa ne cunoastem; eu te las sa ma cunosti cat de bine se poate, dar tu ma lasi pe mine sa descopar orice mister despre tine? Sakura, eu ...

Dar, nu il mai las sa termine ce are de spus deoarece il intrerup pronuntandu-i suav numele. Acesta amuteste in fata mea; devine atatent perfect la mine, la orice fac. Mai intai imi analizeaza in detaliu privirea, se uita intesns in ochii mei incercand sa mai dezlege secrete despre mine. Probabil era curios, vroia sa afle ce vreau sa spun, ce parere am sau ceva de genul asta.

Pai, eu nu am nici cea mai mica idee ce sa-i spun. Adevaratul motiv pentru care i-am intrerupt discursul este pentru ca ... pentru ca dupa ce a vorbit atata sa-l fac un pic atent si la mine, sa mai spun si eu ceva, sa nu maiu fiu ca o papusa moara care il urmareste pe el in orice detaliu.

Cred ca ar fi o idee buna sa ne cunoastem asa cum isi doreste el. Ar putea fi de ajutor. Nu in a fi prieteni, ci in a-mi continua planul. Inca nu m-am potolit in legatura cu acea forma de razbunare pe el si pe Ino in acelasi timp. Ideea mea de a-mi bate joc de ei in acelasi timp este foarte buna si inca mai functioneaza. Doar pentru simplu fapt sa ca am devenit prieteni si pentru ca ieri am petrecut o zi de neutiat imreuna, nu inseamna ca s-a terminat cu intentia mea nebuneasca. Nu!

Chiar cand vreau si eu sa spun ceva, un zgomot ciudat imi invadeaza urechile, iar in secunda urmatoare ....

Chiar cand vreau si eu sa spun ceva, un zgomot ciudat imi invadeaza urechile, iar in secunda urmatoare totul din jurul meu devine cetos. Peisajul este acoperit de multe pete negre care se leaga intre ele din ce in ce mai repede. Sasuke se pirede printre abisalele forme de negru infinit.

Mana lui o atinge instinctiv pe a mea. Ma strange tare de mana si ma trage mai aproape de el, imi duce mana langa fata lui si se opreste. Totul este inghetat in jurul nostru. Nimic nu se mai misca, totul statea pe loc numai pentru ca noi sa savuram acel moment. Chiar si acele pete negre si inundau locul dispareau incet, incet. Transparenta momentului se transforma intr-un scut de protectie; ne proteja impotriva realitatii, prelungea momentul si il facea din ce in ce mai magic.

Eu ii mangai obrazul brunetului cu incetinitor, iar odata cu miscarea mea totul isi reia din nou cursul. Realitatea prinde din nou teren in vietile noastre, facand ca conturul magiei sa se rupa incet. Sau poate ca nu.

Cu fiecare atingere totul deveanea si mai fermecat, lumea reala nu mai conta. Il aveam pe el aici, langa mine si totul era perfect. Atingerea mainii mele cu obrazul lui facea totul sa para ca se misca cu o viteza mai mica ca a melcului.

Nu mai simteam cum timpul trece, cum momentul se avanta incetisor spre trecut. Simteam doar ca este cea mai frumoasa clipa din viata mea; simt cum un val de iubire si fericire se arunca spre mine, invaluindu-ma miraculos. Un zambet imens isi face loc pe chipul meu, iar ochii lui Sasuke se atinsesc in ai mei. Totul se opreste din nou, iar momentul nou devine din nou infinit. Pe buzele brunetului se dezvaluie un zambet timid si sincer.

Noi ne uitam unul in ochii celuilalt, zambeam si eram fericiti. Nu am nici o idee ce se intampla de fapt; stiu un singur lucru: Sasuke. El este singurul lucru care mai conteaza in momentul de fata. Ar putea sa se intample orice si tot nu mi-ar pasa. Dar nici nu are ce sa se inintaple rau, doar il am pe brunetul meu aici si totul este perfect. Da, al meu; este brunetul m,eu, al meu si numai al meu. Nu-mi pasa ca il mai vrea cineva - in special daca acea persoana este Ino - o sa ma lupt pentru el cu oricine, orice s-ar intanpla el va ramane al meu pe vecie.

Deodata, totul incepe sa se miste intr-o reluare fermecata. Sasuke era precum un zeu perfect ce stralucea pentru mine, acea lumina feerica ajungand fix in inima mea; ii dadea un rost sa mai bata, o facea mai puternica si ma dornica de ... el. Zeul meu iubit se apropie de mine in repaus, intr-un final amutindu-ma cu totul, unuindu-si buzele cu ale mele intr-un sarut conturat perfect.

Totul era pefect, pur si simplu incredibil. Sasuke ma saruta - si de data asta nu este doar un accident, este real. Buzele lui sunt precum doua petale trandafiri, la fel de fine ca matasea. Au un gust duceag, ce te duc pe taramuri nemaintalnite; niste peisaje exceptionale iti invaluie imaginatia la cea mai mica atingere. Subconstientul meu era in extaz, iar inima mea zburda in piept, vrand sa imi iasa.

Dar deodata brunetul rupe incet sarutul si imi sopteste luandu-ma in brate:

- Sakura ... te iubesc.

Apoi imi da un pupic dulce pe crestetul capului si ma strange mai tare la pieptul sau.

Nici nu stiu cum ar trebui sa reactionez. Ce ar trebui sa-i spun? Ar fi bine daca i-as spune acelasi lucru? Nu, nu stiu. Am prea multe inbtrebari fara raspuns in cap, iar totul este confuz.

Nu mai am timp sa fac nimic, deoarece aud vocea Myrei spunandu-mi, in timp ce totul se evapora din nou:

- Sakura ....

- Sakura, trezeste-te ! O sa intarzi la scoala daca mai petreci mult timp in lumea viselor, asa ca hai, sus ! Haide, chiar vrei sa intarzii=? Nu cred, deci ridica-te mai repede, imbracate si hai la liceu. Hmm ... Vezi ca Sasuke te asteapta jos de vreo jumatate de ora ca sa mergeti imreuna, dar daca tu ai de gand sa stai aici, ma duc sa ii spun sa nu isi mai piarda timpul cu tine.

Cand am auzit acel numa, numele lui, am sarit pur si simplu din pat. Am observat ca ma aflu in camera mea total dezordonata, pe o suprafata extrem de moale si pufoasa; nu-mi vine sa cred. Deci asta inseamna ca nimic nu sz-a intamplat?

Ma uit un pivc buimaca prin camera si o zaresc pe sora mea. Fata cu parul roz sta si se uita la mine ciudat. Probabil am o fata de om nebun cazut din cer care nu intelege nimic.

Fara sa-mi dau seama, spun cu voce tare - cu o voce ezitanda, in care se afla o urma de tristete si segret - facand=o pe Myra sa creada ca trebuie sa ma duca de urgenta la spitalul de nebuni, deoarece mi-am pierdut mintile in timp ce dormeam:

- Ce? Ce s-a intamplat? Nu inteleg? Ce caut in camera mea? Nu ar fi trebuit sa ma aflu la el in brate, invaluita de acea caldura sufleteasca ce imi facea sufletul sa tresara asa de tare? De ce nu ma mai aflu acolo? Sau ... Totul a fost doar in imaginatia mea, doar un simplu si amarat vis? A - a - adica ... adica nimic din toate alcele lucruri minunate nu s-au intamplat? El nu m-a sarutat? Si ... si nu mi-a spus ca ... ca ma ... iubeste? La naiba !

Ultimul cuvand l-am pronuntat cu un glas stins, parca mancat de dorinta ca totul sa fi fost real. Simt o urma de regret ce imi umbla prin tot corpul, iar inima imi plange; chiar mi-as fi dorit ca totul sa fi fost real, sa nu fie doar ceva neinsemnat care bnu se va intampla decat in mintea mea. Dar cred ca ... ca este pur si simplu imposibil; eu visez oricum la mult prea mult, deci ar trebui sa-mi iau ganfdul de la astfel de chestii.

Myra se uita intrebatoare la mine si nu intelegea despre ce tot palavrageam eu. Este confuza si dezorientata - pot citi asta pe fata sa. Totusi, nu mai pierde timp uitandu-se degeaba la mine si imi spune ca trebuire sa ma grabesc si ca voi fi asteptata jos cat; deci a spus adevarul - Sasuke se afla aici, si asta doar ca sa ma astepte pe mine, doar ca sa mearga cu mine la scoala, este aici doar si doar pentru mine. Pur si simplu simt cum un val de bucurie ma acapareaja, iar un zambet urias isi face aparitia pe chipul meu.

Myra coboara jos si ma lasa singura. Imediat ma reped spre mormanele de haine de prin camera si incep sa caut ceva cu care sa ma imbrac. Nu prea dau importanta hainelor cu care ma imbrac - nu sunt genul ala de fata - deci puteam sa-mi aleg orice. Fara sa stau mult sa ma gandesc, imi aleg niste blugi verzi, un tricou negru cu inscriptii verzi si albe, iar peste imi pun un hanorac verde cu dungi albe si negre. Ma incalt cu tenesii mei verzi cu stelute albe si ma duc la noptiera sa-mi iau IPhone-ul si sa vad cat este ceasul.

Mai sa-mi cada fata cand vad ca este opt fara douazeci de minute. Acum chiar ca trebuie sa ma grabesc. Dar mai intai de toate, sa dau o raita pe la baie pentru a-mi face siesta zilnica, si sa-mi fac ghiozanul pentru azi - mda, nici macar atat nu am facut, de teme nici nu mai zic; ce fata silitoare sunt.

In csteva minute sunt gata de a pleca, chiar daca nu am mancat nimic, desi sunt lihnita. Ma descurc eu cumva cu mancatul asta - nu poate fi atat de greu.

Cobor repede jos si intreb unde-i Sasuke, dar, spre surpinderea mea, Myra incepe sa rada isteric. Habar n-am ce are, ce a apucat-o, de ce rada singura. Ii spun ca nu am timp de glume si sa-mi zica mai repede unde se afla brunetul, iar de data asta se abtine din a rade si imi spune ca nu-i vine sa creada ca eu chiar am crezut ca el este aici. Mda, ma rog, eu oricum sunt aia proasta, fraiera si bleaga, deci nu este asa o mare minune.

Neavand chef sa mai stau cu nebuna de surioara, ii spun ca ma grabesc, imi iau geaca pe mine, imi pun ghiozdanul in spate si plec. Incep sa alerg, deoarece mai erau numai zece minute pana la inceperea orelor, iar eu cred ca m-am ratacit prin cartierul asta complicat cu mii si mii de strazi incurcate. Nu m-am orientat bine si am ajuns intr-un loc total necunoscut mie. Off, chiar nu am timp de stefl de lucruri acum.

Totusi, spre surprinderea mea, in drumul meu intortochiat, ma intalnesc cu ...

Totusi, spre surprinderea mea, in drumul meu intortochiat, ma intalnesc cu Ino! Doamne, asta este un cosmar; defapt este mult mai rau decat un cosmar, as putea spune chiar ca un cosmar ar fi o binecuvantare in locul intalnirii mele cu Ino - este de un milion de ori mai rau. De ce? De ce trebuie sa mi se intample chiar mie nenorocirea asta? Doamne, de ce ma pedepsesti chiar in halul asta? De ce?

Cand ma zareste, ochii blondei sunt acaparati de o anumita sclipire plina de rautate si maleficitate; are niste ochi atat de duri si reci in care se poate citi cu usurinta ca ar face rau oricui, oriunde fara nici un pic de mila si fara nicio urma de reprosuri. Privirea sa este macabra, cu multa hainitate, as putea spune. Un zambet malefic isi face loc pe fata ei inghetata.

Ai vrea sa fug si sa ma ascund, sa fug cat mai departe de locul asta, de ea. Nu as mai vrea sa stau nici macar o singura secunda aici, ai vrea sa ma duc intr-un loc unde nu exista pericolul de a muri in mainile lui Ino. Dar unde as putea eu sa ma duc? Nicaieri. Nici macar nu stiu unde ma aflu, deci nici nu ma mai gandesc cum sa fug. Sunt total neajutorata.

Deodata, in minte imi apar cele mai ingrozitoare amintiri de ieri - cand Ino si maimutele ce o urmeaza peste tot m-au torturat in baie, cand blonda m-a amentintat, cand a vrut sa ma inece numai ca sa mor si sa scape de mine pentru a-l avea pe Sasuke. Cum a putut face toate astea? Cum a putut fi atat de haina? Ea chiar nu are deloc inima, este de piatra? Nu, nici macar de piatra nu pot spune ca este, si piatra poate iubi. Este mai diabolica si mai necrutatoare decat diavolul - este un diavol in devenire. Inima ei nu mai este controlata de iubire, ci de ura.

Ura nu este un parazit al sufletului nostru ci mai degraba un simbiot. Relatia dintre om si sentimentul de ura, daca este speculata intr-un mod constructiv, poate fi secretul unei vieti pline de trairi intense. Dar sa traiesti cu ura este la fel cum ai lucra cu magie neagra, intotdeauna poti cadea intr-un univers demonic din care nu exista scapare. Ura este aceea care sta pe tronul impunator si rece si te priveste cu rautate. La picioarele ei sunt cadavrele sentimentelor neinsemnate pe care ea le devoreaza cu placere. Ura este, nu se satura niciodata, sta cu ghearele infipte in spatele tau si se infrupta din fiinta ta. Iti mananca cu lacomie pacatele si soarbe cu pofta din pocalul plin cu sangele tau negru si pacatos. Iti violeaza cu cruzime visele de iubire si le transforma intr-o gelozie demonica.

De ce cand suntem cei mai tristi si-nfrigurati si-avem nevoie cel mai mult de-mbratisarea fierbinte a iubirii aceasta pare ca fuge cel mai tare de noi? Si ma gandeam asa ce ar fi lumea asta fara iubire ... Si nu am putut raspunde ...

Si consider ca fara iubire ... probabil ca nu se poate discuta de asa ceva. Iubirea face parte din conceptia noastra. Cu iubire am fost ziditi de la Dumnezeu. E un dar. Fara ea ... e ca si cum n-am avea o mana sau un picior, dar e de un milion mai rau. Asta vorbind la absurd. Pentru ca nimic fara iubire nu exista. Fie ca ea este intr-un mod sau altul.

Toata lumea fuge de moarte pentru ca vrea sa traiasca, dar oare cati nu fug si de viata fara a intelege ca viata doare uneori ... ca si durerea asta joaca un rol in farmecul ei ...

Traim intr-o lume plina de zombii ce prefera griul unei inimi reci dar "in siguranta", o lume de egoisti ce prefera sa imbogateasca un cimitir in loc sa imbogateasca lumea ducand cu ei in mormant cantecul pe care au fost trimisi sa-l cante, culoarea pe care au fost trimisi sa o aduca in lume, toata iubirea pe care erau capabili sa o ofere.

Oare suntem vii fara iubie? Suntem la fel de vii ca o piatra, sau poate chiar mai putin, pentru ca si piatra aia iubeste locul in care sta, soarele care o incalzeste si ploaia ... Si sunt atat de multi care refuza sa traiasca, sa accepte iubirea cand le bate la poarta sufletului ... resping de dragul de a scapa de complicatii si de dragul de a se complace in viata aia gri fara nici o bucurie, fara cantec, fara emotii.

Dar gata, deja aberez; iar ma apuca profunzimea de ma indepartez de subiect. Era vorba de Ino, iar eu trec la momente de profunzime in care filozofez despre ura si iubire. Gata, revin pe pamant.

Grupul celor trei pitipoance ajunge in dreptul meu si Ino, bineinteles, incepe sa se ia de mine. Ma intreaba cu un ton arogant si iritant ce caut aici si dupa incepe cu intrebarile despre Sasuke, ceea ce imi creste tensiunea. Eu nu ii raspund la intrebarile ei stupide si ii spun ca trebuie sa ajungem mai repede la scoala ca mai sunt cinci minute si incep orele.

Blonda nu mai comenteaza nimic, doar striga tare, cat sa poata auzi toata lumea "Haide-ti dupa mine !", apoi cele trei mimoze incep sa alerge pe tocurile lor esuate. Eu, nestiind cu trebuie sa ajung la scoala singura, ma duc dupa ele, si enervand-o bineinteles pe Ino. Sper doar ca sa nu-si dea seama ca ma iau dupa ele.

Pe drum Ino mi-a provocat o mica durere de cap; a vorbit continuu despre moda, haine, macheaje, balul bobocilor si ale chestii de genul asta. Era enervanta numai cand o vedeai, nici nu mai zic cat de insuportabila era cand mai si vorbea cu vocea aia a ei plina de pitiponcism. Ce bine ca am ajuns repede la scoala. Sper doar ca nu a ajuns si profesorul la ora.

Alergam repede spre clasa, iar cand deschid usa si ma uit la banca mea raman uimita. Pe banca ...

Alergam repede spre clasa, iar cand deschid usa si ma uit la banca mea raman uimita; pe ea se afla un pachet frumos impachetat. Instinctiv, imi indrept privirea spre Sasuke, care avea un zambet strengar, apoi mi-o atintesc din nou pe pachet. Cum eu sunt extrem de curioasa din fire, ma duc repede la locul meu, unde il salut pe brunet si ii zambesc, apoi iau obiectul aflat pe masa si il investighez. Il cercetez cu privirea atenta la fiecare detaliu. Era ceva imbracat intr-o hartie colorata in diferite culori. Fara sa mai stau pe ganduri, incep sa ciopartesc ambalajul si dau peste o cutie de bomboane, o cutiuta mai mica in care nu stiu ce se afla si un plic. Plicul este de culoare roz bombon cu modele de flori de cires peste tot; arata pur si simplu superb, magnific. Deschid delicat obiectul si gasesc o scrisoare care arata genial de fermecator. Pe coperta este o petala de floare de cires care iesea in evidenta. fiind ingradita de modele cu frunze in margini. Trec de coperta si incep sa citesc ce scrie:


"Nu ma uita se scrie-n scrisoare,
Nu ma uita este o floare,
Nu ma uita se spune mereu,
Nu ma uita iti soun si eu ...

Mi-au venit aceste versuri nesemnificative in minte si m-am gandit sa ti se scriu tie. Stiu ca nu spun cine stie ce, dar sunt din suflet.
Daca ti-ai dat seama cine sunt, indreapta-ti privirea spre mine si zambeste, daca nu asteapta pana la sfarsitul orelor cand ne vom intalni in cutea scolii.
Ca sa-ti dai seama mai usor, o sa te strig eu si o sa ma apropii de tine. "

Chiar cand citeam ultimul rand, il aud pe Naruto cum ma striga si cum vine alergand spre mine. Raman pur si simplu cu gura cascata. Asta inseamna ca el este cel care mi-a trimis cadoul? Nu, nu se poate. Doar el este Naruto. Naruto. Nu poate fi el cel care mi-a trimis pachetul. Nu cred ca i-au trecut lui prin cap versurile alea atat de frumoase, mult prea frumoase. Si daca totusi chiar el le-a scris? Daca Naruto este mai mul decat ceea ce pare? Ar putea fi un mister destul de interesant si frumos de descoperit; dar pana sa trag concluzii pripite, mai bine astept pana dupa ore cand il voi intalni pe cel ce mi-a scris. Ah, nu mai pot de nerabdare, mor sa vad cine e.

Deodata, se face liniste in clasa, iar toti elevii se aseaza in bancile lor; in incapere isi face aparitia Kakashi, dirigintele nostru, si totodata profesorul de biologie. Il salutam politicos, apoi toata lumea isi scoate cartile si caietele pe banci. In clasa se face un zgomot infernal; ghizdane deschizandu-se, caiete rasfoindu-se, pixuri si creioane agitandu-se prin penare; o agitatie mult prea mare. In scurt timp insa, se face liniste, iar Kakashi spune ca are o idee pentru a ne distra in weekend.

Toti inceteaza a face orice faceau si devin atenti la scumpul nostru diriginte, care nu mai spunea nimic; ne tine pe toti in suspans, vrand sa ne distruga nervii cu asteptarea asta tensionanta. Dupa inca cateva secunde de liniste asurzitoare, el spune pe un ton vesel:

- Ce ziceti daca am face o mica excusie timp de doua zile la Yokohama? Nu este foarte departe de Konoha, iar la intoarcere am putea trece si prin capitala putin. Ma gandeam ca v-ar prinde bine niste aer diferit de cel de aici, sa va eliberati de toate si sa nu auziti de teme un weekend ...

Dar Kakashi nu avu timp sa termine fraza, deoarece Naruto sare ca si ars de pe scaun, sarind si urland de fericire:

- Da, da, da!!! Eu vin sigur! Puneti-ma primul pe lista! Un weekend fara teme suna grozav! Hai sa mergem de maine, sau mai bine de azi; stam mai mult si nu avem teme toata saptamana! Sunt sigur ca tuturor ne convine. Nu ne mai povestiti atata si sa mergem !!! Yeeey! Fara scoala, fara teme, fara griji, fara nimic! Cea mai tare saptamana posibila! Sakura, cred ca tu ne poti noroc de cand ai venit la noi; esti cea mai tare! Apropo, vrei sa viiii nu-i asa; nu ar fi misto fara tine - haide, te rog, te rog, te rog vin-ooo!

Eu ma uitam rusinata la blond, nestiind ce sa-i zic, dar din fericire dirigintele nu ma lasa sa raspund si continua:

- Naruto, daca nu te superi, poti sa iei loc si sa nu mai urli ca disperatul? Multumesc. Acum sa revenim la mini-tabara de care va spuneam. Nu putem pleca de azi in niciun caz, iar de maine nu ne lasa doamna directoare. Nu isi permite sa va lase sa lipsiti de la ore atata timp, plus ca nu cred ca vreti sa stati dupa cateva weekend-uri sa recuperati toata materia pierduta intr-o saptamnana, nu-i asa? Deci, vom pleca de vineri, mai exact la ora opt dimineata; deci tot veti scapa de o zi de scoala, pe care o veti recupera sambata viitoare. Trebuie sa aduceti maine 50 de lei pentru transport si 200 de lei pentru cazare si intrarile la cateva obiective pe care le vom vizita. Am vorbit deja cu parintii vostri - de aceea am intarziat - si mi-au spus ca sunt de acord cu totul. Veti sta cate trei in camera, dar avand in vedere ca sunteti mai multi baieti decat fete, v-am aranjat eu de aseara. Trebuie sa va zic ca unul dintre baieti, adica Sasuke - deoarece el este cel mai agreabil si intelegator dintre voi toti - va sta in camera cu doua fete, Ino si Sakura. Stiu ca nu va convine niciunuia dintre voi trei, dar trebuie sa faceti niste sacrificii. Voi ceilalti veti afla cine sunt colegii vostri de camera cand vom fi acolo. Nu vreau sa va luati haine subtiri la voi, deoarece acolo este mult mai frig ca aici si ninge deja; si chiar nu vreau sa vad ca raceste cineva. Sper ca m-am facut inteles; daca mai aveti intrebari puteti sa veniti la mine in pauza sa vorbim. acum haideti sa vedem ce facem cu biologia asta. Naruto, hai la tabla si spne-ne lectia de data trecuta, sunt sigur ca Sakura este foarte curioasa sa vada cat de bine o stii.

Toti se uitau la el cu niste fete destul de confuze; dar eu cu Sasuke ne uitam unul la celalalt - el zambeste cu acel zambetmai frumos si mai dulce dacat al unui inger cazut din cer; ochii lui se pierd incet printre gandurile mele, iar eu imi arcuiesc buzele intr-un zambet timid. Iubesc sa stau si sa-l privesc; sa-l vad cum zambeste cu cum isi lasa ochii sa se scurga incet intr-ai mei precum niste picaturi stinghere de ploaie ce aluneca lin pe un geam. As putea sta o viata intreaga sa-l privesc; asta ar fi de ajuns pentru mine. Dar nu cred ca mi-ar ajunge o viata, nu mi-ar ajunge tot timpul existent si inexistent ca sa il privesc, sa-l simt langa mine, sa-l ating, sa fiu pur si simplu langa el, in preajma lui; timpul nu imi este de ajuns pentru asta, nu va fi niciodata destul.

Numai simtisem niciodata asa ceva pentru alt baiat. Cred ca m-am indragostit de el, chiar cred ca simt ceva mult prea profund fata de acest baiat; ceea ce simt eu pentru el intrece orice limita. Atunci cand sunt alaturi de el, simt ca nimeni si nimic nu mai exista in jur. De fiecare data cand sunt in fata lui, ma pierd. Nu reusesc sa isi gaseasc cuvintele potrivite, nu reusesc sa-mi controlez bataile inimii, nu reusesc sa mai respir regulat. Ma tem sa nu fac o gafa si sa o dau in bara. Simt in stomac mii si mii de fluturasi, si-i simt din ce in ce mai intensificat cu fiecare secunda ce trece alaturi de el. Tremur atunci cand ii simt atingerile calduroase. Printr-un singur cuvant reuseste sa-mi faca ziua mai buna. Problemele parca nu existau cand el este prin preajma, iar totul pare mirific de perfect.

El este persoana mea, ce-l ce ma completeaza. Este singura fiinta de pe pamant care ma face sa ma simt cu adevarat eu, ma face sa ma simt speciala. Parfumul sau a devenit aerul pe care il respir, respiratia lui a devenit sursa mea de oxigent. Cu fiecare clipa alaturi de el simt ca fiinta sa este elixirul meu. El este acel antidot care pe mine ma face sa ma simt instantaneu mai bine. Nu pot sa ma abtin sa nu fiu aproape de el, sa nu fiu cu el; nu pot supravietui fara el, el este cel care ma tine in viata: imi face inima sa bata, imi da aer si ma ajuta sa respir, ma ajuta sa exist. Il iubesc; il iubesc cu toata fiinta mea si as face absolut orice pentru el. Il iubesc mai mult decat pe oricine in lume; el este viata mea, motivul pentru care traiesc - pentru brunetul asta care mi-a furat inima eu ma trezesc dimineata si supravietuiesc toata ziua. Il iubesc !!! As putea repeta asta oriunde, oricand si la orice ora fara nici o problema. De mii si mii de ori as spune-o. Il iubesc, il iubesc, il iubesc !!!

***

Ziua de azi a trecut repede, iar acum a venit momentul mult asteptat, in sfarsit o sa vad de la cine era pachetul ala de dimineata. Dar stai, tocmai mi-am dat seama ca nu am verificat tot cadoul, mai era o cutiuta draguta verde in care nu stiu ce este. Ma uit in ghiozdan si dau peste cutiuta; arata exact ca o cutie simpla de bijuterii, dar nu am idee ce poate fi acolo. Nu mai pot de nerabdare deci o deschid acum. Imi pun ghiozdanul in spate si deschid incetisor obiectul suspect. Spre marea mea surpriza, in cutie nu era nimic. Am facut o fata de mata plouata, apoi m-am indreptat spre curtea scolii, nu inainte de a ma uita pe geam sa vad daca este cineva. Hmm, nimeni, absolut nimeni, ciudat dar totusi interesant. In drum spre curte ma uitam disperata pe coridor sa vad daca o fi cineva pe aici. Off, am asteptat atatat si inca nu am aflat nimic, decat ca s-ar putea sa fie ... Naruto, desi eu sper sa nu fie el.

Defapt ziua asta nu a trecut deloc usor, a fost extrem de lunga, daca nu-l aveam pe Sasuke cu mine in banca, cred ca orele nu s-ar mai fi terminat, iar acum descopar ca s-ar putea sa nu fie defapt nimeni? Ah, vreau sa vad cine este mai repede, nu mai suport sa astept, este imposibil.

Incep sa alerg spre iesirea din scoala, iar in cateva secunde sunt afara. Raman uimita cand ma uit in jur: peste tot erau agatate decoratiuni rosii si verzi, inimi rosii care se auzeau cum bateau, baloane in forma de inimi, iar pe jos erau numai petale de flori de cires. Acele flori de cires duceau catre iusirea din curte, iar la poarta era un indicator in forma de inima pe care scria mare cu litere negre "Ia-o pe drumul asta daca vrei sa scapi de mine pentru totdeauna !!!"; iar pe langa acele petale de o culoare splendida de roz bombon, erau multe alte mii de petale de trandafir rosii ca sangele. Pe unul dintre copacii de langa banca pe care m-am asezat ieri, era alt indicator, de culoare roz, tot in forma de inima, pe care scria cu aceleasi litere de culoare neagra "Vino in spre acest copac pentru a vedea ce trebuia sa se afle in cutia verde.".

Ma uitam fermecata in jur, negandindu-ma la indicatoare. Erau niste mese pline de mancare delicioasa aranjate ca de nunta, erau lumanari parfumate la fiecare metru, iar petalele dansau in aer, duse de vant dintr-o parte in alta. Era aproape intuneric, ceea ce facea ca toata atmosfera sa fie mult prea romantica. Deodata, pe copacii din inprejurimi, apar pancarte mari, negre, iar pe fiecare scria cate o litera a prenumelui meu; apoi cade niste lumini se atintesc asupra scolii, facand alte litere imense, de culoare rosie sa straluceasca peste petale. La inceput mi-a fost un pic greu sa citesc, dar imediat mi-am dat seama ce scrie; scria "Te iubesc.", iar in armonie cu literele de pe copaci se intelegea "Te iubesc, Sakura.". Este mult prea frumos ca sa fie adevarat ! Dar cum a facut asta in cateva secunde, pentru ca atunci cand m-am uitat eu pe geam totul are normal. Ce ciudat, si totodata atat de dulce si de romantic. Imi place la nebunie !

Deodata o sfoara se prelungeste dintre ramurile copacului cu indicator, iar de sfoara este agatat cadoul din acea cutiuta verde. Stai, doar nu este ... Dar nu am timp sa vad bine ce este, deoarece simt cum doua brate imi inconjoara talia. Ma intorc imediat si acolo dau de doi ochi de care ma indragostesc pe loc. Niste degete reci imi cuprind mana si ma leaga de o persoana ce imediat imi trage trupul langa al sau uitandu-se profund in ochii mei, insa pare ca asteapta ceva din partea mea. Dar ce ?

Eu ma apropii din ce in ce mai mult de cele doua bucati de cirese ce par atat de dulci si apetisante, iar el face acelas lucru. Intr-o fractiune de secunda totul se schimba, in timp ce buzele noastre se unesc intr-un sarut pefect conturat.

Oare putea fi adevarat? Poata sa prinda tolul viata asa, dintr-odata? Putem oare noi sa distrugem cursul normal, simplu si monoton al timpului; si sa schimbam ceva, sa ne schimbam vietile, destinele, facandu-le cu adevarat sa se opreasca din acest joc contra cronometru numit viata? Putem noi oare sa ne incepem cu adevarat povestile ... sa facem ca infinitul si eternitatea sa fie ... reale?

Legatura dintre noi este atat de puternica, de profunda; incat putem vedea unul in sufletul celuilat, ne putem simti unul altuia sentimentele. Simt cum ne iubim unul pe altul, cum dragostea mea pentru el devine infinita; cum ne-am privit in ochi ne-am indragosit reciproc. Este ceva fermecat, plin de magie ceea ce se intampla intre noi.

Nu-mi vina sa cred ca baiatul din fata mea, cel cu care ma tin de mana si ma tine strans in brate, este chiar ...

Nu-mi vina sa cred ca baiatul din fata mea, cel cu care ma tin de mana si ma tine strans in brate, este chiar ...

- Sakura !!! Hey, ce tot faci aici? Mai visezi mult cu ochii deschisi? La ce te gandesti de esti atat de desprinsa de orice se afla in jurul tau, de orice fir de realitate? Off, haide Saku, nu mai vrei sa-ti intalnesti admiratorul secret?

Stop! Stati pe loc! Wow, wow, wow !!! Asta nu e posibil! Cineva sa rederuleze tot ce cica s-a intamplat in ulmimele minute, sau secunde sau cat timp o fi trecut. Inseamna ca eu mi-am imaginat toata acea scena atat de romantica, de dulce si de, de dulce ? Adica totul a fost doar in mintea mea si nu a fost absolut nimic adevarat? Acel sarut nu s-a intamplat defapt niciodata, iar el nu era defapt el? Off, cateodata imi vine sa ma dau cu capul de toti peretii la cat de visatoare sunt. Eh, dar acum am revenit cu picioarele pe pamant. Gata, aici sunt! Inapoi la realitate. Oh, Doamne, sunt jalnica; total si super mega extra J-A-L-N-I-C-A: jalnica.

- Sasuke! N-Naruto? Wow, aaa, ce mai faci, adica ce mai faceti acici? Voi doi? Ce mai cautati inca la scoala? Ma spionati? Oh, sper ca nu faceati asta pentru ca nu o sa va placa de Sakura cea suparata pentru ca a fost spionata; pregati-va pentru a face cunostinta cu o alta eu. Da, exact, o total alta persoana, mult mai diferita, de care nu o sa va placa; nu o sa va placa de ea pentru ca este rea si nervoasa si suparata si total, aaa, total ... mm, off ... jalnica. Mda, care incearca sa ascunda faptul ca visa la un tip pe care-l iubeste si cu care nu are nici macar cea mai mica sansa, visa la acel baiat care credea ca a facut cel mai dulce lucru posibil, atat de romantic si atat de ... pff, nici nu am cuvinte. Da, de parca el chiar ar simti ceva pentru mine, iar eu chiar mi-as dori ca sa fie ceva reciproc si ca si cum toata incurcatura asta prosteasca chiar ar functiona, adica chiar ar merge. Ha ha! Si de parca eu chiar as fi indragostita de el si as vrea sa avem mai mult decat o simpla conexiune sufleteasca, ca si cum as vrea sa am o relatie cu acel el; cum sa nu, eu sa vreau sa am un prieten, da sigur. Asta suna exact ca ... ca nu stiu, ca si cum el nu as vrea sa fim doar cei mai buni prieteni, ceea ce deja suntem; suna total ridicol si total stupid si total ... jalnic. Da, gata, clar trebuie sa ma opresc din vorbit si sa nu va mai las sa credeti ca sunt chiar atat de nebuna la cap. Da, da, da, ar trebui sa-mi inchid gura pentruca sunt jalnica si patetica si jalnica si din nou jalnica. Cred ca voi doi ar trebui sa plecati, oricum o sa ziceti ca sunt nebuna si nu veti mai vrea sa fim prieteni. Off, pentru numele Lui Dumnezeu, faceti-ma odata sa tac!

Baietii se uitam la mine cu niste fete de zica ca vazusera stafii sau inimi vorbitoare care zboara si arunca flacari pe nasul care nu-l au. Stai, despre ce vorbeam? Bine, clar incep sa delirez. Ah, da, baietii, care au inceput sa rada de prostiile pe care le-am spus si pe care eu nu mi le mai amintesc. Mda, clar trebuie sa imi organizez viata si modul de gandire cat mai curand; totul e numai vina lui, el m-a facut sa zic numai prostii. Off, pe cine pacalesc eu? El n-a facut nimic, sunt doar eu; adica eu sunt cea care vorbeste cu ea insasi sau doar in mintea ei si habar nu are despre ce.

Cei doi prieteni inca rad de replicile mele fara sens, iar eu incep sa ma amuz impreuna cu ei. Peste inca cateva minute pline de ras, Naruto incepe sa imi povesteasca cum el si Sasuke au planuit toata porcaria cu admiratorul secret; si deodata vine o intrebare retorica: "Tu chiar ai crezut totul?", iar eu ar trebui sa ma prefac ca defapt nu m-am gandit nici macar o secunda ca poate fi adevarat.

Nu mai vreau sa fac parte din povestea asta, pur si simplu mi-au ajuns toate starile nasoale prin care am intrecut in ultimele patruzeci si opt de ore si nu mai vreau sa continue totul in felul asta. Nu vreau sa mai pretind ca nu imi pasa de el, sau de Naruto; nu vreau sa ma mai mint singura pentru faptul ca defapt eu m-am indragostit de Naruto si ca vreau sa fiu doar prietena cu Sasuke.

Deodata Sasuke zice cu un ton de baiat rau:

- Bine, gata, am prins ideea rozali-o! Si stai linistita ca nu plecam nicaieri, nu scapi atat de repede de prietenia asta. Continuam sa te torturam oricat de nebuna ai fi tu, nebunia ta nu-i nici o problema!

Zambesc strengareste, apoi alerg spre cei doi baieti si le sar in brate, spunandu-le ca putem sa plecam cat mai repede de aici. Fara sa mai zica nimeni nimic, pornim la drum. Nu prea am idee spre ce loc ne indreptam, dar cred ca o sa fie distractiv.



***



Au trecut deja doua ore si ceva de cand am plecat cu cei doi prieteni de la scoala. Acum suntem in parc si ne distram de minune. Naruto tocmai mi-a povestit de planul lor cu admiratorul secret; ei doi au pus la cale totul. Totusi a fost amuzanta povestea; asta doar a facut ziua sa fie mai interesanta si mai amuzanta.
Si cu toata agitatia de azi m-am imprietenit cu Naruto, ba mai mult: m-am indragostit de el. In ciuda a tot ceea ce crede lumea despre el si exceptand comportamentul lui hiperactiv, este chiar un baiat de treaba. Are multe in comun cu Sasuke, deci si cu mine; defapt el cu Sasuke se poarta aproximativ la fel cand sunt impreuna; cel putin asta am remarcat eu pana acum.

Acum imi mai doresc doar ca si Naruto sa simta acelasi lucru pentru mine. Nu cred totusi ca se va intampla vreodata, cred ca el o place pe Hinata ...

Incepem sa discutam despre excursia din weekend-ul acesta si ne facem tot felul de planuri, cum ar fi: sa mergem la patinuar, o bulgareala zdravana, plimbari prin oras, petreceri noaptea si multe alte nebunii. Apoi, incepem sa discutam despre prieteni, iar eu le spun ca mi-am facut deja o gramada de prieteni minunati la noul liceu. Naruto ne sugereaza:

- Hey, ce-ati spune daca noi trei am fi cei mai buni prieteni? Doar noi? Orice s-ar intampla ramanem nedespartiti si nu va interveni niciodata nimeni si nimic intre noi? Huh?

- Eu sunt total de acord cu propunerea asta! zic eu intuziasmata.

- Si eu. zice Sasuke. Dar ce-ar fi daca am face un juramant al prieteniei noastre, ca sa facem sa fie mai solida?

Toti ne punem de acord, apoi eu rup o foaie dintr-un caiet de romana pe care incep sa scriu juramantul nostru de prietenie:

"Prietenia noastra va fi ceva extrem de special. Vom fi un fel de muzica: trei coarde care vibreaza la unison, chiar daca atingi una singura. Prietenia noastra inseamna a fi frati si sora, trei suflete ce se ating fara sa se confunde, trei degete ale aceleiasi maini. Prietenia noastra indseamna a fi alaturi de prieteni nu cand au dreptate, ci cand gresesc. Vom fi prieteni pentru totdeauna orice ar fi; nimeni si nimic nu va interveni vreodata intre noi."

Dupa ce am mai vorbit putin, baietii m-au condus acasa si mi-au spus ca ne vedem maine la scoala. Apoi, Sasuke imi zambeste cu zambetul lui miracolos, iar Naruto statea in fata usii mele si se uita lung la mine, gandindu-se la ceva. Eu il sarut dulce pe obraz, dupa care imi iau la revedere de la ei si intru in casa.

~Trei zile mai tarziu ~



Este dimineata vinerii in care plecam in excuria de un weekend cu clasa la Yokohama. Sunt foarte nerabdatoare si agitata.

Ma tot plimb prin bucatarie in speranta de a ma hotari ce sa mananc. Mai am de asteptat aproximativ inca jumatate de ora inainte de a pleca spre scoala, unde se afla autobuzul cu care plecam si colegii mei. Nu mai am deloc rabdare pana plec, vreau sa ajung cat mai repede la scoala si sa ma intalnesc cu prietenii mei si desigur, cu Naruto.

Ma tot gandesc cum sa imi continui planul cu Sasuke si Ino. Nu l-am incheiat inca. Bineinteles ca sunt o nesimtita pentru ceea ce vreau sa-i fac lui Sasuke, dar eu nu renunt la plan. Sunt foarte incapatanata.

Pana la urma renunt la ideea de a manca si ma hotarasc sa pornesc mai devreme, pe jos, la scoala.

Myra este inca in pat si nu cred ca o sa o deranjez ca sa ma duca cu masina. Mi-a promis ca ma va conduce ea cu masina, din moment ce are una, dar nu cred ca mai este nevoie; oricum am destl timp. Abea astept sa fac saisprezece ani si sa-mi iau si eu carnet si o masina tare. Mai e destul pana atunci, deci mai bine revin la prezent, cobor cu picioarele pe pamant.

Iau o hartie pentru a-i scrie Myrei un bilet in care ii spun ca plec singura si ca poate sa ma sune cand vrea ea, il las pe mama din bucatarie, apoi imi iau rucsacul in care aveam haine pentru weekend si alte cateva lucruri, si plec spre locul de intalnire.

In cel mult un sfert de ora sunt in fata liceului, unde vad cateva fete cunoscute. Nu stiu fix in cat timp am ajuns pentru ca eu am fost total absorbita de muzica care rasuna in castile Ipod-ului meu.

Partea buna este ca TenTen si Hinata sunt deja aici ... si Sasuke, iar cea rea este ca Naruto inca nu a ajuns. Si eu care speram sa mai stau putin de vorba cu el pana porneam la drum. Se pare ca trebuie sa-mi iau gandul.

Intru in curtea scolii si ma indrept spre fete. In drum spre ele trec pe langa Sasuke caruia ii spun doar " Buna, prietene!", si o iau mai departe. In cateva secunde ma aflu langa TenTen si Hinata, le salut apoi incepem sa vorbim despre acelasi subiect despre care vorbim de trei zile incoace: ce vom face in tabara, farse baietilor si restul.

Ele inca nu au aflat despre dragostea mea secreta fata de Naruto si nici nu prea as vrea sa le spun, deoarece si Hinatei ii cam place de el.

In cateva minute bune de asteptat vine si dirigul nostru, Kakashi. Se urca in autobuz si ne spune ca putem sa plecam. In timp ce noi ne alegem cu cine sa stam, Kakashi ne pune niste muzica - AC/DC, Aerosmith, Metallica, Queen, Guns N Roses, Skillet, Three Doors Down si multe altele. Eu cu Sasuke am tresarit cand am auzit ca in masina rasuna melodia "Born To Be Wild" si am inceput sa cantam. TenTen, cea cu care aveam sa stau tot drumul, se uita la mine ca si cum ar trebui sa bea apa din toaleta. Pe mine m-a bufnit rasul cand am vazut ce fata are, era de-a dreptul hilara; apoi am inceput sa radem impreuna.

Pe parcursul drumului am ascultat muzica buna, am jucat carti si am spus glume. A fost distractie totala, dar inca mai aveam mult pe parcurs pana la Yokohama. Acum ne aflam pe autostradam, iar soferul avea de gand sa ia o pauza de jumatate de ora la un peco. A oprit autobuzul in parcare, apoi am intrat toti in benzinarie, care avea si un restaurant de unde ne-am luat cate o ciocolata calda. Unii si-au cumparat de mancat pentru restul drumului, altii niste reviste, iar restul au stat afara sa se joace cu niste pui micuti si extrem de dulci de catelusi. Erau mici si maro, cu un botic inghetat, iar cu blana zbarlita. Eu m-am dus sa-mi cumpar un sandwich pe care l-am faramitat si l-am dat celor patru puiuti. L-au mancat in cateva secunde, dupa care unul dintre ei s-a apropiat de Naruto ca sa-l mangaie. Blondul s-a speriat de el si a inceput sa fuga, sperindu-l si pe puiul infometat, facandu-l si pe el sa fuga. Era o faza foarte amuzanta sa-i fi vazut; Naruto alerga si se agita intr-o parte, iar catelusul fugea cat mai departe de el in cealalta parte.

Deodata, un camion mare intra in parcarea benzinariei, chiar cand noi ne urcam in autobuz. Catelusul care se fugea de Naruto se afla la doar cativa centimetri de camionul gigantic si era inspaimantat. Soferul camionului franeaza brusc si intoarce intr-o dxirectie total gresita. Se loveste de filtrul de unde pui benzina si il sparge, apoi aluneca pe benzina risipita pe asfalt, lovind un coleg de-al meu, un prieten de-al meu defapt, pe ...

Se loveste de filtrul de unde pui benzina si il sparge, apoi aluneca pe benzina risipita pe asfalt, lovind un coleg de-al meu, un prieten de-al meu defapt, pe Naruto; apoi a mai alunecat putin si a aruncat-o si pe Hinata peste camion.

Toti eram terifiati si extrem de inspaimantati, ne temeam pentru vietile celor doi prieteni. Nimeni nu stia ce sa faca ca sa ii ajute pe raniti: Sasuke se dusese sa-l cheme pe Kakashi, Ino si Temari sunasera la ambulanta, iar restul stateau inghetati si priveau cum trei vieti fragede atarnau de un firicel de ata. Soferul camionului era tanar, foarte tanar; avea vreo optsprezece, nouasprezece ani, si nu se afla intr-o stare prea stabila.

Eu eram inghetata si infricosata. Deodata m-a cuprins o teama cutremuratoare, care imi manca sufletul cu fiecare secunda ce trecea. Ma durea sa-l vad insangerat pe Naruto si pe Hinata pe capota unui camion.

In mintea mea se strecoara un gand teribil, care ma face sa tremur: daca toate astea s-au intamplat din cauza mea, din cauza planului meu stupid? Si acum totul se intoarce impotriva prietenilor mei si poate a tuturor celor la care tin. Ar trebui sa renunt la tot si sa o iau de capat. Sper doar ca Sasuke sa nu afle niciodata si totul o sa fie bine.

In cateva minute ajunge si salvarea si ii ia pe cei trei oameni in stare grava; Hinata era inca stabila, pe cand Naruto se afla in coma de gradul trei. Blondul avea nevoie de o minune pentru a-si reveni; nimai un miracol il mai putea salva.

Kakashi s-a dus cu cei doi colegi ai mei si ne-a lasat cu soferul; i-a dat indcatiile despre locul unde trebuie sa ajungem, iar restul lucrurilor de care mai aveam nevoie cand ajungem acolo, pentru a ne caza, i le-a lasat lui Sasuke, spunand ca el este cel mai atent si responsabil dintre noi.



***Peste cateva ore***



Am ajuns la destinatie. Totul este alb si pufos; fulgii micuti de nea cad lin din cerul innorat. Mic și gingaș, mai firav decât o picătură de apă, dar mai strălucitor decât un diamant, fulgul de nea este dovada vie a măiestriei naturii. Arhitect priceput, natura imaginează pretutindeni forme perfecte și armonioase, care îți încântă privirea. Este și cazul unui fulg de zăpadă. Din exterior pare a fi o steluță transparentă, cu zeci de colțuri cristaline și cu nenumarate muchii ascuțite. In interiorul său amorțit de frig are o inimă asemănătoare unei flori delicate, învelită într-o formă geometrică perfectă înghețată. Din corpul de gheață pornesc șase brațe asemănătoare unor crenguțe de brad, pline de ace transparente de gheață. Pufos și alb, cu nuanțe argintii, fulgul de nea este sensibil ca un copil nou născut. Orice rază de soare cât de mică îl poate distruge definitiv. La cel mai mic semn de căldură, corpul său microscopic poate fi transformat într-o picătură infimă de apă. Cât timp este înconjurat de o atmosferă încremenită în temperaturi sub zero grde, fulgul de nea zburdă vesel prin aer, ca un mielușel pe o câmpie înverzită. După ce atinge solul, fulgul de nea împreună cu frații lui înghețati se pun pe țesut covor de diamante, care va străluci frumos în razele timide ale lunii.

Deodata Sasuke ne intreaba pe toti daca ne-am intrebat vreodata ce este zapada. Am stat cateva secunde pe gand, dupa care am spus:

- O puzderie de fulgi cazuti unul peste altul ... adica o infinitate de povesti fragile ca rasuflarea ingerilor, ce se aseaza unele peste altele, în straturi cuminti, odata cu fiecare fulg cazut. Povesti ? Dar cand au timp fulgii de zapada sa aiba o “poveste” cand viata lor se scurge in cele cateva clipe ale caderii lor din puful norilor pana la mantia de zapada ? Caderea fulgilor insa, nu este povestea lor, ci doar incununarea ei. Caci fulgii sunt crimpeie din sufletele duse care se intorc ca sa ne desavirseasca noua fericirea.

- Cred ca ai dreptate Saku, nici eu nu as fi putut sa o spun mai bine de atat. Cum de ti-ai ales cuvintele atat de bine in doar cateva secunde de gandire ?

- Mi-am urmat inima; tot ce am spus a venit din inima !

Dupa mica nostra discutie despre fulgi si zapada, Sasuke ne-a zis ca ar fi mai bine sa mergem sa ne cazam la hotel. Brunetul ne-a prezentat aranjarile in camere pe care le facuse Kakashi inainte de ... accident.

- Deci, hai sa va zic cum stam in camere, sa va citesc un regulament destul de lung si inca cateva chestii scrise de proful de bio pe foile care mi le-a lasat. Vom sta cu totii la etajul opt, camerele 14, 15, 16, 17 si 18. In camera nu vor sta decat patru elevi; doua camere sunt pentru fete si doua pentru baieti. Pentru ca suntem cu doua fete si doi baieti mai mult, intr-una din camere vom sta doua fete si doi baieti. In prima camera, 14, vor sta: Temari, TenTen, Yumi si Yuri. In camera 15: Ino, clonele si Andrada. In camera 16: Shikamaru, Choji, Neji si Lee. In camera 17: Gaara, Kankuro, Sai si Shino. Iar in ultima camera vom sta: Saku, eu, Hinata si Naruto; cum ei doi nu sunt aici, vom sta doar noi doi Sakura. Regulile nu vi le mai zic, oricum nu le va respecta nimeni. Deci, haideti sa platim camerele, sa ne ducem bagajele si sa mergem sa ne distram. Ce ziceti?


- Dar Kakashi unde ar trebui sa stea? Intreaba Temari alarmata.


- Pai ... nu stiu, dar probabil ne va spune el cand va ajunge. Pana atunci haideti la distractie, ok? Gata cu ingrijorarile si problemele si restul ...


- Fitiu optimisti !!!


Dupa ce ne-am instalat in camere, ne-am impartit pe grupulete si fiecare s-a dus pe unde a vazut cu ochii, dar nu prea departe de hotel. Eu si Sasuke, cum suntem mai inceti, am ramas ultimii, iar ceilalti plecasera si trebuie sa mergem impreuna.

Cand ajungem afara, Sasuke imi zice sa cant cu el, apoi incepe sa cante ”Endless love”. Dupa doua versuri, el ma ia de mana si .....

Dragoste Infinita

Capitolul 34

- When a man loves a women ( part. 1 ) -



Dupa doua versuri, el ma ia de mana si incepe sa ma invarta prin zapada, invitandu-ma la dans, apoi isi reia cantecul. Eu zambesc si incepem sa dansam, in timp ce cant si eu.

In jurul nostru tot peisajul se schimba incet; parca zapada si gerul dispareau, iar totul era bine din nou. El zambeste atat de frumos, de fermecator, incat ma face sa lesin. Ochii lui,acea culoare a cenusii, erau atintiti asupra mea. Eu il priveam intresns in ochi, sorbindu-l din priviri, cu greu ma mai tineam pe picioare; si eu care credeam ca terminasem cu inghetatul in preajma lui Sasuke.

Se apropie incet de mine, lipindu-si corpul de al meu. Zambesc smecher, apoi imi dau parul pe spate si ma uit in ochii lui plini de iubire, caldura si bunatate. Mi-am departat putin trupul de al sau sin am inceput sa ne invartim, inventand un dans doar al nostru. Era o senzatie superba; Sasuke ma facea intr-un fel sa uit de tot ceea ce este rau in lume, ma face sa nu ma gandesc la Naruto si la ceea ce i s-a intamplat azi ... ma face sa uit de tot si sa cred ca totul este bine.

Pana sa ne dam noi seama, in jurul nostru s-au adunat toti colegii si inca cateva persoane aflate prin imprejurimile hotelului. La inceput au inceput toti sa traga concluzii pripide, incepand sa fluiere, sa-si dea coate si sa puna intrebari prostesti.

Toata lumea aflata in jurul nostru ne privea intens, uimiti si parca fermecati de miscarile incredibile pe care le imbinam ormonios cu cantecul. Ma simteam extravagant de bine, ca si cum as fi scufundata intr-o lume sarmanta si patrunzator de magica. Totul se asemana cu cartile de povesti cu zane si printese pe care mi le citea mama cand eram mica; iar eu ma aflam acum intr-un moment asemanator sfarsiturilor basmelor, unde fata zambeste la final, crezand ca totul o sa fie bine alaturi de printul ei. Chiar daca Sasuke nu este cavalerul meu, imi da niste sentimente foarte profunde, provocandu-mi un amalgam de sentimente imbinate cu un paradox de emotii si confuzie in interiorul sufletului meu.

Lumina devenea din ce in ce mai slaba, soarele luandu-si ramas bun, facand loc intunericului etern. Nu vreau ca asta sa se intample - sa se termine totul, sa revenim la monotonia realului si sa tindem sa devenim din ce in ce mai tristi doborati de greutatile vietii. Atmosfera era pur si simplu incredibila, atat de pura, facand totul sa para inocent.

Fiecare moment care trecea devenea din ce in ce mai intens, mai sensual, mai tandru ... mai patrunzator, deschizand portile inimilor noastre si lasandu-ne sa ne bucuram de moment. Dar aceasta senzatie magnifica nu dura mult, deoarece in scurt timp versurile aveau sa se termine, iar noi sa ne desprindem de armonia perfecta facuta de muzica cu locul ce ne imprejura.

Deodata noi eram intampinati de mii si mii de aplauze, ceea ce imi dadea un sentiment ascuns de satisfactie. Ma simteam apreciata, puternica si ... euforica.

Noi eram inca lipiti unul de corpul celuilalt si se parea ca nici unul nu ar fi vrut sa se termine acest moment extraordinar, nimeni nu indraznea sa ne desparta. Era pur si simplu magic, feeric. Nici macar o secunda nu am incetat sa ne privim in ochi. Ii simt respiratia calda pe chipul meu inghetat si rece. Puritatea ce se putea citi in ochii lui senini ma facea sa ma simt cu adevarat apreciata, admirata, sa ma simt ca si cum exist pentru cineva, insemnand totul pentru acea persoana. Imi trec degetele prin parul sau scurt, negru si ciufulit, apoi ne dezlipim unul de celalalt si ne intoarcem sa vedem multimea din jurul nostru.

Nu mai pot sa fac nimic. Raman cu gura cascata; incerc sa schiotez un zambet, sa zic ceva, sa ma misc, dar totul este in zadar. Pur si simplu corpul meu nu vroia sa faca nimic, ma blocasem, parca inghetasem acolo, in mijlocul multimii de oameni.

Deodata, Sasuke ....

Deodata, Sasuke ma ia de mana, tragandu-mi corpul pana se lipeste de al sau. Imi strange mai tare mana, in acelasi timp soptindu-mi la ureche cu o voce suava si blanda:

- Plecam de aici?

Eu dau afirmativ din cap - fara a mai fi nevoie sa folosesc cuvinte - , in timp ce schitez un zambet speriat, apoi simt cum trupul meu este tras in fata de catre interactiunea mainilor noastre. Brunetul mai elibereaza un pic transoarea, apoi incepe sa alerge spre maretul necunoscut din fata noastra - mergand spre nicaieri, ajungand niciunde - , tragandu-ma si pe mine dupa el, desigur.

Nu stiu unde ne indreptam, spre ce tinuturi avea Sasuke de gand sa ma duca si ce are in cap; cine stie ce idei sclipitoare ii mai traverseaza colturile mintii brunetului. Orice i-ar trece prin cap o sa ma las putrata pe aripile fericirii alaturi de el, prefacandu-ma ca ma aflu pe un norisor pufos facut din vata de zahar roz si dulce.

Noi alergam imprastind fulgii de nea aruncati pe jos, afundati in abisul nesfarsit al trotuarului, ca un amalgam infinit de imperfect de perlute mici si fine acoperite de gheata ce se scufunda in interminabila amaraciune a asfaltului, atunci cand membrele noastre inferioare faceau contactul. Strazle pustiite ale Yokohamei erau acum sarutate de o plapuma subtire si fina a sireagurilor nemarginite de zapada cristalina. Nici un om nu indraznea sa treaca prin aceste taramuri si sa distruga armonia perfecta a omatului cu imprejurimile - totul arata pur si simplu magnific de perfect, chiar daca aceasta perfectiune era pictata cu o ratiune mult prea imprefecta pentru a coexista.

Nu peste mult timp, picioarele mele incetinesc, urmandu-l pe Sasuke, care, deja, se oprise in mijlocul peisajului divin, asemanandu-se cu o pata de culoare extravaganta in centrul amaraciunii pierdute al unui tablou de toamna tarzie. El statea acolo, in mijlocul pustietatii eterne, nemaiprovocand nici un fel de zgomot, sunet si nici melodii armonioase cu vocea lui dulceaga si dragastoasa.

In jurul nostru nimic nu mai era ceea ce a fost acum cateva secunde - totul se schimbase; diferenta fiind ca de la cer la pamant. Orice minusculozitate devenise acum un intreg complet ce se afla pe o axa interminabila a timpului; timpul devenise arta de a deschide porti nemaivazute, incetinind orice farama a universului doar pentru mine si Sasuke - doar pentru a ne deschide usile sufletelor noastre si pentru a ne lega de sfoara magica numita prietenie si pentru a rupe cu ea farmecele asupra singuratatilor noastre - intervalul acesta s-a oprit doar pentru a ne ajuta pe noi sa ne ragasim sufletele pentru a invata sa apreciem cu adevarat prietenia.

Sasuke se intoarce cu fata spre mine si imi zambeste, arcuindu-si buzele catifelate. Face cativa pasi in fata, ajungand la aproximativ jumatate de metru de mine si imi spune pe un ton cald, plin de bunatate si ingrijorare:

- Credeam ca o sa cazi din picioare cand ai observat ca lumea ne privea. - Pufneste, apoi continua. - Trebuia sa te fi vazut, sa fi vazut ce fata de animal inspaimantat aveai, cred ca te-ar fi bufnit rasul si orice emotie s-ar fi sters cu un burete acoperit cu puzderia invizibila a irealului. Acum esti mai bine sau vrei sa te iau in brate?

Nu raspund. Nu stiu daca ma simt mai bine sau mai rau, dar vreau ca brunetul sa ma ia in brate, asa ca, fara sa mai stau pe ganduri, ii poruncesc sa ma ia in brate. Baiatul cu ochii abisali mai face un pas si isi pune bratele in jurul corpului meu plapand, lipindu-si abdomentul de al meu, apoi imi spune pe un ton atat de dulce incat ma facea sa ma topesc toata:

- Mai bine? apoi imi da un sarut dulce pe frunte, in timp ce eu ma ghemuiesc la piepul sau.

In momentul in care buzele sale asemeni capsunelor coapte si dulci, am cimtit un fior prin tot corpul, picioarele mi s-au inmuiat si aproape m-am prabusit in bratele sale puternice, acoperite de muschi. Peste cateva secunde, imi pun si eu mainile in jurul trupului sau solid. Am intampinat o mica greutate din cauza gecilor pe care le purtam, dar nu a fost mare lucru.

Am si eu chef sa ii spun ceva, sa nu il las numai pe el sa vorbeasca, dar nu am nici cea mai vaga idee ce sa ii zic. Stau pe ganduri, dar nimic nu imi traverseaza mintea; sunt deschisa la orice idee dar se pare ca toate se indeparteaza de creierul meu. Dar, deodata, intr-un coltisor al mintii mele, isi face loc o idee ce pare pur si simplu geniala; si fara sa mai stau pe ganduri il intreb pe brunet:

- Sasuke, tu, ce vrei sa devii cand termini liceul ? Ce facultate vrei sa faci ? iar in timp ce il intrebam mi-am ridicat ochii spre fata lui, pentru a putea sa privesc acel chip de inger ce naste din sublim si naturalete.

La inceput brunetul cu ochii asemeni taciunelui a facut o mutra destul de confuza; chiar parea uimit de intrebarea pe care i-am adresata-o, fara a se potrivi nici macar un pic cu atmosfera dintre noi. S-a dus in dreptul unui tufis ascuns prin zapada argintie si, spre surprinderea mea, mi-a raspuns ceva total diferit de intrebarea pusa de mine, si anume:

- Sakura, te rog, sa nu mai spui asta nimanui, decat daca viata ta ar fi in primejdie, dar eu ....

Si in acel moment a dat frunzel aproape inexistente ale acelui tufis puzderit de omat si mi-a aratat un loc feeric, plin de magie ce naste din farmece nemaivazute ale naturii, in acelasi timpo continuand si ce avea de zis:

- ... eu chiar t....

- ... eu chiar tin la tine. Stiu ca nu am aratat-o niciodata, dar am inceput sa te simpatizez, apoi, in cateva ore am inceput sa dezvolt un sentiment foarte puternic si profund pentru tine, care se aprofundeaza cu fiecare secunda in care ma aflu langa tine, devine din ce in ce mai patrunzator, pana va deveni infinit ... Sakura, te iubesc; iubesc orice faci si ce nu faci, iubesc felul tau de a fi, iubesc orice zambet al tau, orice stare de suflet pe care o ai, iubesc cum trebuie sa te iau mereu in brate si te fac sa te simti mai bine - iubesc mai ales felul in care ma faci sa te iubesc atat de mult. Si ...

- Sakura, Saku ? Sakura !!! Trezeste-te din visat si zi-mi ce parere ai !

Il aud pe Sasuke cum urla la mine si imi dau seama ca acea declaratie de dragoste a fost doar in imaginatia mea ... Dar atunci ce a zis el de fapt ? Oare seamna macar un pic cu ceea ce se contureaza in imaginatia mea sau e ceva total diferit ?

- Ah, scuze Sasuke; nu eram atenta. Imaginatia imi juca feste si m-am pierdut printre ganduri. Deci, poti sa repeti te rog ce ai zis ? apoi imi arcuiesc buzele intr-unul dintre cele mai dulci si inocente zambete ale mele.

Brunetul chicoteste, apoi imi zice din nou ceea ce vroia sa-mi zica:

- ... eu chiar trebuie sa-ti zic ceva important si am nevoie de consolare din partea ta, si cred ca si de niste sfaturi. Sunt indragostit de TenTen si cred ca si de Hinata; nu sunt sigur de ceea ce simt pentru Hin, dar stiu ca nu pot trai fara niciuna. De TenTen m-am indragostit cu o saptamana dupa ce a inceput clasa a noua, dar nu stiu ce sa fac, ce sa-i spun .... parca nu mai sunt eu atunci cand ma aflu in preajma ei. Cu Hinata se intampla ceva asemanator, dar ea e indragostita de Naruto si nu cred ca ar simti vreodata ceva pentru mine ... cu ea nu am vorbit niciodata de cand am cunoscut-o. Pe care dintre ele ar trebui sa o aleg si cum ar trebui sa procedez ? Te rog, Saku, ajuta-ma pentru ca nu mai suport sa traiesc in felul asta !

Dupa ce termina ce avea de zis, ofteaza si se uita la mine cu durere in privire. Simt cum inima mi se rupe in mii de bucatele, ca si cum privirea lui indurerata ar fi o arma, o sabie sau orice asemanator, cu care imi strapunde inima, lasandu-ma fara cuvinte. Brunetul pare atat de ranit de situatie incat mai are putin si plange, pot citi asta in ochii lui. Fara sa-mi dau seama ca gandesc cu voce tare, spun:

- Ma doare sa te vad asa ...

Sasuke devine dintr-o data uimit, facand ochii mari si deschizand gura pentru a ma intreba ce tocmai am zis. La intrebarea lui am ramas si eu socata, deoarece nu aveam de gand ce sa-i raspund. Parca inima mi se urcase in gat si nu mai puteam sa zic nimic.

Dar, deodata imi amintesc de locul superb din spatele tufisului pe care mi l-a aratat. Fac cativa pasi spre Sasuke, iar cand ajung la cativa centimetrii de el, il iau in brate si ii zic cu o voce plina de ingrojorare si iubire:

- Am vrut sa zic ca imi fac griji pentru tine. Nu vreau ca sa te vad asa, trist, deoarece ma intristezi si pe mine. Suntem cei mai buni prieten, esti cel mai bun prieten al meu - deci, avem o legatura mai puternica intre noi; de ceea daca te doare pe tine, ma doare si pe mine, daca tu esti fericit, atunci sunt si eu. Intelegi ? Asta inseamna ca tin la tine. Acum, ia zi-mi tu mie, de ce m-ai adus la fosta mea gradinita ?

Sasuke imi zambeste dulce, apoi incepe sa rada, facandu-ma confuza. De ce rade ? Il tot intrebam dar el nu imi raspunde, pansa cand ....

Sakura ma tot intreba de ce rad, pana cand o iau de mana si o trag dupa mine spre fosta noastra gradinita. Cand ajungem la intrare, ii spun motivul pentru care radeam si anume: faptul ca nu isi mai aduce aminte de mine, ca am fost impreuna la gradinita si cum nu-si mai aduce aminte nebuniile pe care le faceam impreuna, atunci cand nu imi spunea ca ii placea de mine. Incepe si ea sa rada, in timp ce obrajii ei fini prind o culoare rosiatica, facand-o pe floarea mea de cires dulcica si gingasa, ca atunci cand era mica si se inrosea tot timpul cand ma vedea.

Eu ii propun rozaliei sa intram un pic sa ne incalzim si sa depanam amintiri, uiar ea foarte bucuroasa o ia inaintea mea, amintindu-mi in acelasi timp ca trebuie sa vorbim si de cele doua fete de care sunt indragostit. Eu o urmez, intreband-o pe cine sa alerg dintre Hinata si TenTen, dar Saku imi raspunde la intrebare cu o alta intrebare, inainte spunandu-mi ca nu asta este intrebarea pe care ar trebui sa mi-o pun, ci: " Ce simt pentru TenTen, dar pentru Hinata ? ".

Saku chicoteste, zicand ca am facut o fata foarte amuzanta, apoi isi reia intrebarea:

- Deci, pentru TenTen ce simti, dar pentru Hin ? Pentru care simti dragoste adevarata, de care este ferm convins ca esti indragostit ? nici nu am stat pe ganduri, si am raspuns cu o afirmatie total neasteptata:

- De niciuna.

In acel moment Sakura s-a oprit din mersul pe coridoarele pustii ale gradinitei, s-a intors cu fata spre mine si a inceput sa-mi faca un mic scandal, care s-a sfarsit cu o partida de ras. A inceput sa tipe la mine punand tot felul de intrebari: " Cum e posibil sa ii dau un astfel de raspuns ? " si altele foarte asemanatoare cu aceasta.

Dupa aceea, razalia ma pune sa ii descriu ce simt pentru TenTen, apoi pentru Hin. Iau o gura mare de aer si incep sa ii zic .....

Iau o gura mare de aer si incep sa ii zic ce simt atunci cand o vad pe TenTen; ii spun cum inima imi tresare de fiecare data cand o vad pe bruneta, ca si cum o sageata inflacarata mi-ar strapunge sulfetul, invaluindu-l cu o flacara eterna de iubire nemarginita - apoi, continui sa-i descriu rozaliei cum inima isi mareste viteza si cum numarul batailor ajung la cateva mii pe minut, nemaivrand sa se opreasca.

Imi indrept privirea spre chipul Sakurei, facand un contact vizual indestructibil intre noi, in timp ce luam o pauza, apoi continui sa descriu partea cea mai tragica a sentimentului transmis de vederea lui TenTen: durerea sufleteasca care se intensifica cu fiecare secunda in care sunt in apropierea fetei. Inima ma doare extrem de tare, sufletul meu plange cu lacrimi de sange; varsa persute rosii alcatuite din sange doar pentru TenTen a mea.
Sakura ma intreaba de ce exista si partea cu suferinta, apoi mai adauga:
- Nu poti fi sigur ca ea nu te place ! De ce nu incerci doar sa vorbesti cu ea, sa va cunoasteti mai bine sis a intelegi daca simti aceleasi sentimente si dupa ? apoi face o pauza, ofteaza zgomotos si continua: Dar cu Hinata cum ramane ? Cum te simti in preajma ei ?

- Cu Hinata este altfel. Cand sunt langa ea totul se schimba, parca sunt intr-un la capatul lumii, imposibilul devine posibil, iar eu nu mai sunt EU. Nu stiu cine sunt, nu stiu ce sa fac, nu stiu nimic – raman blocat, pierdut in aroma dulce a momentului ca si cum as astepta ca Hinata sa-mi arate ceva … un drum al vietii, directia bun ape care sa o iau, orice. Cand ma aflu langa ea si vad cum ii stralucesc ochii asemeni lunii, devin un om mai bun si imi doresc sa fiu din ce in ce mai bun, doar pentru a ajunge la ea si a descoperi ceva – un lucru care-mi scapa fara sa-mi dau seama si nu stiu ce e; este inebunitor. Orice coltisor ar mintii mele este invaluit de parfumul dulceag al acelei finite cu chip angelic, invaluita de o aura divina de frumusete. Asta simt cand sunt cu Hin …

- Inteleg. Atunci hai sa recapitulam: TenTen iti ajunge la cea mai sensibila latura a ta, iar Hin te face sa nu te mai recunosti. Si tu vrei sa intelegi care dintre astea doua variante este dragoste adevarata, asa-i ? Dar vrei parerea mea? Niciuna nu inseamna nici macar un fel de dragoste. Dragostea adevărată e ceaa ce căutăm cu toţi ..şi care puţini au ajuns s-o simtă în adâncul ei…s-o preţuiască la valoarea ei. Pentru mine dragostea adevărată înseamnă dăruire totală, îngrijire, preţuire, înţelegere şi mai presus de toate, înseamnă Dumnezeu şi planul Lui cu referire la noi. Dragostea adevărata e fericirea care El o sădeşte în noi…prin intermediul altei persoane ! Când afirm că iubesc cu adevărat o persoană, înseamnă că este persoana pe care o iubesc cel mai mult, o respect şi o preţuiesc ca pe un dar ceresc, şi sunt în stare oricând să mă las pe mine pentru ea. Să oferi ceva de preţ fără să aştepţi nimic în schimb ! Dragostea adevărată e când faci totul pentru acea persoană. Dragostea adevărată este cel mai frumos lucru care ne este lăsat să-l simţim de către Cel care este Dragoste. Pricepi ce vreau sa spun, Sasuke?

Ii zambesc Sakurei si ii spun si eu ce am inteles despre dragostea asta.

Dragostea nu stă în cuvinte, în promisiuni, în poezii. Înseamnă jertfă, din cauză că trebuie să se vadă în viaţa ta, cât de mult iubeşti persoana respectivă. Trebuie să ai fapte palpabile, vizibile de toţi. Dragostea începe din adâncul inimii, afecţiune, sentimente. Dragoostea pentru mine e un proces, nu cred în cea de la prima vedere. Este ceva de nedescris; mirific.

Chiar cred tot ce am spus; desi, nu stiu ce m-a apucat sa zic asta.

Hmm … oare sa-I zic Sakurei si de fata de saptamana trecuta, cea care s-a strecurat in viata mea dintr-o data, distrugand orice balanta, ocupand in acelasi timp unul dintre cele mai importante locuri din viata mea, din sfletul meu, din inima mea; devenind chiar motivul pentru care traiesc. Nu stiu daca sa-I spun, dar nu cred.

Ii zic rozaliei ca ar fi mai bine sa ne intoarcem la hotel, deoarece se face din ce in ce mai frig si s-a intunecat. Aceasta afirma si ne indreptam spre iesire.

Pe drum mai vorbim despre ce am putea sa facem maine, daca nu revine Kakashi pana atunci, si decidem sa mergem la patinuar. Saku imi marturiseste ca nu stie sa patineze, dar mie mi-e cam greu sa o cred. De ce? Pentru ca stiu ca ea a fost una dintre cele mai bune patinatoare la juniori acum cativa ani – dupa gradinita.

Ma intreb de ce am minte, ce idee nebuneasca are oare de nu mi-a spus adevarul ? Cred ca o sa aflu cat de curand.

In scurt timp ajungem la hotel. Prin curte mai era ceva lume, dar nimeni nu se ami uita la noi; cred ca rozaliei ii era mult mai bine acum ca nimeni nu se mai holba la ea, la noi.

Ma intreb la ce se gandeste fata de langa mine, chiar pare pusa pe ganduri, pierduta printre multe vise, amintiri, aspiratii ale sufletului nostalgic.

Dupa ce mergem la receptie sa luam cheia de al camera, Saku imi zice ca se duce pana in camera la TenTen, spunand ca vrea sa ii adreseze o intrebare. Ma uit la ea, rugand-o din priviri sa nu-I spuna nimic din ceea ce i-am marturisit eu. Ea isi arcuieste buzele catifelate si dulci intr-un zambet mai dulce ca mierea si zaharul la un loc, si imi rosteste pe un ton senin, plin de siguranta si incredere ca secretele mele sunt in siguranta la ea, absolut orice i-as spune va fi bine pastrat.

Ii spun ca o astept mai tarziu, apoi placa facandu-mi cu mana.

Fara sa-mi dau seama, in acea fractiune de secunda degetele inghetate ale mainii mele sunt duse pe buzele mele, iar privirea imi este inca atintita asupra Sakurei, care se pierdea odata cu urcarea liftului.

Imi clatin incetisor capul si ma duc si eu spre lift, ducandu-ma in camera. Ajung in dreptul usii si incerc sa o descui, dar spre marea mea uimire era deschis. Intru, cu o anumita teama, si constat ca …

Intru, cu o anumita teama, si constat ca in camera este cineva. Nu pot distinge prea bine lucrurile, deoarece este intuneric, dar cel ce se afla in incapere pare sa fie un barbat. Fac cativa pasi in fata, ducandu-ma spre intrerupator sa aprind lumina. Dup ace camera se lumineaza am marea mirare de a le vedea pe TenTen si Temari stand pe pat, cu bagajele langa ele.
Fetele incep sa rada, Temari spunand ca am o fata de arici. La remarca lui Temari incep si eu sa rad, pana ce TenTen ma indreaba unde este Sakura si de ce nu este cu mine. Eu ii zic ca s-a dus in camera in care cele doua ar fi trebuit sa fie si le intreb ce face le in camera noastra.
- Simplu. zice TenTen, urmata de Temari care ii continua replica brunetei: Noi doua ne mutam aici, cu Saku.

- Si cu mine. O corectez eu pe blonda.

Cele doua fete se uita una la alta, apoi afiseaza amandoua un zambet strengaresc, si TenTen imi propune sa ma mut din camera. Eu le spun ca nu accept, dar cand vreau sa mai zic ceva sunt interrupt de usa, pe care intra grabita Saku.

Rozalia se dezbraca de geaca groasa pe care o purta, o pune in cuier si se indreapta incet spre patul unde stau cele doua prietene ale sale, folosind un ton destul de iritat, nervos si superior pentru a zice:

- Ce credeti voi doua ca faceti ? Voi chiar credeti ca va lasam sa stati aici ? Nici macar nu ne-ati intrebat, nimic. Ce inseamna asta? Plus ca nici nu este loc pentru toate trei si Sasuke ! Nu credeti ca lui ii este de ajuns sa stea cu mine in camera, dar cu trei fete ? A ba nu, uitasem, voi vreti sa-I dati afara. Si und ear trebui sa fie camera lui atunci ? Nu aveti niciun fel de drept sa veniti aici fara ca niciunul din noi sa stie sis a ziceti ca il dati pe Sasuke afara din camera pentru a sta cu mine in camera !!! Poate nici nu mai vreau sa stau cu voi in camera; nici macar nu m-ati intrebat !!! Plecati, ACUM !!!

- Sakura, ce este cu toate scenele astea de prost gust ? De ce te comporti asa ? Si discutasem de la inceputul saptamanii, de cand ne-a zis Kakashi de excurisie cum vom sta in camera – si tu ai zis ca stai cu noi doua si cu Hin, nu ? Ce, acum nu-ti mai amintesti ? Si de cand te intelegi tu atat de bine cu Sasuke ? Il cunosti doar de o saptamana si il urasti din prima zi in care l-ai vazut ? Si cum ramane cu planul tau, huh ? Renunti sau asta doar face parte din proiectul tau diabolic ? Acum nu mai zici ni …

Dar Temari fu intrerupta de TenTen, care ii spuse sa termine si ca exagereaza.

Hmm, ma intreb despre ce plan vorbeste blonda si de ce a ramas Saku asa intepenita, socata, cu gura cascata ? “ Plan diabolic “ – ma ingrijoreaza déjà situatia, devine enervant faptul ca nu stiu nimic despre diabolicitatea Sakurei.

Sakura. Sakura care pare un inger cazut din cer special pentru mine – poate ea sa fie rea, diabolica, mefistofelic, nemiloasa, perfida, malefic, sadica … atat de cruda poate fi aceasta fiinta ce pare inconjurata de o aura a generozitatii, a blandetii nesfarsite, puritatii nemarginite si a seraficciei fara sfarsit ? Nu, nu mi-o pot imagina pe rozalie facand ceva rau, ranind pe cineva. Ea este mult prea firava, blanda, dulce si gingasa pentru a fi o persoana rea.

Fara sa-mi dau seama, cele doua fete nu ma erau in camera, nici bagajele lor; iar Saku statea pe pat, uitandu-se la mine cu lacrimi in ochii ei verzulii, atat de prazulii si patrunzatori ca te facea sa cazi din picioare cand o vedeai atat de trista si indurerata – sunt sigur, regret ceva … Dar ce ? Oare … planul acela ? O fi adevarat ?

Imi iau privirea de la ea, ducandu-ma spre cuier; imi scot si eu geaca si ma duc langa Sakura pe pat. Aceasta incepe sa planca spunand ca ii pare extreme de rau, isi cere mii si mii de scuze pentru ceva ce eu inca nu stiu. IMi mai zice si ca nu a stiut ce sa faca, ca era prima ei zi si nu stia nimic, ca era pirduta in realitate. Rozalia tremura incontrolabil, plangand in hohote, cerandu-mi scuze.

Mai am putin si incep si eu sa plang, dar trebuie sa ma tin tare, macar unul din noi sa fie puternic. Chiar daca in colturile ochilor mi-au aparut mici perlute invizibile de tristete, am reusit sa nu le dau drumul sa alunece pe obrazul meu.

O iau pe Sakura in brate, stangand-o cu putere, ii soptesc pe un ton atat de dulce ca puteam topi gheata din inima oracui nefericit:

- Sakura … te simti bine? Nu mai tremura, te rog, si spune-mi ce s-a intamplat. Linisteste-te si povesteste-mi. Sunt aici ca sa te ascult.

Aceasta isi arunca ochii intra-I mei, facandu-ma sa parsalizez instant; acei ochii, acea privire, acea persoana careia ii apartin …

Dar sirul gandurilor imi este intrerupt de catre Sakura, care sparge orice farama de liniste asurzitoare ce se mai afla intre noi, spunandu-mi despre ce este defapt vorba – motivul care leaga farmecele asupra tristetii noastre, a acestor doua suflete omenesti; al meu si al rozaliei.

Ceea ce aud ma socheaza, dar nu intr-un mod bun, ci chiar unul negative. Ma desprind incet din imbratisarea cu fata de langa mine, spunandu-I pe un ton indurerat, cu lacrimi care imi curgeau pe fata mai ceva ca un rau furios :

- Tu …

- Tu, cu lacrimile frante, cu sufletul pierdut, privirea in pamant. Un singur cuvant. Nu-mi spune nimic, este mai bine asa. As vrea sa te cred, dar azi nu mai cred in tine; nu mai cred in noi.

- Sasuke, te rog, nu ma uri … nu am vrut sa se ajunga la asta, a fost doar una dintre cele mi mari prostii pe care le-am facut vreodata, in toata viata mea. Nu as putea trai de acum incolo, stiind ca nu ma urasti, ca nu vrei sa m mai vezi niciodata si mai rau: ca nu mai vrei sa fim prieteni, ca nu mai suntem cei mai buni prieteni. Sasuke, tu esti intr-un anume fel persoana mea – varianta mea masculina – iar fara tine sunt pierduta, distrusa … nu mai sunt eu. Te iubesc ! Esti intr-un fel fratele meu, cel pe care nu l-am avut niciodata, dar mi l-am dorit din totdeauna; defapt esti mult mai mult decat un frate pentru mine, desi nu gasesc cuvantul potrivit pentru a define ce insemni tu pentru mine, cat de important esti !!! Te rog, te rog, te implooor ….

Eu nu o lass a continue, asa ca ma ridic si o intrerup spunandu-i:

- Sakura ! Gata, termina ! Nu vreau sa mai aud niciun cuvant, m-am saturat de toate cuvintele pe care le scoti pe gura. La fiecare vorba rostita de tine ma simt ca un drogat – sunt drogat de fiecare lucru pe care il spui, fiecare chestie oricat ar fi de mica, de neinsemnata si fara importanta … eu sunt fascinate de acele lucruri, sunt atent la toate detaliile, apoi le analizez pe toate. Nu ma intreba de ce, pentru ca nu stiu ce sa-ti raspund, dar stiu un lucru: tu esti mult mai importanta pentru mine decat orice orice alta persoana existent pe acest pamant, univers. Si vrei sa stii care este partea cea mai poroasta ? Ca tie nu-ti pasa nici macar unu la suta de acest aspect neinsemnat, fara noima; desi pentru mine asta inseamna totul – TU esti TOTUL pentru MINE. Vreau sa te fac sa intelegi asta inca din prima zi in care ne-am vazut, dar tu doar te joci cu mine si asta nu mai pot sa accept. Ma doare prea tare, imi pasa mult prea mult pentru a mai putea suporta.
Inima ma durea, imi ardea in interior cerandu-mi din rasputeri sa nu zic ceea ce i-am spus Sakurei. Desi am spus-o cu atata calm, am zis totul cu o amaraciune de nedescris in suflet. Parc a era sfarsitul lumii, simteam cum totul se termina.

De ce? De ce eu? Simt cum inima imi este sparta in mii de bucatele. Niste parti inecuperabile, taioase si extrem de dureroase. Simt cum viata mea se termina.

Increderea este un edificiu greu de construit, foarte usor de distrus si foarte, foarte greu de reconstruit. Sunt miscat de felul in care increderea descreste, de modul in care Sakura m-a dezamagit si m-a lasat asa, indurerat. Nu cred ca o sa mai pot suporta mult. Simt cum in ochii mei, mai bine zis in colturile ochilor mei, din nou, se strang cateva, mai multe, firicele de lacrimi. Lacrimi care pot sa strapunga si cel mai indestructibil lucru si sa-l sparga, sa-l distruga, sa-l omoare. Ne mai putand sa suport acele lacrimi, imi inchid involuntar ochii, lasand picaturile de durere sa cada lin, taios si ucigator pe fata mea. Simteam cum vine sfarsitul, cum ma sting incetisor si cum mor. Nu mai puteam rezista. Era mult prea dureros pentru mine. Nici nu stiu daca se putea sau nu mai rau, dar pentru mine era destul. Simteam cum nu mai pot gandi limpede, cum prin venele mele trece imbinarea dintre durere, furie si frica, frica de a suferii si mai mult. Creierul meu era deja acaparat de acea imbinare, iar eu, nemaisupartant acea tacere asurzitoare, incep sa zbier. Am urlat cam am putut de tare, apoi am cazut pe parchetul recisor, fara nici macar a respira. De cand am auzit acele cuvinte infernale nu am mai putut nici sa respir.

Inca aveam ochii inchisi. Incepusem sa tremur ingrozitor de tare. Nu tremuram numai de teama, asta se intampla si pentru ca eram nervos. Sunt pur si simplu nervos pe mine. Cred ca am ajuns chiar sa ma urasc pe mine insami. Asta s-a intamplat doar pentru ca nu am putut sa am mai multa grija de Sakura, nu am putut sa ma apropii de ea mai devreme, nu am reusit nimic; se pare ca nu am facut de loc bine, absolut totul este distrus, ruinat.

Sakura mi-a zis ca ma iubeste … ca ma iubeste ? Dar de ce nu a ajuns sa simta acest sentiment inainte de a ma face pe mine sa sufar atat ? De ce ? Ce i-am facut pentru a ma trata in felul acesta, in acest mod atat de hain si crud ?

Dar nu pot nici sa o las sa plece, nu pot trai fara ea langa mine, nu pot rezista !

Cat timp eu am inceput sa disper de durere, Sakura a disparut, s-a evaporat. Deja nu mai puteam sa mai suport cum ochii imi sunt din ce in ce mai plini de lacrimi, lacrimi care vor sa evadeze, sa ma taie, sa ma omoare. Simteam ca si cum o parte din mine s-a dus o data cu ea, vrand sa lase un gol imens in interiorul sufletului meu. Pur si simplu nu lasam acele picaturi de durere sa cada din ochii mei si sa-mi inunde fata. Refuz sa plang din nou !

Ma ridic brusc de pe podeaua rece si ma uit spre lucrurile Sakurei. Nu am de gand sa o las balta; chiar daca m-a ranit mult prea tare, o voi ierta – nu am alta alternativa.

Observ ca si-a luat geaca din cuier, deci poate fi oriunde. Acum imi va fi un pic mai greu sa o gasesc, dar nu o pot lasa noaptea singura, trista, plangand. Cine stie ce poate sa I se intample ?

Fara sa mai stau pe ganduri mult timp, imi iau geaca si plec, neuitand sa incui usa. Cat astept sa vina liftul imi scot telefonul si incerc sa o sun, dar nu raspunde. In lift o mai sunt de cateva ori, dar totul este in zadar.
Cand ajung la receptive vad o usa deschisa. Ma duc spre acel loc si vad o fata cu parul de o culoare unica in toata lumea, sdtand cu o chitara in mana, parand ca incearca sa scrie un cantec. O vad cum isi sterge lacrimile, apoi spune ca vrea sa inceapa cantecul, soptind doar pentru ea ca ar fi vrut ca eu sa fiu aici, ascultand-o si tinand-o in brate.

Ma bucur ca nu stie ca sunt aici, acum o pot vedea cantand, scriind un cantec …. Fara ca ea sa stie. Si dupa ii pot face o surprise, spunandu-I ca am fost aici in tot acest timp. Perfect plan.

Imi dau jos geaca groasa si ma asez jos, langa usa pentru a o asculta pe rozalie si pentru a o putea vedea in acelasi timp. Deodata, aceasta incepe sac ante la chitara, incepand si niste versuri, care apoi le scrie pe o hartie:

- It's so rare to find a friend like you,
Somehow when you're around the sky is always blue,
The way we talk, the things you say, the way you make it all ok,
And how you know all of my jokes, but you laugh anyway.

Doamne, ce versuri frumoase. Cred ca asta este prima strofa a melodiei. Imi place la nebunie, este pur si simplu extrem de … de adevarat ceea ce spune. Oare este vorba despre mine in acele versuri ?

Dar sirul gandurilor imi este interrupt de vocea melodioasa, a domnisoarei cu care vreau sa ma impact, care rasuna frumos in incapere:

- If i could wish for one thing,
I'd take the smile that you bring
Where ever you go in this world, I'll come along.
Together we dream the same dream,
Forever i'm here for you, you're here for me,
Oh ooh oh,
Two voices one song.

Fara sa ma pot bine, incep si eu sa cant niste versuri care imi vin instant in minte, ca un avion ce traverseaza cerul fara sa ai macar timp sa clipesti. Desigur, o sperii pe rozalie atunci cand imi aude voce ape acelasi ritm folosit de ea:

- And enywhere you are you know I'll be around,
And when you call my name I'll listen for the sound.

Apoi, mai cantam o data referenul compus de ea si incepem sa radem, dandu-ne seama ca ne simtim din noi bine unul in preajma celuilalt. Sakura lasa chitara jos, ridicandu-se de pe canapeaua pe care statea si ….

Sakura lasa chitara jos, ridicandu-se de pe canapeaua pe care statea si incepe sa sare pe mine, luandu-ma in brate si incepand in acelasi timp sa-si ceara scuze. O imbratisez si eu, spunandu-I ca nu mai are de ce sa-si ceara scuze, deoarece am inteles ca ii pare rau pentru ceea ce a facut si am iertat-o.

Peste cateva secunde, ochii mei erau rataciti in ochii prazulii ai rozaliei, conturandu-se un contact visual perfect, greu de distrus.

Eram incremenit. Totul in jurul meu disparuse, eram numai eu si ea. Stateam nemiscati si ne uitam unul la altul. Ma privea adanc in ochi, facandu-ma sa-mi pierd mintile. Ochii ei de un verde atat de intens erau plini de blandete si bunatate, ma inebuneau. Mi-am adancit si mai mult privirea in a ei, pentru a putea trece de acel paradis verzuliu, ce semana cu un colt rupt din natura, si a putea vedea in interiorul ei, a sufletului sau. Verdele parca nu se mai termina, cu cat ne adanceam mai mult privirile, cu atat mai apasator si mai intens devenea, era infinit, fara sfarsit. Oricat de mult m-as fi straduit sa trec de infinitul smaraldiu nu as putea, era imposibil; asemeni unui zid indestructibil.

Nimeni nu facea nimic. Doar stateam pierduti fiecare in ochii celuilalt. Parca amandoi asteptam ca celalalt sa faca sau sa zica ceva, dar niciunul dintre noi nu avea curajul sa faca asta. Cred ca am stat asa ceva. Nici nu mai simteam cum trece timpul, parca era oprit in loc pentru a simti momentul. Secundele treceau, minutele la fel, poate ca si orele, dar mie nu-mi pasa, nu ma mai interesa. Ma simt mult prea bine in starea in care ma aflu, atat de fericit, de bucuros, vesel. Este o senzatie unica, ceva ce simt doar cand sunt cu Sakura, cand ma uit la ea si vad bunatatea din ochii ei; numai ea imi poate da o astfel de perceptive, o simtire de nedescris.

Eu inca nu dedeam nici un fel de semn de viata, eram atat de fermecat, de vrajit de ea, de orice lucru mic si insemnat care era legat de ea. Totul in jurul meu, de fapt al nostru, era magic, parca eram intr-un basm, cel mai frumos si magic basm care ar putea exista vreodata.

Noi ne apropiam din ce in ce mai mult unul de altul, niciunul din noi nestiind ce avea sa se intample. Privirile noastre erau inca nedespartite. Din momentul in care ne-am privit nu ne-am mai putut dezlipi unul de celalalt; am ramas inghetati, inghetati de prea multa fericire si blandete. Ochii ei au ceva special, ceva ce ma facea sa mor sa-I vad, sa-I explorez si sa-i iubesc. Inima incepe sa-mi bata din ce in ce mai tare cu fiecare secunda care trecea, iar eu ma simt din ce in ce mai bine. Golul din inima mea nu mai se afla acolo. Nu mai simte niciun fel de durere, tristete sau suferinta. Totul este perfect, poate cam prea perfect. Oricum ar fi mie imi place extrem de mult, ma face sa ma simt implinit, viu, real, eu cu adevarat.

Pur si simplu nu ma pot oprii din zambit cand ma uit la el. Ma simt apreciat, in siguranta, iubit. Ea ma face sa ma simt mai bine decat se poate. Ma face sa zambesc, sa uit de probleme si tristete, sa vreau sa-mi traiesc cu adevarat viata, sa nu mai fie totul un chin. Totul a incep in sfarsit sa capete contur in momentul in care am cunoscut-o pe Sakura. Viata mea tocmai a inceput cu adevarat.

Intr-o fractiune de secunda totul devine si mai magistral decat este, deoarece eu ma apropii de ea din ce in ce mai mult. Chiar daca o fac cu o viteza mai mica decat a melcului, tot este ireprosabil. Acum ma aflu la doar cativa centimetrii de ea, mai exact de fata sa. Ii pot simti parfumul. Mirosul emanat de ea este divin. Nu exista nici un coltisor al mintii mele care sa nu fie invadat de ea, care sa mai poata gandii logic, care sa nu fie afectat de afectiune.

Brusc, ne desprindem incetisor din imbratisarea calduroasa, apoi ne indreptam spre lift pentru a merge inapoi in camera noastra. Tot s-a schimbat atat de repede; mai aveam putin si ne atingeam buzele, iar acum ne aflam in lift. Cum este poibil ?

In timp ce urca liftul noi nu am zis nimic, apoi, cand am ajuns in dreptul camerei am avut o surpriza. Cele doua prietene ale Sakurei – care s-ar putea sa nu mai fie numite amice mult timp – se aflau in fata usii camerei noastre. Pe fata fiecareia se putea citi regretful ce le invada sufletele, dare u si rozalia avem a atitudine complet diferite: ea se uita indiferenta la cele doua, iar eu le vad cu o dezamagire ce poate umple infinitul, nemarginitul.

Sakura nu le spune nimic, insa imi zice mie ca sa descui usa. Fac ceea ce imi spune Saku, intram in camera, dar nu inched usa. Ma duc la cele doua fete ce stau triste la usa si le spun:

- Ceea ce ati facut a fost o prostie, nu ati gandit inainte de a faptui. Nu stiu ce ati avut in cap in acel moment, dar lucrurile care le-ati zis, mai ales tu Temari ….

Sunt intrerupt de Sakura, care ma anunta ca se duce sa se spele, informandu-ma ca baia va fi ocupata ceva timp. Perfect ! Acum pot vorbi cu cele doua fara a-mi fi frica ca ma va auzi rozalia.

Tusesc infundat, dupa care continui pe un ton putin mai agresiv ca cel folosit mai devreme:

- Toate chestiile pe care le-ati spus au comis un dezastru ! M-am certat cu Sakura din cauza voastra si a ambitiilor voastre stupide; numai din vina voastra ! Bine ca ne-am impacat, pentru ca daca nu mai eram in acest moment prieteni nu v-as fi iertat-o niciodata ! Acum nu stiu ce naiba mai vreti, de ce ati venit aici, dar nu vrea nimeni sa va auda scuzele, parerile de rau si, in special, nici unul din noi nu va va ierta – nici azi, nici maine, nici niciodata … nu se va intampla prea curand oricum !

Ma uit la TenTen cu o urma de tristete. Ea nu parea foarte afectata de ceea ce i-am zis, in schimb se uita la mine folosind o privire foarte provocatoare, pasionala, senzuala.

Cred ca o sa-I zic ca termine; clar – nu mai mai intereseaza TenTen din acest moment – nu am fost niciodata indragostit de ea si nu voi fi … a fost doar o simpla atractie, una prosteasca.

- TenTen, asculta bine ….

Insa, un tipat zgomotos imi atrage atentie, facandu-le sip e cele doua sa se ingrijoreze. Urletul acela, un strigat de ajutor, zbieretul asurzitor … Sakura !!! Racnetul se aude din baie, unde este rozalie ! Fara sa mai stau pe ganduri, ma duc direct la baie, si intru, fara sa ma gandesc ca Sakura ar putea fi goala – dar este mult mai importanta siguranta fetei.

Cand intru ….

Cand intru o vad pe Sakura cocotata pe cada, zbierand cat putea de tare, in timp ce arata spre un gandac ce trecea prin fata toaletei. Eu am inceput sa rad cu pofta de biata Sakura, care cu greu isi mai tinea prosopul de un alb imaculat, din cauza fricii.

Intr-o fractiune de secunda gandacul zacea mort pe gresia de un verde asemanator cu cel al ochilor rozaliei. Iau o bucatica mica de hartie igienica, ma aplec si insfac insect fara viata, apoi arunc pachetelul in gunoiul ce se afla langa usa.

Sakura ma priveste speriata, intrebandu-ma daca mai exista alta insecta prin baie. Eu chicotesc jucaus, apoi ii zic ca nu mai exista nicio vietate in incapere.

Fata se da jos din cada, avand grija sa nu-I cada prosopul si imi zice ca pot sa ies sis a nu uit sa-mi scot fanteziile perverse din cap. Incep sa rad in timp ce ma indreptam spre usa. Inainte de a iesi o intreb pe Sakura, cu un ton provocator:

- Daca intentionez sa iti dau jos prosopul, ce-mi faci ? Ma gandesc …. Te face sa arati mai plinuta, mai lata iar daca il dai jos o sa fi din nou Sakura cea supla si sexy pe care o stiu eu.

Acesta zambeste pervers, spunandu-mi cu o intonatie senzuala:

- Eu nu-ti fac nimic, doar te avertizez sa nu incerci daca nu vrei sa experimentezi ceva mai putin placut dupa; doar asa, sa stii inainte sa faci vreo prostie.

Fata se opreste pentru cateva secunde din vorbit, pana cand ajunge la doar cativa centimetri de mine.

Isi apropie buzele de urechea mea stanga, apoi imi sopteste seditios:

- Stii, inca nu ai primit premiul pe care trebuia sa il dobandesti luni, dupa ora de sport. Inca mai este valabil, daca vrei, bineinteles. Ce parere ai, huh ? Ai chef de putina actiune, ceva foarte interesant, un lucru pe care nu l-ai mai facut niciodata in viata ta, o chestie mult prea palpitanta pentru a putea fi reala ?

Eu dau din cap in semn ca sunt de accord, desi nu stiam ce are de gand, ce idei nebune si perverse mai are fata asta. Totusi, sunt curios sa incerc acea senzatie despre care vorbeste rozalia.

Sper doar ca nu are de gand sa se culce cu mine, pentru ca asta nu se va intampla in viitorul apropiat; dar nu cred, nu este genul ei. Desi Sakura este extrem de perversa, are tot felul de idei nebune si face cateodata niste chestii necugetate, rozalia nu este in stare sa se culce cu mine, cu niciun baiat. Ea este mai mult cu jocurile perverse.

Chicotesc, dupa care o simt pe Sakura cum imi linge urechea de cateva ori, o musca o data, apoi imi spune excitant, instigator, atragator si extreme de stimultiv:

- Tu nu trebuie sa faci nimic, ma lasi pe mine sa fac totul. Totusi, eu zic sa mergem intr-unul dintre paturi – sa le testam - ce zici, ai vrea ?

Eu nu mai stau pe ganduri si o iau pe rozalie in brate ducand-o in cel mai apropiat pat. Cat ajung in dreptul patului si o las jos, pe podea, Sakura preia o fata foarte serioasa, indreptandu-se catre cele doua fete, Temari si TenTen, care nu au plecat inca. Dandu-mi seama ca vrea sa zica ceva rautacios, ma duc sa deschid usa, invitandu-le pe cele doua sa iasa afara din camera. Ele nu mai spun nimic, insa o vad pe TenTen cu se stramba in timp ce incerca sa ajunga mai repede la iesirea din camera. Chiar cand bruneta trecea pe langa mine, eu, neputand sa ma abtin, exclam pe un ton obscen:

- Sakura, avem treaba in seara asta ! Ar fi mai bine sa ne grabim daca vrem sa terminam pana cand rasare soarele !

Sakura se uit la mine mirata timp de o secunda, timp in care fetele au plecat. Inchid usa si ma indrept spre rozalie. In drumul meu scurt spre fata, ii explic ca am zis acele lucruri impudice pentru a o face geloasa pe TenTen. Rozalia sta cateva secunde sa reflecteze la conspiratia perversitatii, dupa care incepe sa rada ca o psihopata scapata de la spitalul de nebuni, in timp ca ma tragea peste ea in patul din spatele ei.

Ne trantim cu severitate in patul moale, in timp ce buzele noastre mai aveau cativa milimetri si se atingeau. Sakura imi da jos puloverul de un verzui inchis, il arunca pe podea si ofteaza.

- Cate haine mai ai pe tine ?

Dupa intrebarea adresata de rozalie imi jos si tricou gri, aruncandu-l in acelasi loc unde mi-a azvarlit Saku si puloverul. Ea incerca sa-mi dea jos blugii, dare u o opresc si o intreb daca e sigura ca vrea asta; spune doar sa ma grabesc. Ma descotorosesc si de blugi si ma pun din nou peste rozalie.

Incepem sa ne atingem incitant, provocator, trupesc in orice loc posibil si imposibil ce apartine corpului fiecaruia. Facesm miscari lascive, voluptuase, mult prea obscene si excitant de impudice.

Ne sarutam pe corp, pe maini, urechi, fata … dar nu ne atingem buzele unul altuia, absolut deloc, nici macar o data; nu indrazneste nici unul dintre noi sa isi preseze buzele de ale celuilalt, creind o scanteie erotica greu de controlat.

Dar chiar cand rozalia ramane fara prosop, deoarece l-am ratacit pe undeva prin camera, aruncat si parasit de posesoare; din camera se aude un strigat vessel ce spune:

- Surpriza !

Ne oprim instant la auzul acelei voci. Nu, nu poate fi, nu se poate ! Intorc capul spre locul de unde s-a auzit zgomotul, lasand-o si pe Sakura sa vada, si observam ca este ….

Intorc capul spre locul de unde s-a auzit zgomotul, lasand-o si pe Sakura sa vada, si observam ca este Kakashi. Barbatul ramane uimit vazand ce faceam, nestiind ce sa mai spuna. Pe fata lui se putea citi dezamagirea, uimuirea si confuzia.

Fara sa mai stau pe ganduri, incerc sa ma dau jos de pe Sakura, dar ea imi sopteste sa astept o secunda pentru a pune ceva pe ea. Ma aplec repede spre podea, apuc puloverul meu si il inmanez rozaliei. Aceasta isi acopera trupul cu haina pe care i-am dat-o, in timp ce ma ridic repede, intorcandu-ma cu fata spre dirig.

Fata lui este toatal inexpresiva, nu arata nimic; nu am nici cea mai vaga idée la ce se gandeste, ce ganduri ii strabat mintea – pot doar sa presupun.

Linistea ce predomina in incapere este deranjata de vocea melodioasa a rozaliei, care ne anunta ca se duce pana la baie. Minunat ! Acum am ramas singur cu dirigul; nici nu vreau sa-mi imaginez ce o sa-mi zica !

Sakura o ia tiptil pe langa mine, traversand repejor distanta pana la baie, dar chiar cand sa intre in interiorul baii, este oprita de catre Kakashi, care ii spune:

- Inainte de a intra, te rog sa te straduiesti sa asculti si tu ceea ce ii voi spune lui Sasuke; apoi, cand te vei intoarce imbracata decent, va voi spune amandurora ceva important, niste informatii … asa, pentru cultura voastra generala. Acum te poti duce linistita.

A zis-o pe un ton destul de nervos si iritat – asta sigur nu va fi prea bine. Sper doar sa nu ma certe prea mult.

Dar nu mai am timp sa-mi continui rugamintile la supravietuire, deoarece profesorul imi spune pe un ton destul de sever, dar in acelasi timp bland, ingrijorator, temator si speriat:

- Sasuke, lasa-ma sa-ti zic cateva lucruri si sa-ti pun cateva intrebari, inainte de a-mi da o explicatie buna pentru ceea ce se petrecea aici cand am intrat. In primul rand, vreau sa-mi zici daca voi chiar aveati de gand sa o faceti sau era doar o tentativa de a ma face pe mine sa innebunesc ? Voi v-ati gandit si la consecinte, la ce s-ar fi putut intampla daca eu nu veneam la fix, daca nu intram peste voi in acel moment ?

Face o pauza, oftand zgomotos, parca incercand sa-si controleze cuvintele, ideile si tot ceea ce face. Rigiditatea cu care respire ma face din ce in ce mai tensionat, mai impacientat si mai agitat. Observ cum piciorul incepe sa mi se miste, incepand sa faca un zgomot ce ii atrage si privirea tutorelui. Simt cum palmele imi transpire, devenind foarte umede; ca si cum arc urge apa dintr-o bluza scoasa din masina de spalat. Respiratia mi se accentueaza, aerul devenind mai toxic cu fiecare inspiratie a mea, ca un drog fara de care nu as putea trai, desi nu face bine – asa se simte oxigenul care imi intra in plamani.

Fara sa-mi dau seama, inghit in sec, facandu-l pe Kakashi sa tresara, in timp ce corpul meu era acaparat de un fior inflacarat, care imi stapungea corpul cu caldura infierbantata, incinsa. Am emotii; mi-e frica ce ceea ce ma va mai intreba dirigul. Off, si Sakura de ce nu mai vine odata, de ce ma lasa aici sa ard in Iad, simtindu-ma ca un om rau, ca un raufacator, un infractor, un violator – regretand ceea ce s-a intamplat, toate scenele fierbinti alaturi de rozalie ? De ce ? De ce numai eu ? De ce am numai problem de cand a aparut Sakura in viata mea ?

Sunt trezit din profunzime de barbatul care imi adreseaza o alta serie de intrebari:

- Sasuke, vreau sa-mi zici ceva, cateva chestii pe care eu le consider importante si esentiale. – Eu ma uit cu ochii mai mari la el, interceptand fiecare cuvant pe care il rosteste. – Raspunde-mi sincer; tu esti indragostit de Sakura ? Il place de ea, simti ceva pentru fata aceasta ?

Eu nu il mai las sa termine ceea ce vroia sa zica, deoarece il intrerup, raspuzandu-I la toate intrebarile pe care mi le-a adresat:

- Nu, nu imi place de Sakura si categoric, nu sunt indragostit de ea ! Nu simt o astfel de dragoste fata de ea, dar simt ceva mult mai puternic, o alta forma de iubire: simt ca ea face parte din mine, ca si cum am fi una si aceeasi persoana, desi sunt doua personalitati total diferite; cand sunt langa ea simt cum lumea capata o alta fata, totul fiind bine, toti oamenii fiind buni, fara sa mai existe niciun fel de infatisare a raului; sunt miscat de felul in care ne potrivim perfect, ca si cum am fi o picatura de apa sparta in doua jumatati identice, desi, in acelasi timp, nu ne asemanam absolut de loc, nici macar un pic. Eu o iubesc pe Sakura, o iubesc chiar foarte mult dar nu in felul in care credeti dumneavoastra, ci ca pe o sora, mai mult decat pe o sora – este ceva ce nu pot descrie folosind cuvinte, este ceva ce se poate intelege doar avand acest sentiment in interiorul inimii, instalat pe vecie in adancul sufletului. Si ca sa va raspund si la celelalte intrebari: nu aveam de gand sa ma culc cu Sakura, nu as face asa ceva nici de ar fi ultimul lucru nici daca viata mea ar depinde de asta ! Tot ceea ce se intampla a fost … a fost doar o prosteala, ceva negandit si fara pic de ratiune. Desi eram perfect constient, nu eram aici, totul se intampla fara ca eu sa-mi dau seama, pana cand s-a ajuns poate prea departe. Si daca nu ati fi venit in acel moment nu s-ar fi intamplat nimic, va garantez ca ne-am fi oprit si singuri, fara sa facem ceva nesabuit care ne-ar fi distrus vietile pentru totdeauna. M-am gandit foarte mult la ceea ce s-ar fi intamplat dupa, am calculate totul intr-o masura inimaginabila, am fost atent pana si la cel mai mic detaliu, avand controlul aspura ipostazei in care ne-ati vazut. Si …

- Am inteles. Am priceput foarte bine ceea ce vrei sa spui Sasuke, dar … Sakura simte la fel pentru tine sau ?

- Da, impartasim aceleasi sentimente. Plus, ea este intragostita de Naruto, iar eu de Ten … de Hinata !

Kakashi a ramas cu gura cascata, nestiind ce sa mai spuna. Pe fata lui se puteau citi un amalgam de sentimente, paradoxul emotiilor.

Deodata, se aude usa baii, deschizandu-se. Intr-o fractiune de secunda o vad pe Sakura zambind timid, imbracata intr-o pereche de pijamale negre cu cateva modele cu note musicale si o chitara mare de culoare verde. Eu si Kakashi ne uitam fix la rozalie cum vine spre mine, pana cand ….

Eu si Kakashi ne uitam fix la rozalie cum vine spre mine, pana cand Kakashi sparge linistea asurzea camera de hotel, spunand:

- Acum ca a venit si Sakura, va pot spune ceea ce vroiam sa spun, ceva cu adevarat important, care cred ca va intereseaza, si anume: despre Naruto si Hinata. Deoarece am aflat despre sentimentele fiecaruia fata de cei doi, cred ca va voi spune mai mult decat vor afla colegii vostrii. Naruto este grav ranit, fiind inca in coma; era intr-o stare stabile cand am plecat eu de la spital, dar m-a sunat acum mama lui si mi-a zis ca a intrat din nou in coma. Doctorii spun ca ar avea nevoie de operatie, deoarece ranile lui sunt mult mai grave decat par – trebuie operat la inima deoarece are absenta de valve tricupside, iar inima lui a suferit un impact foarte traumatizant. Ca si cum nu ar fi de ajuns, mai are si hematrom epidural; si stati sa va zic ce inseamna. Hematromul epidural apare in urma unui traumatism craniocerebral ce produce o sangerare in spatial dintre dura mater si oasele craniului. O lovitura la cap produce frecvent un hematol extern; asa numitul cucui – prin ruperea vaselor de sange de la nivelul scalpului -, insa uneori poate duce la formarea unui hematom la nivelul spatiilor dintre foitele meningeale care acopera creierul. Hematomul epidural este cauzat de ruperea arterelor durale, cel mai adesea a arterei meningee medii. Ca urmare a sangerarii intre dura mater si os se acumuleaza o colectie hemoragica intr-un spatiu inchis: intrucat nu se poate extinde spre os, fiind un plan dur, hematomul va comprima creierul. Clinic exista o evolutie particulara numita “ Talk and die syndrome “: dupa lovitura, pacientul este putin ametit sau isi pierde temporar cunostinta timp de cateva secunde, minute sau chiar ore, dupa care isi revine complet. Dupa un interval lucid de cateva ore sau chiar zile apare deteriorarea statusului neurologic cu evolutie catre coma si, daca nu se intervine chirurgical, catre deces. Depistarea acestui hematron epidural se face prin CT cranian. Din fericire, Naruto ….

Dar nu mai are timp sa termine, deoarece este deranjat de Sakura, care incepuse sa planga. Lacrimile ii aluneca pe chipul angelic fara incetare de cateva minute. Cu fiecare minut care trece, parca trece o eternitate. Ochii ei sunt rosii de la atata plans, dar tot nu se poate opri. Se simt ingrozitor. Simte ca ii lipseste ceva, ceva foarte important, dorinta de a trai. De ce? Pai, nici nu prea stiu cum sa spun, nu pot sa descriu ceea ce simte ea, nefiind ea, nesimtind aceeasi stare afectiva.

Ma indrept spre rozalie cu afectiune, incercand sa o fac sa se simta in siguranta, protejata … incerc sa-I redau acea incredere, nadejde, convingere ca blondul se va face bine si totul se va termina frumos. As vrea sa pot, dar nici macar eu nu mai am acea certitudine, am pierdut-o pe un drum ratacit de lume, intr-un paradis al cuvintelor, al termenilor medicali … pe undeva printer propozitiile lui Kakashi.

Ii sterg lacrimile ucigatoare de pe obrazul rosu si fin. Incercam sa o opresc din plans, dar nu reuseam. De fiecare data cand se gandeste la viata lui Naruto, ce atarna de un firicel mic de ata, se intristeaza mai tare, plange mai mult, se simte mai prost, mai singura si mai neajutorata … pot citi acest lucru in ochii ei inghititi de cristale amare imbibate in durere si tristete.

Sakura ofteaza lung apoi isi inchide cristalinii sai ochii verzi. Iimi trec mana peste capul sau, deranjandu-i parul lung si roz. Imi pun mana calda pe fata ei arzanda, facand-o sa tresara involuntar, apoi o las sa alunece lin, lasand o urma printer siroaiele de lacrimi ce au curs candva pe acolo, facand o diferenta. Isi deschide ochii ca de smarald, mai ofteaza inca o data, apoi isi sterg incetisor lacrimile taioase, pline de durere si tristete, atat de ucigatoare, de pe fata ei trista si indurerata, lipsita de acel zambet gingas care poate topi sic ea mai inghetata inima.

Ma indepartez de rozalie, ducandu-ma spre bagajul meu, pentru a-mi lua niste pajamale; chiar inghetasem stand in chiloti, iar discursul lui Kakashi mi-a luat orice speranta, m-a dezvelit de caldura fericirii.

Dup ace ma imbrac cu pijamalele alese de mine, fiind intrijorat si pentru Hinata, o fata asemeni unei albastrea frumos mirositoare, intreb, uitandu-ma spre dirig:

- Dar Hinata ? Cu ea ce s-a intamplat ? Cum se simte ? Ea este mai bine ca Natuto ? Va rog, va implore, spune-ti ca este treaza si ca o pot suna sa vorbesc cu ea …

- Hinata are ruptura de splina, o complicatie a traumatismelor care intereseaza partea stanga a abdomenului si care evolueaza in doi timpi. Dupa impactul traumatic, Hinata a acuzat o durere persistent cu hipocondronul stang, insa starea generala s-a mentinut bine. O ecografie sau o tomografie computerizata in cest moment poate fi salvatoare de viata, pentru ca, dupa un interval liber de cateva zile, poate aparea rupture splenica cu hemoragie interna grava – care se manifesta cu instabilitate hemodinamica, soc hipovolemic si iritatie peritoneala. Tratamentul este doar chirurgical. Dar este bine faptul ca am depistat la timp ce are, deoarece o intarziere ar fi putut fi fatala … atat pentru ea cat si pentru Naruto.

Sakura inca plangea, mai incet, mai linistit si cu mult mai multa tristete ce ii cadea din fiecare lacrima. Suspina fara incetare, taidu-si respiratia.

Simt cum tristetea ei imi ajunge si mie in corp, imi invadeaza sufletul si pune stapanire pe actiunile mele. Mici perle transparente se ivesc in colturile ochilor mei, lasandu-ma fara rasuflu, blocand orice in interiorul meu; pana si sangele ramasese pe loc repaus, intr-o inertie perfecta.

Simturile parca imi dispareau rand pe rand, lasandu-ma fara nimic. Simt cum un atat de panica tocmai mi-a incaptusat tot corpul, barandu-mi orice sentiment, imobilizandu-mi orice simt.

Dar, chiar cand cred ca nu mai am nimic, il aud pe Kakashi cum ne zice ca pleaca si ca vorbim maine dimineata. Inainte de a iesi pe usa, mai adauga si faptul ca trebuie sa ne revenim, sa fim puternici, sa trecem peste vestile proasta sis a ne izolam in cusca celor bune.

Insa, sunt trezit din sangerarea sufleteasca ….

Insa, sunt trezit din sangerarea sufleteasca de catre Sakura, care ma intreaba ceva. Nefiind atent, nu am stiut ce sa raspund la aceea ce m-a intrebat, asa ca o pun sa repete. Cand aud despre ce este de fapt vorba raman socat, dar doar temporar, pe moment, in timpul perceperii intrebarii.

Sakura m-a intrebat daca este adevarat tot ceea ce am zis despre ea, despre sentimentele ce I le port, acel paradox al emotiilor ce se afla in interiorul meu.

Ceea ce m-a intrebat fata mi-a facut inima sa inlemneasca pentru o fractiune de secunda; plamanii au incetat sa mai primeasca oxigen in acelasi timp. Nu stiu de ce, de ce m-am blocat in felul asta, dar stiu sigur ca tot ceea ce am spus este adevarat.

Ii spun si rozaiei ca fiecare cuvant pe care l-am rostit a avut adevarul in el intr-un procent de suta la suta. In acel moment simt cum Sakura sare din alergat spre mine, incatusandu-mi corpul intr-o iumbratisare dulce, plina respect, dragoste, bunatate, afectiune si gingasie, iar in timp ce bratele ei imi infasoara corpul, sopteste pe un ton plin de speranta:

- Nu mai fii trist, ma intristezi sip e mine si niciunul dintre noi n are nevoie de asta; am avut parte de destule trauma si destula suferinta doar pentru o singura zi, nu crezi ? Nu te mai gandi la faptul ca Naruto si Hinata sunt in acea stare – trebuie sa gandim pozitiv ! Pe fiecare ne doare acest aspect al vietii, faptul ca cei doi au avut parte de acel accident, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne aflam acum in starea asta. Trebuie sa ascultam putina muzica, sa dansam sis a ne bucuram, zambind pentru orice lucru marunt din viata noastra, pentru orice ni se intampla ! Intelegi ? Acum hai, revino-ti si sa ne bucuram, pentru ca putem, chiar si fara un motiv anume !!!

Ceea ce imi spune Sakura imi lumineaza inima, dezvaluindu-mi ca am de ce sa fiu fericit, imi apartine un motiv pentru a schita un zambet calduros si dulce: Sakura. Doar ea imi posate face asta; ma poate face sa zambesc oricand, oriunde, la orice ora, pentru orice motiv … oricat de suparat a-si fi, ea imi readuce surasul fericirii.

Imi pun si eu bratele in jurul taliei ei, intreband-o pe un ton senin, plin de curiozitate si energie:

- Saku, ttrebuie sa te intreb: de ce ai facut acele lucruri, de ce ai fost atat de perversa, facand ceva necugetat ? La ce te-ai gandit inainte, ce idei nebune mai aveai ? De ce ? De ce ai facut ceea ce s-a intamplat ? Raspunde-mi in cel mai sincer mod posibil, te implore, Sakura.

Aceasta isi atinteste privirea intr-a mea, facand ca un fior sa-mi stapunga tot corpul. Dupa ce fixeaza un contact visual pictat cu un contur pult prea imperfect pentru a nu putea fi numit perfect, imi raspunde pe un ton dulce, in care se putea citi gingasia ce se imbiba gratios cu sinceritatea sublime:

- Nu stiu. Nu am nici cea mai vaga idée ce a fost in capul meu, doar s-a intamplat. Te rog mult de tot sa nu te superi pe mine pentru acea actiune negandita, te implore sa nu ma urasti !!! Nu stiu ce ganduri mi-au stabatut mintea in acel moment … dar ce s-a intamplat a fost magic – mie chiar mi-a … mi-a placut !

- Si mie mi-a placut, floricica ! Si nu te mai scuza atat, nu vreau sa mai aud nicio scuza de acum in colo, inteles ? Nu am cum sa ma supar pe tine, in niciun caz cum sa te urasc – este pur si simplu imposibil acest lucru. Acum, hai, la culcare; avem nevoie de somn, trebuie sa ne odihnim !

Fara sa mai stau pe ganduri, dau plapuma de pe pat, in asa fel incat sa ma pot tranti – alaturi de rozalie, ce statea ghemuita in bratele mele – apoi o pun peste noi. Nu mai avem timp sa faxcem nimic, deoarece, in momentul in care am stin lumina, noi am fost dusi intr-o lume alcatuita din vise si dorinte, un loc unde orice este posibil, totul se poate realize.

Dragoste Infinita

Capitolul 42

- Hold The Line –


Soarele nu mai este darnic şi nu mai are putere, insa incearca sa lumineze orasul. Norii au inceput sa se cearna in stelute argintii inca de seara trecuta, iar acum, cand ma uit pe geam, zapada s-a asternut ca o mantie alba si stralucitoare. Fluturii lucitori gatesc pamantul, alcatuind un covor alb si moale, stralucitor. Fulgii mari ca de vata plutesc in aer leganat, mangaind incet capacii ca niste fantasme, nişte soldaţi muţi şi reci, cu zale de gheaţă. Copacii de zahar raman fermecati de campul de cristal; roi usor de fluturi albi a pus crengilor manusi de puf, reci podoabe-n ramuri goale.

Deschid geamul si constat ca, zapada ca un ocean de ninsoare, a pictat flori de gheata pe fereastra. Scot mana pe geam si ating una dintre perlele mari şi albe ce dansau în văzduh un dans fantastic: fulgul – floare mică şi rotundă, o minune de-o secundă.

Rozalia inca dormea, zambind precum un inger cazut din cer, venit pe pamant special pentru mine. Plapuma calduta ii acoperea trupul firav, facandu-o sa para mai inocenta, mai dulce. Zambesc, uitandu-ma la chipul fetei, simtind cum ma invaluie un sentiment ciudat – ceva ce nu am mai simtit niciodata pana cum. Acesta imi stradate inima, instalandu-se comod in interiorului sufletului meu. Simt fiori pe sirea spinarii, furnicaturi ce imi strabat tot corpul, dandu-mi emotii. Inima bate intr-un ritm alerg, vrand s-o ia la fuga din pieptul meu; ca si cum s-ar simti precum un animal salbatic inchis in cusca, o fiinta ce vrea sa o ia la fuga, sa iasa, sa se elibereze. Nu pot recunoaste acest sentiment, desi aduce cu el si o gramada de vicii …

- Sasuke, cat este ceasul, de ce nu m-ai trezit si pe mine ?

O aud pe rozalie intrerupandu-mi sirul gandurilor, in timp ce se uita la ceasul de pe noptiera, care arata ora opt si douzeci si trei de minute. Aceasta casca, oboseala simtindu-se in gestul ei, apoi imi spune ca vine imediat, ridicandu-se si fugind la baie. Eu ii spun pe un ton vesel ca nu are de ce sa se grabeasca, in timp ce ma indrept spre valiza de langa perete. Imi scot de acolo o pereche de blugi negri, grosi, un tricou rosu si o camasa grosuta in patratele negre, rosii si albe. Imi pun pe mine hainele alese si ma incalt cu bocancii gri, pe care i-am purtat si ieri.

Ma uit in jurul meu, prin camera, parca incercand sa gasesc ceva, orice, dar nu stiu exact ce. Apoi, imi fixez privirea spre privelistea de afara, care mka capta cu fiecare secunda ce trecea. In cateva minute o aud pe Sakura, iesind din baie, ducandu-se la geamantanul ei pentru a-si lua niste haine pentru ziua de azi. Nu sunt atent la ce isi ia, dar o vad cum pleca din nou in baie pentru a se schimba. Ce rapida a fost !

- Fiecare om poseda un anumit orizont. Cand se ingusteaza si devine infinit de mic, el se va transforma intr-un punct si atunci omul va spune: 'Acesta este punctul meu de vedere!'

Ma intorc brusc spre Sakura, atunci cand ii aud vocea. Ce i-a venit sa zica acel lucru ? Wow ! Este déjà imbracata; ce rapida a fost – parca doar ce a plecat acum o secunda si s-a intors intr-o fractiune de secunda inapoi. Nu-mi vine sac red ca repede a trecut timpul !

- Sasuke, mergem jos, sa mancam micul dejun ? Si sa vedem si ce zice Kakashi ca vom face azi, unde vom merge si cum ne vom distra ?

Nu ma zic nimic, deoarece raspunsul meu afirmativ se intelege cu usurinta, atunci cand ma indrept spre usa, tragand-o sip e rozalie de mana. Aceasta era sprijinita de perete, de aceea, avea senzatia ca o sa cada, atunci cand am tras-o dupa mine.


*** Peste Cateva Ore ***

Eu si Sakura ne indreptam spre patinuarul din centrul Yokohamei; ne aflam in taxi – eu in fata, langa sofer, iar Saku in spate. Cum Kakashi ne-a zis ca putem sa mergem unde vrem noi pana la ora patru, noi doi am hotarat sa mergem sa patinam.

Mai avem de stat la un semafor si ajungem. Ce bine, altfel as fi innebunit de plictiseala in taxiul acesta, cu acest om care conduce vehicului in care ne aflam. Nici macar muzica nu are, iar in interiorul masinii cred ca este mai firg decat afara, ca si cum ar fi nins in masina, nu afara.
In cateva secunde soferul incetineste, oprind fix la intrarea in parc, deoarece patinuarul se afla in mijlocul acestuia.

Sakura coboara inaintea mea, inainte, intrebandu-ma daca platesc eu sau ea. I-am spus ca eu, apoi am scos o bagnota din buzunar si i-am dat-o taximetristului, spunandu-I sa pastreze restul. Dup ace masina dispare, o aud pe Sakura, din spate, spunand, parca competand replica mea, ca masina are nevoie si de o sursa de caldura.

Chicotim amandoi, dupa care intram in parc. In cateva minute ajungem la intrarea in pationuar, unde fiecare isi plateste biletul pentru trei ore, apoi mergem sa ne luam patinele; Sakura cere marimea treizeci si opt, iar eu patruzeci si doi. Dup ace ne incaltam, passim pe gheata. Patinuarul este gol, nu mai este nimeni aici; suntem numai noi doi.

Deodata, o aud pe rozalie cum imi spune:

- …